Dragii mei Romina şi Cristian,

13/01/2015
Romina Sirbe_Cristian Totpati

Romina Sîrbe, Cristian Totpati

de prof. univ. dr. Viorel ROGOZ

După cum vedeţi, v-am trimis un număr de emailuri. Acestea vă vor ajuta să înţelegeţi subiectele mele din „Acolada”, să descoperiţi că, la 20 de ani, m-am trezit, din somnul copilăriei, într-o lume ostilă, duplicitară, în care, totuşi, am răzbit, şi, mai ales, veţi constata că drumul nu a fost fără spini pentru un tânăr, ca şi voi, până a ajuns să înţeleagă ce vrea şi ce trebuie făcut în viaţă spre a nu risipi „clipa cea repede”, ce i s-a dat.

Vă rog citiţi cu atenţie şi răbdare. Pe parcurs, dacă vă veţi face timp, veţi putea ajunge nume respectate într-o profesie atât de frumoasă cum este cea pentru care aţi optat din pasiune, chemaţi de un har pe care Pronia nu-l dăruieşte oricui. Eu mă angajez să vă fiu alături. Poate reuşim să ţinem nestinsă flacăra lumii vechi, care, sub ochii noştri, abia mai pâlpâie. Prin efortul şi răbdarea voastră, ea se va reaprinde şi nu va lăsa să piară tot ceea ce poporul, din rândul căruia v-aţi ridicat, a dobândit, zestre, de-a lungul veacurilor împovărătoare, invadate de barbari, ameninţătoare, tragice de atâtea ori. Citește restul acestei intrări »