Sublime acorduri de Strauss

Gabriela Genţiana, Cristina, Teodor Groza

de Gabriela Genţiana GROZA

Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena are pentru mine și soțul meu o semnificație aparte. Ne-am cunoscut în București, când eram studenți, la 1 februarie 1964, și ne-am căsătorit după câteva luni, pe 21 mai, în zi sfântă. Anul acesta am împlinit 53 de ani de când suntem împreună. În această perioadă fiii noștri s-au căsătorit și are fiecare câte un urmaș. Ajunși la vârsta senectuții trăim printre semenii noștri cu credința că e vremea celor tineri să fie pe scena deschisă a vieții.

O zi cu zâmbete pe chipuri

de Gabriela Genţiana GROZA

Gabriela Genţiana Groza

Am avut mare noroc astăzi. Am intrat la Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Cluj-Napoca cu o emoţie pe care simţeam că mi-o stăpânesc cu dificultate. A fost prima zi în care am intrat ca bunică a fostei eleve a colegiului, Cristina, aflată acum la Viena, primul an la Facultatea de Medicină. Mă încerca o stare specială. Anul trecut o ştiam aici, la ore, cu dorinţa de a fi printre cei cu o determinare precisă pentru calea ce avea să o urmeze în viaţă. Şi iată că elevii clasei a VII-a G2, care erau în pauză, m-au înconjurat cu zâmbete pe chipuri. Dintr-o dată, am avut senzaţia că nepoata mea e acolo, printre ei… Şi apoi, îl aveam cu mine pe Lăbuş, amicul meu, căţelul, cel care avea să îi încânte cu ghiduşiile lui pe elevii clasei pregătitoare Pa, de care cu greu s-a despărţit, după ce copiii l-au mângâiat, iar eu le-am citit o poezie despre dumnealui, prietenul omului. Am avut şi o şedinţă a cenaclului de haiku „Poesis”. Cenacliştii se pregătesc să participe la concursuri de lirică niponă. Sper să dovedească şi anul acesta aceeaşi seriozitate ca în anul din urmă. M-am despărţit de elevii şi de colegii mei dascăli, cei care au avut un real aport la formarea Cristinei, cu gânduri bune. A fost o zi în care am stabilit noi prietenii şi, mai cu seamă, am aflat că mulţi dintre ei au câte un căţel, aşa ca Lăbuş, sau, de ce nu, ca Goofy şi Pufi din poezia mea:

Semnal editorial: „Povestiri pentru copii” de Gabriela Genţiana Groza

A apărut la Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca volumul „Povestiri pentru copii”, scris de Gabriela Genţiana Groza. Ilustraţia din interiorul cărţii este semnată de Virgil Tomuleţ, Cristina Groza, Gabriela Genţiana Groza, iar coperta de Teo Groza.

FURNICUŢELE DIN LUMEA COPIILOR

de Gabriela Genţiana GROZA

Au trecut doi ani de la întâlnirea mea cu preşcolarii de la Grădiniţa „Lumea copiilor” din Cluj-Napoca. Mă fascinează transformările corpului, a minţii lor. Urmăresc cum se dezvăluie aptitudinile şi deprinderile lor şi cum se apropie pe neobservate, de vârsta şcolarităţii. Îi simt fremătând de dorinţa de a asculta noi poveşti şi de a recita împreună cu mine versuri, scrise cu dragoste pentru ei.

Cristina Groza

Sunt scrieri inspirate, de altfel, de a lungul timpului, de nepoţii mei: Cristina, care e acum elevă în clasa a unsprezecea la Colegiul Naţional „George Coşbuc” şi Teo, care are cinci ani şi e la grupa „Arlechino” de aici. Ce bine ar fi să poată realiza micii mei prieteni că partea aceasta a vieţii e poate cea mai uşoară pentru ei, lipsită de griji, mai cu seamă în familiile în care părinţii acordă creşterii şi educaţiei lor, toată atenţia!… Fiindcă, nu peste multă vreme, vor fi în clasa Zero şi, aşa cum spun într-o poezie, cu şcoala nu e de glumit…

SĂ TRĂIEŞTI, MAICA MEA!

Haibun

de Gabriela Genţiana GROZA

O adiere –
printre spicele coapte
cosaşii săltând

La Tincuţa, cum îmi place mie să numesc comuna Tinca, Tenke, în maghiară, fiecare îşi vede de treaba lui. Sunt şi au fost şi aici localnici plecaţi la lucru, în Italia, mai cu seamă. Dar şi în Spania, Anglia, Germania, Olanda, Franţa, America etc. Cu sacrificiile de rigoare, şi cu realizările sau cu decepţiile pe care le simţi în conversaţiile întâmplătoare cu cei care şi-au încercat norocul peste tot în lume. Tincuţa mai are şi oameni bătrâni sau mai tineri plecaţi, de data asta, „dincolo”, unde suntem aşteptaţi toţi, fără să ştim de ce şi când. Vecinii noştri, decedaţi pe neaşteptate într-un accident stupid de circulaţie, ne spuneau uneori că n-ar dori să rămână unul fără altul. Clipa nefericită i-a luat pe amândoi deodată anul trecut în sâmbăta Paştelui. A rămas gospodăria lor singură, aşteptând o rezolvare a situaţiei create ad-hoc. Alt vecin a făcut infarct şi a căzut cosind iarbă, acum patru ani, la vremea amiezii, în grădina unui tincan. Familia rămasă fără el a luat drumul bejeniei, „la Italia” cum spun nepoţii rămaşi fără „toto”, pe care îl iubeau tare mult. S-au aclimatizat de urgenţă copiii, noilor condiţii, printre străini, unde n-au cum să zburde ca aici, la Tincuţa. Merg acolo la grădiniţă, dar, când se întorc acasă, nu au voie să iasă la joacă, să nu-i deranjeze pe vecinii lor. Vara, Seba şi Alex vin cu drag aici, cu părinţii şi bunica văduvă, câteva zile, la căsuţa în care s-au născut. Aleargă nestingheriţi prin curtea plină altădată de orătănii şi, mai ales, însufleţită de glăscioarele lor vesele. Sunt tare bucuroasă când îi revăd şi ei simt acest lucru. Le ofer dulciuri şi îmi mulţumesc: „graţie”, în limba lui Cicero.

CARTEA, O PUNTE

de Gabriela Genţiana GROZA

Sunt felurite modalităţile princare preocupările de acelaşi fel ale mai multor persoane le aduc pe acestea în aceeaşi sferă cuprinzătoare a aptitudinilor şi chiar a talentelor cu care sunt înzestrate. Se construiesc adevărate punţi la nivelul cărora se realizează schimbul de impresii, dar şi o competiţie benefică şi chiar armonizarea intereselor celor implicaţi în formarea elevilor, bunăoară. Recent, am publicat la Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca volumul de haibun, haiku şi tanka La mâna lui Cronos. Ilustraţiile copertelor aparţin cunoscutului grafician clujean Virgil Tomuleţ, iar desenele Haiku sunt realizate de Cristina Groza, elevă a C. N. „George Coşbuc” din Cluj-Napoca. În primele pagini ale cărţii am găsit că e firesc să aştern gânduri despre prietenii mei, elevii, învăţătorii şi profesorii cu care colaborez în coordonarea cenaclului Poiesis de la Colegiul Naţional George Coşbuc, precum şi a cenaclului Iosif Vulcan de la Liceul „Nicolae Jiga” din Tinca, judeţul Bihor. La sfârşit de noiembrie, cu două zile înainte de Marea Sărbătoare a României, am reuşit să lansez cartea la ambele unităţi de învăţământ.

FULGII JUCĂUŞI

de Gabriela Genţiana GROZA

Am ajuns la Colegiul Naţional „George Coşbuc” în ultima zi din ianuarie, anul acesta. Zi de iarnă autentică. Dacă n-ar fi atâtea frământări din viaţa oamenilor pe care le trăiesc şi eu, ca orice muritor, m-aş mira cum de trecem indiferenţi pe lângă un pin cu acele verzi, lungi acoperite de ghemotoace pufoase şi sclipitoare de nea, cum lăsăm apăsările cotidiene să ne copleşească şi uităm să ne bucurăm de covorul imaculat din faţa blocului unde a răsărit un om de zăpadă cu nasul ciugulit de vrăbii neastâmpărate…

Măcar să ne oprim pentru câteva clipe să scriem sau să citim un poem scurt, un haiku, bunăoară.

Vrăbiuţele
prin ramuri de pin
scutură neaua

În Colegiu, activitatea decurge la fel cum o ştiam când predam aici Biologie. Elevii pe care i-am avut cândva au terminat clasele liceale şi sunt pe drumul pe care  a putut să şi-l croiască fiecare dintre ei. Anul trecut membrii cenaclului „Poiesis”, elevi ai dăscăliţei Gianina Zegreanu, au trecut în clasa a IX-a. Am reuşit împreună să ne apropiem de poezie. Le-a plăcut lirica niponă şi i-am îndrumat să compună şi ei haiku.