„Ca o imensă scenă, Transilvania…” de Mircea Zaciu

Recomandare de lectură

Ca o imensă scenă, Transilvania… de Mircea Zaciu, Ediția a II-a, Prefață de Ion Pop, a apărut la Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca în anul 2018 și cuprinde 474 de pagini. Este un proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, realizat la inițiativa lui Radu Zaciu, fiul autorului, și apărut sub egida Episcopiei Greco-Catolice din Oradea. Cartea deschide Seria de autor Mircea Zaciu. Imagine coperta I: Tâmpa (Der Kapellenberg bei Kronstadt), după Ludwig Rohbock (1820-1880), gravor: F. Foltz, cca. 1864, gravură în oțel, 8 x 12,7/ 7,3 x 11,7 cm. Lucrarea se află în patrimoniul Muzeului de Artă Braşov.

S-a recunoscut unanim energia explozivă pe care această provincie românească o aduce, începând cu Școala Ardeleană, în mișcarea de idei a națiunii, dar și în fertilizarea unor capitole literare ca poezia ori romanul, propulsarea epicului, socialului, etnicului și eticului, categorii majore, necesare unei literaturi tinere adeseori ispitită de miraje venite de departe sub cuvântul unei integrări în ritmuri europene. Între „tradiție” și „modernitate”, bătălie reluată la epoci diferite, cu alți protagoniști dar esențial aceeași, Transilvaniei i s-a rezervat fieful Tradiției printr-o îndelungată prejudecată. Ea voia să probeze conservatorismul estetic și rezistența la „nou” în formele sale calofile, a ardelenilor. Paradoxal, valorile acestui ținut rămân însă mereu actuale și uneori foarte moderne, în vreme ce altele, ostentativ moderne,

„Locul desfătărilor’’ din povestirile lui Leon-Iosif Grapini

de Mircea DAROȘI

Excelând în proza scurtă cu notorietatea unui scriitor talentat, Leon-Iosif Grapini ne oferă bucurie şi artă prin frumuseţea scrisului său. După ce a încheiat trilogia de la Şanţ, vine în faţa cititorului cu volumul intitulat „Locul desfătărilor’’, povestiri cu talc, apărut la Editura „Şcoala Ardeleană’’, Cluj-Napoca, 2021, un exerciţiu spiritual prin care abordează subiecte reale sau fictive despre oameni, fapte, obiceiuri şi tradiţii vechi ale satului românesc. Cele 20 de povestiri cuprinse în volum sunt independente una de alta, dar formează un tot unitar prin conţinutul şi mesajul pe care îl transmit. Sunt reflecţii existenţiale puse pe seama unor aspecte cotidiene, luate din mediul citadin (Perspectivă), militar (Clipa aşteptată, Raniţa cu bucluc), şi, mai ales, cel rural, la care se întoarce cu tolba sa plină de amintiri (Invitaţie la nuntă, La seceriş etc.)

Surprinzător de plăcut în arta scrierilor lui Iosif Grapini este stilul său inconfundabil şi autentic în ceea ce priveşte construcţia

Demoniţa – cel mai mare poem romantic

de profesor Dumitru CONTA

De la origini…

Aflându-mă în timpul pauzei de masă la birou, am deschis televizorul să urmăresc ce transmite Televiziunea Naţională a României. La TVR1, prezentatoarea Iuliana Marciuc îi avea ca invitaţi ai emisiunii „Miezul Zilei” pe cântăreţii Adrian Enache şi Ovidiu Komornyik, alături de un tânăr poet, pe nume Cristian Bodnărescu.

Cel din urmă a fost prezentat la rubrica „eveniment” – ca în toate emisiunile ce au urmat. Şi… am înţeles că a fost într-adevăr evenimentul emisiunii, o reală bucurie contemporană de a redescoperi clasicul şi bunul gust, aşa cum a afirmat cu bucurie chiar Adrian Enache. Din acea clipă, eram sigur că voi mai auzi de acel tânăr poet ambiţios,

Foșnetul cuvintelor în poezia unui învățător de țară

de Nicolae GOJA, membru USR

Gelu Dragoș debutează în literatură cu această carte de „strînsură”, dată spre tipărire la vîrsta maturității intelectuale, cînd cunoaște riscurile de a te prezenta în fața cititorilor cu peste 80 de creații diverse, de la cele scrise pentru un eveniment, la cele de dragoste pentru soția sa Ana, de trezire filosofică în fața veșniciei, de extaziere patriotică, pentru necesitățile educative ale elevilor săi… În toate, se vede dascălul dornic să spună ce e bine și ce e rău, apare intelectualul trecut prin viață cu regrete, dar și jurnalistul cu două milioane de cititori pe blogul personal „Moara lui Gelu”.

Ca generație literară, Gelu Dragoș este apropiat de poezia modernă, arhitectura poemelor fiind gotică. Practică expresia sensibilă și paradoxală: poetul vrea să-și

O vorbă (două) despre poezia lui Vasile Dan Marchiș

de Angela-Monica JUCAN

MOTTO:

În timpul în care
am consumat o sută de pâini,
am scris o poezie…
Apoi am mai scris
peste o sută de poezii
de dorul pâinii…
(Vasile Dan Marchiș, „Meditație extremă”)

În creația poetică semnată de Vasile Dan Marchiș, găsim, și mai ascuns, și mai la vedere, un tot de inteligență. Poeziile se prezintă drept deschideri filosofice, fie că autorul propune, undeva, o problemă, fie că prezintă, altundeva, o soluție la (altă) problemă, în ambele cazuri cititorul având de aici încolo câmp liber pentru exercițiul propriei gândiri. S-ar putea extrage fragmente și alcătui volume de aforisme (un singur exemplu: Aprecierile de o viață / Sunt de prisos… în viața de apoi – „Examenul de credință”).

În ce privește prozodia, versurile lui Vasile Dan Marchiș sânt eliberate de canoane, iar stilistic, se disting prin sobrietate, poetul nefolosind material de pavoazare, nescriind edulcorat,

Epopeea „Țiganiada” în actualitate

de prof. univ. dr. Nicolae IUGA

prof. dr. Nicolae Iuga

Ion Budai-Deleanu, la două secole de eternitate

1. Autorul și destinul manuscrisului

Ion Budai-Deleanu

Referințele cu privire la biografia marelui învățat iluminist transilvan  (n. în 6 ian. 1760 la Cigmău, lângă Hunedoara – mort la 24 august 1820 la Lemberg în Galiția Austriacă) sunt puține și succinte. Descinde dintr-o familie care a dat mai mulți preoți uniți cu Roma și cărturari. Face studii la Blaj, apoi la Viena, unde obține titlul de doctor în Teologie. Învață, în afară de germană, latina, italiana, franceza și citește asiduu pe autorii clasici ai acestor literaturi.

Pe la 26-27 de ani se întoarce la Blaj tobă de carte și încearcă să se preoțească, dar renunță în urma unor conflicte personale cu episcopul unit de atunci Ioan Bob, un om mărginit, avar și simoniac, care îi persecuta pe oamenii învățați^[1]. Pe acest episcop, autorul nostru îl va pironi mai târziu în cuvinte crude. Nici nu putea exista cale de împăcare între cei doi, deoarece fratele scriitorului, Aron Budai a fost implicat într-o tentativă de scoatere din scaun, de „lepădare din vlădicie” prin pensionare forțată a episcopului Ioan Bob^[2]. Așa se face că Ion Budai-Deleanu se exilează la Lemberg, în Galiția (azi Lvov, Ucraina) unde, în 1787, ocupă prin concurs un post de secretar pentru care se cerea cunoașterea limbii române, post necesar administrației imperiale pentru traducerea vechilor hrisoave românești provenite din Moldova. După vreo zece ani este avansat „consilier”, adică judecător al Tablei Imperiale, post în care rămâne până la sfârșitul vieții. Pe la anul 1815, mitropolitul cărturar moldovean Veniamin Costachi îi face o ofertă să vină profesor la Școala Teologică de la Iași^[3], dar nu se știe de ce Budai-Deleanu refuză. Moare la 24 august 1820 și este înmormântat la Lemberg.

Nici destinul scrierilor sale nu a fost mai puțin zbuciumat. Manuscrisele sale,

Versul poetei Irina Lucia Mihalca

de Ben TODICĂ

Irina Lucia Mihalca

Dacă suntem făcuţi din atomi, din atom venim, în atom ne întoarcem şi din nou renaştem. Versurile Irinei Lucia Mihalca ne fac să ne simţim aproape, un tot  unitar, o atracţie, o dorinţă de unire şi întregire întru Dumnezeu, care e întru totul. A fi sau a nu fi, o pulsaţie a creatorului. Creatorul pulsează, inspiră prin viaţă şi moarte, început şi sfârşit. La început am avut senzaţia că eu sunt subiectul/ destinatarul şi aici e secretul Irinei – ne face pe fiecare să ne simţim la fel, fără discriminare. E atât de clară. Privind comentariile bărbaţilor, chiar şi a damelor, deduci reacţia de atracţie. E atât de clară şi sinceră încât o înțelegi ca şi cum ţi-ar vorbi un părinte sau frate/ sora, soţia/ soţul sau fiica/ fiul. Nici nu se discută simţământul de străin sau dominator. Versurile te ung la suflet, dar te şi trezesc. Metaforele ei sunt construite din real, sunt tratate serios şi în asta constă secretul multitudinilor de mesaje care mustesc în poezia sa. Un copil o interpretează ca pe un basm, un matur ca pe un punct cotidian, un agricultor ca pe un moment din natură, un îndrăgostit ca pe o declaraţie reuşită şi, iată poezia care poate fi dezvelită precum ceapa, până în inima ei.

Am senzaţia că sunt trei muze în Irina, care compun poezia.

Maria Bonea – poezia iubirii şi-a înţelepciunii

de prof. Livia MĂRCAN,
Satu Mare

Fiecare dintre noi purtăm în suflet mări de poezie. Poezia este modul nostru de a fi, este chiar existenţa noastră. Cei mai mulţi o închidem în suflet şi ne mulţumim să ştim doar că suntem mângâiaţi de aripa ei. Alţii, printre care se numără şi doamna Maria Bonea, au darul exprimării în versuri şi talentul de a descifra existenţa prin legile poeziei. Volumul Ecouri peste arc de timp, apărut în ediţie bilingvă, română şi engleză, în Editura Maria Montessori, Baia Mare, 2006, urmează, cronologic, volumului de versuri Răsunet de baladă, apărut în 1997 şi este dedicat nepoatei sale Carina Iulia; el exprimă deopotrivă omul-dascăl, cu o bogată cultură umanistă, dar şi sensibilitatea poetei cu trăiri gingaşe, delicate faţă de oameni, obiceiuri şi locurile natale. Motto-ul care prefaţează volumul citează cuvintele lui L. Rebreanu: „Nu vreau nimic… Iubirea îmi ajunge căci ea îmbrăţişează deopotrivă pe om şi pe Dumnezeu, viaţă şi moarte… Iubirea e în mine şi în afară de mine, în tot cuprinsul infinitului. Cu iubirea în suflet poţi trece pragul morţii…”, conturează ideea şi sentimentul fundamental al volumului. Motto-urile din opera unor poeţi, filosofi, moralişti care însoţesc poeziile volumului, expresie a cugetării lui: Goethe, Cervante, Seneca, Haine, Aristotel, Hugo, Schiller, Cantemir, Eminescu,

Viața – zbor între poezie și filozofie

de Vasilisia LAZĂR

Irina Lucia Mihalca

Descinzând pentru prima oară prin lirica Irinei Lucia Mihalca, iubitorul de poezie va avea senzația că a pătruns într-o veritabilă „peșteră a lui Aladin” preaplină de cuvinte frumoase, înșirate în versuri inspirate, alcătuind poezii ca niște salbe și diademe adamantine, de o strălucire uimitoare. Înarmată cu finețea observației, întotdeauna documentată, indiferent de domeniul abordat – lumea faraonilor, a beduinilor sau cea a țăranului român – dovedind o minte enciclopedică, dar fără a deveni didacticistă, cu profunzimea percepției estetice și filosofice, poeta ne dăruiește cu modestia și generozitatea specifică omului valoros acest minunat volum de versuri – Aliterația timpului – o adevărată revelație prin substanța sa profund meditativă.

Veșnic bântuită de nisipurile mișcătoare ale ființării, poeta își pune nenumărate întrebări existențiale

EMIL I. BOZGA – PIERDUT PRINTRE RÂNDURI… debut editorial de excepție

„ARS LONGA, VITA BREVIS! – ARTA ESTE LUNGĂ, VIAȚA ESTE SCURTĂ!”

Motto:

„Mă las purtat de gânduri,
De zâmbete, tristețe și fiori,
Mă las purtat de vântul ce adie,
Visuri și șoapte, crez și melancolie”. (Purtat de gânduri)

Vasile Bele

„EGO SUM, QUI SUM!” – (eu sunt cel ce sunt!), parcă vrea să ne spună, EMIL I. BOZGA, cel care debutează în volumul „PIERDUT PRINTRE GÂNDURI”, care se pregătește să vadă lumina tiparului în aceste zile (n.a. mijloc de iulie, 2019). Rugat fiind de un foarte bun prieten, aflat și el în plină ascensiune literară (despre Ionel SIMA vorbesc!) să îmi „arunc ochii”, atunci când timpul îmi va permite, peste un manuscris ce cuprinde „gândurile unui foarte bun prieten” (citez din memorie) de al său, după nume – EMIL, consăteni de altfel, și fii ai Țării Lăpușului – o zonă foarte dragă mie, nu pot decât să îi dau curs – exact atunci când timpul îmi va permite.

Fără titlul unei promisiuni, evident, că răspund pozitiv, dar din motive obiective mail-ul primit rămâne, o vreme, necitit. Și pentru că fiecare lucru are momentul său, îndrăznesc a rosti – acum și aici, este momentul său! Acum este momentul manuscrisului. Îl răsfoiesc, ca de obicei… îl întorc, cât pe față,cât pe dos… și trag o primă concluzie – ÎMI PLACE! Îmi place – îmi spune ceva din interiorul meu. Merită mai multă atenție și-mi promit și mie, și acelui prieten, că voi reveni cât de curând asupra poemelor. Merită atenție. Găsesc acest manuscris – curios, interesant, plăcut la prima citire, real, cu sens în lumea actuală.