DRAMOLETA NAŢIONALĂ CU FRANCUL ELVEŢIAN

de Corneliu LEU

Foarte gravă din punctul de vedere al loviturii bancare şi în interiorul mediului bancar, drama provocată de francul elveţian nu pare a avea şi la fel de grave efecte sociale în spaţiul nostru mioritic, încât să justifice o asemenea tevatură cum e cea la care se dedau politicienii şi analiştii noştri. Ambele categorii între ghilimele. Pentru că nişte politicieni cu adevărat serioşi şi-ar fi cantonat demersurile pe felia respectivă, şi, în loc să facă din asta dramă naţională pe care o plâng ei, profitând de ocazia că plângăciosul cu lacrimile lui de serviciu nu mai este la Cotroceni, pentru a-şi atrage electoratul cu hohote la fel de deşarte. Iar nişte analişti serioşi ar fi calculat întâi a câta parte din populaţia României e afectată, pentru a preciza dimensiunile dramei. Care dramă, recunosc: există; dar ea poate fi naţională, colectivă, locală sau chiar familială şi nimic mai mult.

Dar nu. Cum să scape cele două eşaloane ale demagogiei – politicianul lui peşte şi analistul fost zarzavagiu, un asemenea prilej de a se da mari în apărarea drepturilor inamovibile pe care aceste guvernări postdecembriste le calcă în picioare de 25 de ani?!

O măsură simplă şi nezgomotoasă ca în Ungaria ar fi rezolvat problema fără tot zbuciumul liderilor celor mai făţoase partide şi a mediei aservite sau înrăite la exagerări. Dar asta nu le-ar fi folosit la a se arăta care de care mai mari apărători ai drepturilor cetăţeanului, fără să spună cât de numeros este acest cetăţean afectat de drama financiară provocată de acel ombilic european care n-a demonstrat niciodată sentimente europene. Fiindcă banii din băncile elveţiene n-au miros continental. Ei pot proveni şi de la mafiile asiatice, nu numai de la Cosa nostra, şi de la dictatorii canibali, nu numai de la cei care căutau averile lui Ceauşescu, şi de la juntele militare, nu numai de la cavalerii de industrie ai marilor corporaţii. N-au miros continental când se depun aici, sub paza cinică a unei armate cu soldaţi puternici, ca şi cei care-l păzesc pe Papa.

Din acest motiv, eu aş alinia această dramă cu iz de ciocolată elveţiană exact la nivelul afirmaţiilor că, românii care sunt nemulţumiţi de serviciile medicale din ţară, se pot duce să se trateze la Viena. „Se pot” duce, e adevărat din punctul de vedere al facilităţilor vamale; dar câţi dintre români „pot” face asta din punctul de vedere al veniturilor lor!?

POPORUL LA TERAPIE INTENSIVĂ, ALEŞII ÎN VACANŢĂ

de Maria Diana POPESCU,
Agero www.agero-stuttgart.de

După atîtea cantonamente, malversaţii, antrenamente eşuate şi faulturi în teren, parlamentarii au aruncat problemele Ţării în vestiare şi pe-aici ţi-e drumul, de la 1 iulie pînă la 31 august. Două luni de zile i-am pierdut de pe radar! Nereperaţi de nimeni, ca nişte şoareci echipaţi cu senzori conectaţi la spaţiul intern şi extern, prin care vor să afle pînă la ce punct viitorul lor pe distanţe lungi se adaptează condiţiilor de imponderabilitate. În plus se pot îmbia şi combina în strategii, alianţe şi permutări lăutăreşti. Dar cu onoarea înereperată a poporului cum rămâne? îndrăzneşte careva să le strice socotelile? Sînt în timpul liber, doar. Obosiţi de jugul guvernării la care au tras unul hăis şi altul cea, vor zburda pe imaşuri exotice, după care se vor reîntoarce să desăvîrşească opera de tracţiune în hău. Să fii deputat sau senator în România este, se ştie, cea mai miraculoasă slujbă, după cea de europarlamentar! Slujbe de vis! Cine nu şi-ar dori să vină cîteva ore la serviciu, două-trei zile pe săptămînă şi să aibă buzunarele şi conturile pline din bani publici. Nu de puţine ori televiziunile au surprins scaunele goale în sălile de şedinţe ale comisiilor. Aceste comisii permanente şi speciale înseamnă, de fapt, cheltuieli foarte mari cu şoferi, secretare, consilieri şi protocoale.

Seriozitate ioc! Chiulangeală cît cuprinde! Chiar au nevoie de două luni de vacanţă, precum şcolarii, maeştrii aceştia în arta neisprăvirilor, pe care noi i-am ales, noi îi plătim şi le suportam fărădelegile şi deciziile oneroase? Codul muncii nu-i valabil şi pentru ei? Un simplu angajat are, după un an de trudă cu 12 ore de lucru pe zi, cel mult trei săptămîni de concediu, plătit cu cîţiva amărîţi de gologani. Care-i cea mai slab cotată instituţie din Ţară? Pardon, dispreţuită? De ce vor românii reducerea numărului de parlamentari. Mănăstire-ntr-un picior, ghici, ciupercă, ce-i?

Şmecherii şi scrisori secrete

de Maria Diana POPESCU

Măi, să fie! Aud şi eu pentru prima dată un premier afirmînd că la nivelul aparatului administrativ central „e o scleroză totală”! Mai întîi să vedem reforma reală propusă, adică reducerea la jumătate a funcţionarilor publici, care taie frunze la cîini! De astfel de declaraţii publice e plin podul românului! E ca şi cum N.A.S.A. ar face public faptul că din 2020, să zicem, vom merge cu liftul spaţial pe Marte. Deşi sînt şi ei convinşi că bat cîmpii, pentru că era cosmică s-a cam prăpădit fără succes. S-au cheltuit munţi de bani pentru ratări: nici un profit de pe Lună, nici de pe asteroizi, nici de pe alte planete. Başca întîlnirea cu extratereştrii. Ca să aduci un pumn de minereu rar de pe un corp cosmic, costă de mii de ori mai mult decît l-ai obţine prin sintetiză pe Pamînt. Costurile, distanţele, toate fac din problema explorării spaţiului un excelent subiect pentru povestiri S.F. şi atît. Să fim mulţumiţi dacă activităţile spaţiale vor îmbunătăţi comunicaţiile prin satelit şi vor evita coliziunile cosmice cu impact asupra Terrei. Restul e politică de război şi globalizare. Aşadar, cum şmecheria politicienilor mioritici e de nevindecat, veşnică şi atotstăpînitoare, experţii în modificarea Constituţiei vorbesc despre un „preşedinte notar” şi o „republică parlamentară”. Se vede de pe Marte că cei din fruntea bucatelor naţionale îşi aranjează ploile cu ajutorul ei! Parlamentarii vor avea imunitate sporită, adică cenuşă groasă pe turtă, iar şeful statului puteri limitate. Este oficial! Ca şi trecerea la euro! B.N.R. a cerut introducerea monedei euro în noua Constituţie.

Bucurie mare, nu-i aşa? Chiar în sediul B.N.R. strategul alogen american, născut la Budapesta, George Friedman, preşedinte al Stratfor, afirma: „Bine că nu sunteţi în zona euro. Nu intraţi acolo!” Are dreptate! Ce-i lipseşte chelului? Tichia de mărgăritar. Vom sărăci de tot! Preţurile se vor umfla, iar salariile vor fi mai neputincioase. Vom fi servitorii de frunte ai organismelor mondiale care ne vor folosi după bunul plac. Probabil am fost promişi în acest scop prin scrisori de acreditare. La fel ca în scrisoarea găsită de poliţie în apartamentul şefei F.M.I: „Folosiţi-mă aşa cum credeţi că e mai bine!”. Lagarde îi informa pe Nicolas Sarkozy că o poate „folosi” la treburile „casnice”. Despre scrisoarea-jurămînt, descoperită în timpul percheziţiei efectuate în luna martie la apartamentul din Paris al şefei F.M.I, Christine Lagarde, şi făcută publică în „Le Monde” abia acum, la trei luni de la data percheziţiei, am scris la vremea respectivă în editorialul „Aşteptam de mult pe la gard”[1].

Despre Ortodoxie, criză economică şi foloasele sau avantajele ei, în viziunea Bisericii

de Stelian GOMBOŞ

Intrând direct în subiect, vom susţine că principala critică din perspectivă religioasă la adresa practicilor financiare are în vedere dobânda sau, cu un termen mai dur, camăta. Consiliul de experţi recomandă în fapt regândirea etică a sistemului de finanţare actual: „Nu este întâmplător că mai multe religii tradiţionale au o atitudine prudentă, iar uneori chiar negativă faţă de perceperea dobânzilor bancare. Camăta a fost întotdeauna considerată ca fiind o activitate morală îndoielnică şi incertă. Activitatea financiară şi de credit poate deveni dubioasă din punct de vedere moral dacă aceasta, în goana fără scrupule după profit, se abate de la scopul şi vocaţia sa iniţială – aceea de a face viaţa oamenilor mai bună şi economia mai eficace. Din acest motiv, în prezent, profesia consultantului financiar necesită nu doar un control public minuţios, dar şi un puternic autocontrol etic. Fără a solicita respingerea folosirii posibilităţilor oferite de instrumentele financiare moderne şi fără a ne manifesta câtuşi de puţin dorinţa de a reveni la formele naturale ale economiei, credem că este necesar să se treacă la o evaluare echilibrată a tuturor avantajelor şi dezavantajelor modelului financiar mondial actual.” Ar fi aici de spus că, pe fundalul crizei în care se zbate o bună parte a spaţiului cultural şi social germinat de Creştinism, nu puţini lideri musulmani văd într-o astfel de situaţie dovada superiorităţii etice a Islamului. Or, este adevărat că produsele financiare propuse de băncile declarate musulmane par superioare din punct de vedere etic celor „creştine”, dar nu este mai puţin adevărat că profitul pe care îl fac se bazează tot pe o diferenţă între valoarea banilor daţi şi cea a banilor încasaţi. Altfel spus, Islamul nu are o reţetă etică prin care profitul să fie complet eliberat de prezumţia de cămătărie sau speculaţie.