Insolația și reconcilierea

18/01/2018

filmul Insolatie-Solnecinii udar_afis

de Alexandru JURCAN

Primul scriitor rus care a primit Nobelul a fost I. A. Bunin, în 1933. În 2014 regizorul Nikita Mihalkov realizează filmul Insolație/Sunstroke după un roman al celui nobelizat, care uimește mereu, mai ales cu romanul Viața lui Arseniev, pe care Paustovski îl consideră „hronicul uluitor al unei vieți, răboj de drumuri umblate, de țări, orașe și mări străbătute”. Bunin e convins că „omului nu-i e dat să cunoască nici clipa venirii sale pe lume, nici ceasul din urmă”. Citește restul acestei intrări »


Iconoclastul Godard

17/12/2017

de Alexandru JURCAN

Le redoutableFilmul lui Michel Hazanavicius (Artist, Search) despre Godard face numeroase trimiteri, demitizează cu inteligență și obligă la o reconsiderare de tip omagiu, chiar dacă nimic nu e edulcorat. Regizorul s-a inspirat din cartea La un an după (2015) de Anne Wiazemsky, nepoata lui Mauriac, căsătorită cu Godard (după ce el s-a despărțit de Anna Karina). Regizorul Jean-Luc Godard – născut în 1930 – a fost un pionier al curentului La Nouvelle Vague. Citea filozofie existențială și marxistă. La început e critic de cinema, apoi face scurtmetraje. Participă la mișcările revoluționare din mai 1968. Militant maoist, Godard e acuzat de viziuni antisemite. Lansează filme serioase și valoroase, precum La Chinoise (unde joacă și Anne Wiazemsky), Pierrot le fou, A bout de souffle etc. Mai apoi aderă la acel cinema colectiv cultivat de curentul Dziga Vertov. Citește restul acestei intrări »


Să povestești unei pietre

02/12/2017

de Alexandru JURCAN

În anul 2008, premiul Goncourt a revenit scriitorului franco-afgan Atiq Rahimi pentru romanul Syngué sabour/Pierre de patience/Piatra răbdării. În 2012 apare filmul cu același titlu, regizat de Alexandru JURCAN În anul 2008, premiul Goncourt a revenit scriitorului franco-afgan Atiq Rahimi pentru romanul Syngué sabour/Pierre de patience/Piatra răbdării. În 2012 apare filmul cu același titlu, regizat de însuși Rahimi – un film minimalist, senzual, debordant, iar actrița Golshifteh Farahani e absolut uluitoare în rolul soției, care stă lângă soțul ei aflat într-o stare vegetativă, după ce a fost împușcat în ceafă. Se spune că dacă povestești unui pietre toate frustrările, la sfârșit piatra explodează, se fărâmițează. Dar dacă nevasta îi spune soțului toate secretele ei ascunse? Afganistanul e deșirat de război. O stare de neliniște, de nesiguranță. Lipsa apei, a căldurii. Împușcături, geamuri sparte. Soțul zace imobilizat. Femeia îl îngrijește, merge la adăpost cu cele două fetițe, mai trece pe la mătușa care o sfătuiește și o apără. Ea revine la căpătâiul soțului și îi povestește în neștire viața ei, lipsa de iubire, deoarece bărbatul războinic trăia pentru a fi erou, iar nevasta era „o bucată de carne”. Ea știe că „dacă vei trăi, vei redeveni același animal”, pentru că „aceia care nu știu face dragoste, fac război”. Uneori ea se revoltă, scoate perfuzia și pleacă, dar revine dependentă de mărturisirea totală, deoarece „de când e bolnav și îi povestesc totul, mă simt eliberată”. Soldatul bâlbâit care apare în viața ei e o victimă a războiului, dar și o rază de umanitate în viața femeii. O posibilă iubire. Apoi soțul se trezește, precum piatra saturată de secrete intime. Nu devoalez finalul, pe care l-aș fi dorit altfel, cu toate că nici nu mai contează după epicul incendiar, după monologul halucinant, care include o epocă în toată complexitatea ei. Soțul devine un pretext, un posibil psihiatru necesar.de însuși Rahimi – un film minimalist, senzual, debordant, iar actrița Golshifteh Farahani e absolut uluitoare în rolul soției, care stă lângă soțul ei aflat într-o stare vegetativă, după ce a fost împușcat în ceafă. Se spune că dacă povestești unui pietre toate frustrările, la sfârșit piatra explodează, se fărâmițează. Dar dacă nevasta îi spune soțului toate secretele ei ascunse?

Afganistanul e deșirat de război. O stare de neliniște, de nesiguranță. Lipsa apei, a căldurii. Împușcături, geamuri sparte. Soțul zace imobilizat. Femeia îl îngrijește, merge la adăpost cu cele două fetițe, mai trece pe la mătușa care o sfătuiește și o apără. Ea revine la căpătâiul soțului și îi povestește în neștire viața ei, lipsa de iubire, deoarece bărbatul războinic trăia pentru a fi erou, iar nevasta era „o bucată de carne”. Ea știe că „dacă vei trăi, vei redeveni același animal”, pentru că „aceia care nu știu face dragoste, fac război”. Citește restul acestei intrări »


Anticamera gloriei

19/11/2017

de Alexandru JURCAN

afis_ModiglianiCe se află în anticamera gloriei? De cele mai multe ori tronează infernul vieții, mizeriile cotidiene, truda, compromisurile. Din când în când, regizorii simt nevoia să abordeze statuile geniilor, să demitizeze cu respect și tandrețe. În 2004, Mick Davis lansează filmul Modigliani, în care joacă Andy Garcia (Modi) și Elsa Zylberstein (Jeanne).

Modigliani s-a născut la Livorno în 1884. A avut o sănătate șubredă (tuberculoză a meningelor), s-a drogat, a băut, a suferit, a pictat, s-a împrietenit cu Brâncuși, a avut o relație tumultuoasă și inegală cu Jeanne (cu care a avut o fetiță), s-a certat mereu cu Picasso, s-a întâlnit cu Renoir, dar și cu Gertrude Stein etc. În anumite momente își recunoștea egoismul și fuga perpetuă cu sentimentul că „sunt un nimic, nu pot fi nici tatăl copilului meu”. Citește restul acestei intrări »


Mișcarea discretă a trenurilor

10/11/2017

de Alexandru JURCAN

afis_film_La bete humaine_1938Mi s-a făcut dor de filmele lui Jean Renoir (fiul marelui pictor Pierre-Auguste Renoir), care a primit în 1975 un Oscar pentru o carieră de 40 de filme. În 1974, Jean Renoir (1894-1979) a publicat la Flammarion cartea Ma vie et mes films/Viața mea și filmele mele, dedicată celor din Nouvelle Vague, de care și el se simțea preocupat. Povestește despre filmările la Bȇte humaine/Bestia umană, după romanul lui Zola. Au folosit o locomotivă adevărată, iar S.N.C.F. le-a oferit o cale ferată de vreo zece kilometri, unde se puteau desfășura în voie. În spatele locomotivei se afla un vagon unde au instalat un generator de electricitate. Actorii Jean Gabin și Carette păreau mecanici reali de locomotivă, iar zgomotul îi obliga să comunice prin gesturi. Jean Renoir crede că acest film a afirmat dorința sa de realism poetic. „Masa de oțel a locomotivei devenea în imaginația mea covorul zburător al poveștilor orientale, iar Zola, din mormânt, m-a ajutat să mă mențin pe acest plan ideal”. Citește restul acestei intrări »


Loznița și coșmarul perfect

15/10/2017

de Alexandru JURCAN

Cannes_premiere_A gentle creaturePrintre filmele de la Cannes se numără și A gentle creature, pe care francezii l-au botezat Une femme douce, iar în traducere la noi – Blânda creatură. Regizorul Serghei Loznița (În ceață, Austerlitz) s-a inspirat liber din Smerita de Dostoievski și a descoperit într-un teatru din Urali o actriță demnă de rolul principal, soră bună cu Vitoria Lipan a noastră: îndârjire, încruntare, putere, speranță, stoicism, resemnare (Vasilina Makovțeva). Joacă în film și Valeriu Andriuță (După dealuri), iar imaginea e semnată de inconfundabilul Oleg Mutu. Citește restul acestei intrări »


Caruselul somnului

11/10/2017

de Alexandru JURCAN

filmul Cateva zile din viata lui OblomovDupă 150 de ani de la apariție, romanul Oblomov de Goncearov (1812-1891) e la fel de proaspăt și incitant. Scriitorul critică, desigur, visarea sterilă a aristocrației de atunci, dar Oblomov e un personaj complex, chiar dacă unii apelează doar la arhetipul „leneș”. O fi el letargic, leneș, apatic, însă sufletul său conține vibrații în care sentimentele fierb și se acutizează. Olga și Ilia Ilici (Oblomov) trăiesc o poveste sortită eșecului, întrucât el, bărbatul, nu se poate angaja, nu-și poate asuma posibilele riscuri. Cititorii folosesc termenul de „oblomovism” într-un sens cumva rigid, superficial, fără nuanțe.

În 1980 apare filmul Câteva zile din viața lui Oblomov, regizat de Nikita Mihalkov, cu Oleg Tabakov (Oblomov), Elena Solovei (Olga), Andrei Popov (Zahar) etc. Regizorul operează selecții în factologia textului, lăsând intacte personajele și atmosfera, într-o reconstituire emoționantă. Citește restul acestei intrări »