Despre mânie, gloanțe și eliberare

de Otto HAVRAN

Biserica Reformată din Târgu Lăpuș (1856)

De la invaziile repetate ale tătarilor la bătăliile Revoluției pașoptiste din anii 1848-1849, Târgu Lăpuș nu a fost scutit de vrăjmășiile vremilor. De-a lungul anilor am tot auzit legende despre urmele lăsate de gloanțe pe elementele metalice de la vârful turnului Bisericii Reformate, ridicate la 1856.

Curiozitatea nu mi-a fost satisfăcută decât de povestioarele aproape anecdotice, dacă n-ar fi fost nefericite. Se spune că venind în fruntea Armatei Roșii de „eliberare”, o femeie urcată pe un vehicul militar a deschis focul înspre înălțimi cu arma sa automată. Din globul de „aur” plin cu vin s-a revărsat atunci toată licoarea bahică. Se mai spune că localnicii euforici au răbufnit după anii ocupației ungaro-germane și încurajați de ruși, au tras în turlă. Despre ultima zi a ocupației germane din oraș aflăm din cartea despre comunism a autorului Ștefan Bellu. Era în Octombrie 1944. Armatele româno-ruse intrau în Târgu Lăpuș. O unitate germană ascunsă în satul Cufoaia se retrăgea spre Pietriș, de unde spera să-i oprească. Rușii, care-i credeau pe nemți încă în sat, au tras cu tunurile asupra Cufoaiei. Câțiva localnici cu sânge rece au improvizat

Ţara Lăpuşului, comoară de secole a toponimelor româneşti

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

Privind în interiorul localităţilor „Ţării Lăpuşului” avem un „covor” minunat de toponime româneşti creat de-a lungul secolelor de românii băştinaşi ai acestei frumoase ţări, fiecare sat având o zestre specifică potrivit ansamblului geografic şi, desigur, sensibilităţii poporului de rând. Toponime maghiare sunt în doar două localităţi: Dămăcuşeni şi Târgu Lăpuş, localităţi înconjurate de sate româneşti. Să urmărim, aşadar, pe sate lăpuşene, dispuse în ordine alfabetică, comoara limbii române istorice. De precizat că toponimele au fost culese de monograful comitatului Solnoc-Dăbâca, şi anume de Kadar Jozsef, din documente din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi din secolul al XIX-lea, anul fiind menţionat la începutul înşirării toponimelor (respectând regula de transcriere menţionată anterior). Am inclus, fireşte şi denumirea românească a localităţii, de la prima atestare documentară, acolo unde există această situaţie.

Baba, com. Coroieni

1405 (prima atestare documentară): Baba. Kadar Jozsef scrie că probabil denumirea vine de la cneazul satului, sat care este atestat atunci că era românesc şi aparţinea de cetatea Ciceului.

1864: Foroiele, izvoare; Dumbrava, pădure întinsă; Batalău, pădure mare; Tău, două pâraie unite.

1898: Buciumeni.

Băiuţ, comună

1864: Izvoru lui Mihai, pădure de fag și loc de ardere a cărbunelui; Pleşca, tot astfel; Prislop, pădure de fagi; Văraticu, brădet; pârâul Băiuţului, izvorăşte din Prislop.

1898: Fundac, Capra, Dâmbu lui Bulciug, Calvaria, Prislop (1336 m.), Văratic (1353 m.).

Boiereni, aparţine oraşului Târgu Lăpuş