Homo doctus…

25/08/2021

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Homo doctus in se semper divitias habet. Adică, pe limba noastră cea română şi cea mai aproape de latină, „Omul învăţat are întotdeauna averea cu el”. Sau, în altă traducere, „Omul învăţat îşi are întotdeauna în sine însuşi averile”.

Câtă înţelepciune în atât de puţine cuvinte. În popor, bătrânii ziceau ceva similar: „Învaţă, tinere, căci ce vei avea în cap nu-ţi poate lua nimeni!”

Trăim o mare rătăcire în aceşti ani în care goana după averi îi face pe oameni să-şi piardă până şi uzul raţiunii. Şi când te gândeşti că cea mai mare avere este Cunoaşterea! Căci acesta e sensul butadei despre omul învăţat. Cel ce „frecventează” mereu Cunoaşterea adună cea mai mare avere cu putinţă. Din Cunoaştere omul dobândeşte tot ce are nevoie. Şi ştiinţa de a relaţiona cu Dumnezeu, cu natura, Citește restul acestei intrări »


ESEU. Invazia imbecililor

28/10/2015

pledoarie pentru necesitatea lecturii

de Nicolae IUGA

Nicolae IugaO găselniţă de dată recentă, cu un fals aer de înţelepciune profundă, ne spune că „o imagine poate să spună mai mult decât o mie de cuvinte”. Există, desigur, foarte mulţi autori care împărtăşesc această părere. Alegaţia poate fi adevărată, dar numai la modul pervers.

Dar să revenim la cea mai veche şi mai acceptată reprezentare a sufletului omenesc. La Platon (în Phaidros, dar mai cu seamă în Republica)[1], psihicul are trei componente: gândirea (phrenos), afectivitatea (thymos) şi voinţa (epithymia). La aproape două mii cinci sute de ani după Platon, în ştiinţa psihologică a secolului XX domină această concepere a sufletului ca fiind structurat pe trei vectori: cognitiv, afectiv şi volitiv. Congnitivul este la rândul lui o structură supraetajată pe verticală, de la senzaţie şi percepţie, niveluri de cunoaştere pe care le avem în comun cu animalele, până la reprezentare şi gândirea abstractă, gândirea fiind o formă superioară de cunoaştere, specifică omului şi exclusiv umană.

Imaginea, chiar şi atunci când este intens semnificativă, se adresează de fapt nivelului percepţiei şi reprezentării individului, nu intelectului şi raţiunii, deci se adresează unor etaje subintelectuale. Registrul imaginii se cuplează cu percepţie şi reprezentarea, nu cu intelectul şi raţiunea. Sigur, o imagine şocantă poate să spună mai mult decât – probabil – o mie de cuvinte, dar cuvinte din acelea care nu vehiculează neapărat un conţinut al gândirii. În schimb, pentru oamenii care gândesc, afirmaţia este valabilă pe dos. Un singur cuvânt poate să spună mai mult decât o mie de imagini, ba mai mult chiar decât un milion de imagini, practic cât o infinitate potenţială de imagini, deoarece imaginile obiectelor care se pot subsuma unui concept – ca să folosim o expresie kantiană – nu sunt nici numărabile şi nici limitate cantitativ. Totul depinde, repetăm, de faptul dacă omul gândeşte sau nu. Dacă da, atunci nu; atunci imaginile nu pot şi nici nu au cum să spună mai mult decât cuvintele. Dacă nu, atunci da, atunci imaginile pot să spună mai mult decât cuvintele. Citește restul acestei intrări »


CARTEA ŞI SALA DE LECTURĂ

08/05/2015

Octavian_Lupu_19_03_2015-1de Octavian LUPU

Cartea cea veche zăcea aruncată într-un colţ al camerei, undeva departe de privirile celor care intrau sau ieşeau din încăpere. Voluminoasă şi cu coperţi îngălbenite de vreme, ea stătea nemişcată sub praful ce se aşternea din colbul ridicat de paşi grăbiţi să traverseze spaţiul încăperii ce se deschidea către două culoare puternic luminate de becuri cu neon ce bâzâiau violet întreaga noapte şi o bună parte din cursul zilei. Uitată, neglijată şi dispreţuită, ca un obiect bun de pus la gunoi, cartea reuşise să supravieţuiască surprinzător de bine în mediul ostil al sălii de trecere, cândva o fostă cameră destinată studiului şi lecturii.

Lângă ea se odihneau înainte de final zece teancuri de broşuri strâns legate cu o sfoară groasă de câlţi, ca nu cumva să scape vreo foaie şi să o ia la plimbare pe coridoarele clădirii. Pe pagini gălbejite şi murdare, se distingeau literele mari de o şchioapă ale unor titluri ce stârniseră senzaţie la data publicării. Ecoul stins al acelor vremuri mai licărea din rândurile ce se puteau citi fugar, dar impresia dispărea de îndată ce te apropiai, din curiozitate, de maldărul de hârtii aşezate de-a valma una peste alta şi presate cu putere pentru a ocupa un spaţiu cât mai redus cu putinţă. Citește restul acestei intrări »


Da, pe 23 aprilie, e Ziua Bibliotecarului Român!

23/04/2015

foto_Alexandru Ioan Roman_crop

de Sergiu GĂBUREAC

Sergiu GabureacO zi specială pentru bibliotecarii din toate tipurile de biblioteci.

Cu toţii faceţi parte din categoria factorilor civilizatori, mulţi cu importante contribuţii la evoluţia societăţii româneşti.

Să nu uitaţi nicio o clipă înaintaşii, bibliotecari ca Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Gh. Teodorescu-Kirileanu, Paul Goma, care au conştientizat din plin rolul bibliotecarului în societate!…

Din păcate, bibliotecarul public actual nu întotdeauna se ridică la înălţimea misiunii pe care o are. Nu se implică suficient în foto_Alexandru Ioan Roman_4diseminarea informaţiei, care să despartă grâul de neghină. I se spune să nu facă politică în instituţie şi el crede că trebuie să ascundă adevărul oamenilor. Nu despre o astfel de politică e vorba, ci să nu-ţi propagi propriile convingeri politice. A te ascunde ca şobolanul, fără a arăta ce împiedică evoluţia comunităţii în care trăieşti şi munceşti, este cel mai mare rău pe care îl poate face orice factor civilizator: preot, cadru didactic, bibliotecar public, cadru sanitar, medic veterinar, inginer agronom… Citește restul acestei intrări »


BIBLIOTECILE – ADEVĂRATE „CETĂŢI DE SCĂPARE”

11/07/2014

de dr. Teodor ARDELEAN

Dr. Teodor Ardelean

Dr. Teodor Ardelean

Cunoaşterea umană este efemeră pe „firul” unei singure vieţi. Dar durabilă pe „firul” umanităţii. Dintre toate invenţiile umane, dintre toate construcţiile edificate, bibliotecile au fost adevărate „cetăţi de salvare” pentru produsele de cunoaştere.

Istoria bibliotecilor cuprinde deja mii de ani. Cu multe evenimente notabile, cu eforturi conjugate, cu bucurii colective, cu prea multe elemente tragice. Privind înapoi cu nostalgie, se pot distinge momente cardinale, mult folositoare pentru stocarea efectelor cunoaşterii. Tăbliţe de lut, piei de viţei, papirusuri, suluri de mătase, tomuri de hârtie… fiecare pentru vremea ce i s-a adeverit.

Modernizarea şi modernitatea au adus cele mai consistente sporuri de cunoaştere, îmbogăţind tezaurul bibliotecilor. Lumea contemporană, cu toate adaosurile tehnologice, serveşte biblioteca într-un chip nevisat vreodată. Şi totuşi, duşmanii cărţilor, ai bibliotecilor, se mişcă în libertate maximă, punând în pericol grav imensitatea cunoaşterii.

Democratizarea informaţiei, dezvoltarea reţelelor de biblioteci, informatizarea bazelor de date, digitizarea documentelor, bibliotecile virtuale etc. sunt formule de ameliorare reală şi optimizare fiziologică a funcţiei de cunoaştere. Fără ştiinţă, fără ştiinţa de a te mişca, de a fi, de a deveni, de a construi şi a te construi… nu se mai poate concepe progres uman. Citește restul acestei intrări »