Ţara Lăpuşului, comoară de secole a toponimelor româneşti

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

Privind în interiorul localităţilor „Ţării Lăpuşului” avem un „covor” minunat de toponime româneşti creat de-a lungul secolelor de românii băştinaşi ai acestei frumoase ţări, fiecare sat având o zestre specifică potrivit ansamblului geografic şi, desigur, sensibilităţii poporului de rând. Toponime maghiare sunt în doar două localităţi: Dămăcuşeni şi Târgu Lăpuş, localităţi înconjurate de sate româneşti. Să urmărim, aşadar, pe sate lăpuşene, dispuse în ordine alfabetică, comoara limbii române istorice. De precizat că toponimele au fost culese de monograful comitatului Solnoc-Dăbâca, şi anume de Kadar Jozsef, din documente din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi din secolul al XIX-lea, anul fiind menţionat la începutul înşirării toponimelor (respectând regula de transcriere menţionată anterior). Am inclus, fireşte şi denumirea românească a localităţii, de la prima atestare documentară, acolo unde există această situaţie.

Baba, com. Coroieni

1405 (prima atestare documentară): Baba. Kadar Jozsef scrie că probabil denumirea vine de la cneazul satului, sat care este atestat atunci că era românesc şi aparţinea de cetatea Ciceului.

1864: Foroiele, izvoare; Dumbrava, pădure întinsă; Batalău, pădure mare; Tău, două pâraie unite.

1898: Buciumeni.

Băiuţ, comună

1864: Izvoru lui Mihai, pădure de fag și loc de ardere a cărbunelui; Pleşca, tot astfel; Prislop, pădure de fagi; Văraticu, brădet; pârâul Băiuţului, izvorăşte din Prislop.

1898: Fundac, Capra, Dâmbu lui Bulciug, Calvaria, Prislop (1336 m.), Văratic (1353 m.).

Boiereni, aparţine oraşului Târgu Lăpuş 

„Sărbătoarea Portului şi Cântecului Popular” de la Cupşeni. Dialog cu prof. NICOLAE BUDE, dirijorul Corului de bărbaţi „Dacii liberi” din Libotin

realizat de Angela-Monica JUCAN

Pe când primăvara se pregăteşte să se preschimbe-n vară, a devenit o tradiţie ca în hotarul satului Libotin să se organizeze „Sărbătoarea Portului şi Cântecului Popular” a comunei Cupşeni (de care aparţine administrativ Libotinul). În 2013, serbarea a avut loc în 18-19 mai. Prin bunăvoinţa domnului profesor Nicolae Bude, consilier pe probleme sociale la Primăria Cupşeni şi dirijor al Corului de bărbaţi „Dacii liberi” din Libotin, am aflat mai multe despre acest festival popular. (Precizăm că interviul datează din anul 2013.)

Cine, când a iniţiat Sărbătoarea Portului şi Cântecului Popular din Cupşeni?

Nicolae Bude

Sărbătoarea comunei Cupşeni a luat naştere în anul 2005, la iniţiativa consilierului local Ioan Buda, director, în acea vreme, al Şcolii din Ungureni, şi cu susţinerea primarului de atunci şi de azi – libotineanul Mircea Ioan Boga.

Unde se petrece?

Locul în care se desfăşoară sărbătoarea nu a fost ales întâmplător. Este o intersecţie acolo a drumurilor care duc spre satele comunei şi este chiar un epicentru rutier al comunei Cupşeni (localnicii îi spun foarte frumos: Crucile Drumului). Totuşi, pământul de acolo este al Libotinului. Locul unde e scena e al lui Andronic Ferenţ, căruia îi chiar place şi e fericit că poate fi util în acest fel. Pe partea cealaltă a drumului, vizavi de scenă, unde se instalează bazarul cu obiecte de artizanat, jucării, podoabe etc., e terenul lui Mircea Bota. În dreapta scenei – zona bufetelor de campanie – este proprietatea doamnei consilier local Silvia Sima. Toţi sînt libotineni, nici unul nu primeşte bani, nu se supără de stricăciuni (minore, de altfel), toţi trei găzduiesc cu bucurie serbarea.

Când are loc? Este vreun motiv special pentru care s-a optat pentru această dată?

La Crucile Drumului

Sărbătoarea Portului şi Cântecului Popular, ediţia a IX-a, Cupşeni – 19 mai 2013

Bagă de seamă asupră-ţi şi păzeşte-ţi cu putere sufletul; să nu uiţi nimic din lucrurile pe care le-au văzut ochii tăi şi să nu-ţi iasă ele de la inimă în toate zilele vieţii tale; şi să-i înveţi pe fiii tăi şi pe fiii fiilor tăi (Deuteronomul 4, 9).

de Angela Monica JUCAN

Duminica Mironosiţelor 2013, în capătul „celălalt” al Libotinului.

Un larg plai încercuit de coline încununate de păduri deasupra cărora Dumnezeu trăsese în ziua aceea o prelată senină, prin urzeala căreia soarele strecura bogăţie de căldură şi lumină. Ca răspuns pământesc-pământean, urcau în slăvi splendori de glas şi imponderabilele armoniilor instrumentale. Fuioarele umane se-nfăşurau în leagăn de joc şi vârtejuri de poale stăvilite de zadii. Totul era cântec şi-ncântec, descântec de rele, zise în formula bunătăţii naturale a stăpânilor din moşi-strămoşi ai acestui meleag (drept-de-drept, care sute de ani le-a fost uzurpat).