Cuvântul și falsitatea. Platon și contemporaneitatea

 

 

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

Una dintre cele mai evidente forme de transmitere a unui mesaj este comunicarea. În componența ei se regăsește atât Logosul: „la început a fost Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul” (Ioan 1, 1), cât și Viața: „toate prin El s-au făcut” (Ioan 1, 3). Deși omul contemporan nu conștientizează capacitatea revelatoare a cuvântului, puterea și capacitatea lui, el rămâne în continuare cel mai intim act al dialogului dintre cele văzute și cele nevăzute. Cuvântul a fost mereu o punte de legătură între divin și uman, fapt demonstrat de smerenia personală desprinsă ca urmare a rugăciunii, de aceea, Sfinţii Părinți au vorbit în numeroase rânduri despre legătura indistructibilă și despre efectele cuvântului, arătând de cele mai multe ori că omul este suma vorbelor pe care le rostește sau chiar a cererilor sale: „cereţi şi vi se va da” (Matei 7, 7).

Dar cu toate acestea, omul a uitat să-și mai exprime trăirile sale prin cuvânt, să ridice glasul plin de credință, preferând astfel să-și coboare inima în rațiune. Acest act l-a adus pe om în fața formalului, a tipizatului, fapt pentru care a devenit un soi de mașinărie menită să rostească vorbe neînsuflețite.