IERTAREA CA MEDICAMENT de Arhimandrit Vasilios Bacoianis

selecție text de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Iertarea este medicamentul necesar pentru sănătatea noastră sufletească. Prin ţinerea de minte a răului, „gândurile şi sentimentele negative coboară în subconştient, provocând în viaţa noastră tot felul de probleme şi pătimiri”. Prin iertare însă, toate acestea dispar. Prin urmare, iertarea este un medicament şi pentru trup. „Cei care-i iartă pe vrăjmaşii lor prezintă o îmbunătăţire a sănătăţii psihice şi somatice, în timp ce oamenii care păstrează «vie» amintirea răului care li s-a făcut sunt în primejdie ca de-a lungul timpului să sufere de angoasă puternică, depresie, psihoză, migrene, hipertensiune şi probleme cardiace”, arată un studiu făcut în America în 1999.

Am fost martorul ocular al întâmplării de mai jos: în anul 1999 am fost chemat să spovedesc un bolnav aflat pe patul morţii, care era internat la spitalul Rios, din Patras. Bolnavul acesta n-o „înghiţea” deloc pe sora lui. Nu mai vorbise cu ea de 20 de ani. La spovedanie, i-am pomenit de sora lui, şi chipul i s-a schimbat, s-a sălbăticit.

„Căutându-L pe Dumnezeu” de Al. Florin Țene – balsam pentru suflet

de Gelu DRAGOȘ

Una dintre marile tragedii care ni se pot întâmpla este să nu mai ştim cine suntem, adică să mergem obercăind sau în alt mod spus, parafrazându-l pe Socrate: „să nu ştim că nu ştim nimic”. Ori, cu o astfel de atitudine cu siguranţă că nu vom afla niciodată nimic. Vom fi nimic. Acesta, cred eu, este motivul pentru care longevivul și uriașul prin opera sa literară Al. Florin Țene, ne propune volumul „Căutându-L pe Dumnezeu”, editura Napoca Star din Cluj Napoca.

Prin această nouă apariție, autorul se dovedește un generos și dorește să ne transmită, în scris, din experiențele Domniei sale acumulate în timp și în regimuri diferite. Încearcă să găsească răspunsuri esențiale în ceea ce privește rostul și menirea omului pe pământ, pornind de la sănătoasa filosofie țărănească: „Dacă nu ai clădit o casă, ai făcut un copil și ai sădit un pom, ai făcut degeaba umbră pământului”. Încearcă și reușește cu brio să identifice cauzele care duc la împlinirea sufletească (karma), descoperă terenul fertil și condițiile pentru o viață dedicată Creatorului, familiei, operei Domniei sale dar și semenilor, umanității într-un singur cuvânt.

De altfel, Al. Florin Țene afirmă, pe ultima copertă a cărții, chintesența existenței umane:

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXI (2021), nr. 443 (1 – 15 Aprilie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Credința noastră. Auzim pe mulți vorbind de credința lor. De fapt, ei se referă la încrederea pe care o au în diferite obiecte, bunuri, abilități, poziții sociale etc. Unii cred în mașinile lor, în vilele lor, în banii lor, în afacerile lor, în puterea lor, în relațiile pe care le au, în inteligența lor, în viitorul lor, în ideologia lor. Unii sunt încredințați că vor schimba lumea cu invențiile lor, cu știința lor; alții sunt convinși că vor ajunge mari bogătași, ori se vor cățăra în vârful piramidei sociale prin înțelepciunea lor sau prin abilitățile lor de a frauda, de a înșela, de a „dribla” societatea. Pentru împlinirea idealurilor, în urma unor astfel de oameni au rămas uneori munți de cadavre, au curs râuri de sânge și de lacrimi. Nu este o noutate. Așa a fost întotdeauna și pretutindeni. Istoria a consemnat multe fapte de acest gen, a păstrat amintirea multor personaje pozitive sau negative. Timpul și viața a dovedit cu prisosință că astfel de credințe, de încrederi, de idealuri au fost adevărate aberații, iluzii, derapări ideologice și sociale, atâta vreme cât din ecuația lor a lipsit Dumnezeu.

Noi, creștinii, avem o credință altfel.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXI (2021), nr. 440 (16 – 28 Februarie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la numărul 440 al „Scrisorii pastorale”. E mult, e puțin, nu știm. Dumneavoastră sunteți în măsură să apreciați. Am socotit-o în permanență o posibilitate de a fi în legătură cu Dumneavoastră, enoriașii sau cititorii noștri. Dacă v-a fost de folos, iarăși sunteți cei în măsură să apreciați. Timp de 20 de ani am trecut împreună și prin momente bune și prin vremuri mai grele. Pe filele „Scrisorii pastorale” s-au înregistrat nu numai gânduri, sfaturi pastorale, informații legate de viața parohială, ci și multe aspecte care au interesat oameni din afara parohiei. Ne-am asumat de multe ori riscul de a lua atitudine față de unele anomalii din viața politico-socială din țară și din străinătate. De fapt, am tradus astfel gândurile și simțămintele Dumneavoastră, ale acelei Românii Tainice, care a știut să sufere, să rabde, să se bucure, să spere, indiferent de ceea ce s-a spus în presa și de la tribunele oficiale. Nimeni nu este mai în măsură să cunoască mai bine gândurile și trăirile României Tanice decât preotul care trăiește în mijlocul oamenilor, în mijlocul Dumneavoastră. Lucrul acesta a determinat mai multe reviste din țară și din străinătate să preia parțial sau în întregime conținutul publicației noastre. În felul acesta numele parohiei noastre s-a făcut cunoscut până în Australia, ceea ce a constituit întotdeauna un imbold pentru noi de a nu abandona această lucrare. Regretăm că puține parohii au preluat exemplul parohiei noastre de a scoate  o publicație cât de modestă. Asistăm de la un an la altul la topirea demografică a satelor noastre, la dispariția lor, și prin aceasta la dispariția unor elemente de cultură și civilizație populară inestimabilă. Astfel de „publicații” ar putea consemna multe elemente de acest gen, salvându-le de la uitare; ar putea deveni prin vreme adevărate „cronici” de epocă, menite să reînvie oameni și fapte. 

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXI (2021), nr. 439 (1 – 15 Februarie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Scânteie divină. Una dintre pildele Mântuitorului, cunoscută sub denumirea de Pilda talanților se citește ca pericopă evanghelică în Duminica a XVI-a după Rusalii.

Socotim că majoritatea cititorilor noștri cunosc această pildă: un proprietar și-a chemat trei dintre slugile sale de încredere și le-a dat niște bani: unuia cinci talanți, altuia doi și altuia unu. Proprietarul a plecat undeva departe, iar peste multă vreme, când s-a întors, i-a chemat pe cei trei și i-a întrebat ce au făcut cu talanții încredințați. Cel cu cinci a adus zece, spunând că a negustorit cu cei primiți; cel cu doi a adus patru. Și el negustorise cu talanții lui. Ce care primise un talant, l-a adus înapoi și a spus că s-a temut că-l va pierde și de aceea l-a îngropat, iar acum îl restituie. Stăpânul i-a lăudat pe primii doi și le-a spus că „peste puține ați fost puși, peste multe vă voi pune!” S-a supărat însă foarte tare pe cel de-al treilea, i-a luat talantul și l-a dat celui cu zece talanți și pe slujitor l-a trimis la temniță.

Ca în toate pildele Mântuitorului, fiecare element este un simbol. În cazul de față,

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XX (2020), nr. 435 (1 – 15 Decembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Sfintele Sărbători ce vin să le petreceți cu sănătate, pace și bucurii!

La mulți și fericiți ani!

*

Colindatul. Doamne, ce frumos era în sat la noi în Ajunul Crăciunului! Colindatul se făcea în două etape. Prima era dimineața. Atunci era „colindatul într-ai mici”. La capătul fiecărei mahalale a satului, – Linia Cocoanei, Luchești, Rolești, Memești sau Mucești, excepție făcând Dealul Corbului -, se adunau copiii mai mici ai acelei mahalale. Când se adunau toți, porneau în grup, apoi formau un șir lung, în funcție de rezistența fiecăruia și colindau mahalaua. Erau înarmați cu câte un săcuiel, alții cu câte o traistă ce le era agățată de gât și atârna până la pământ. În mâini purtau câte o colindă de alun, pregătită cu câteva zile mai înainte. Colindătorii alergau, strigând cât îi țineau plămânii: „Ha, ha, ha, ha!”.

Colinda se pregătea astfel. Se lua din pădure un alun tânăr de un an, gros cam cât un deget de bărbat, se curăța de coajă,

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XX (2020), nr. 433 (1 – 15 Noiembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Om fericit. S-a stins bietul moș Gheorghe! S-a dus ca o părere, ca un glas de clopot ce-și sună adierea peste lume, pierzându-se cu-ncetul.

Vânjos la vremea sa, desprins din cremenea de munte, ai fi crezut că nimeni și nimic nu-l vor pleca vreodată. Și nu l-au plecat! Doar timpului ia dat tributul cuvenit după rânduială.

Când s-a apropiat ceasul, moș Gheorghe era gata. Și le așezase pe toate la locul lor, ci doar mireasa și-o aștepta să vină. Copiii, nepoții și strănepoții își aveau fiecare rosturile lor. Veneau doar din când în când pe la casa bătrânească să mai întrebe de sănătate, să le mai spună ce-i în lume și să le pună pe masă din roadele pământului și ale sufletului. Moș Gheorghe și maica Ana îi ascultau cu zâmbetul pe buze, cu lacrimile-n ochi și cu inima plină de ceva fără nume, scuipându-i doar din când în când, ca să nu-i deoache.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XX (2020), nr. 432 (16 – 31 Octombrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Blestemul morților. În Duminica a XXII-a după Rusalii este rânduit a se citi la Sfânta Evanghelie pilda Bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr (Lc. XVI, 19-31). Sunt convins că cititorii noștri cunosc această pildă: un oarecare bogat trăia în huzur, în petreceri și dezmăț, în timp ce la poarta lui trăia un cerșetor, Lazăr, sărac lipit pământului și grav bolnav. Lazăr avea nevoie de câteva firimituri de mâncare, de niște haine cât de zdrențuite și de niște leacuri pentru rănile și bubele de pe trupul lui, pe care i le lingeau câinii. Bogatul nu avea nici o milă față de cel în lipsă și suferință și-și vedea de viața lui, de fericirea lui. Au murit amândoi. Bogatul a fost dus în iad, iar Lazăr în rai. Aflat în iad, bogatul se ruga de strămoșul Avraam, care nu era altul decât Dumnezeu, să-l lase pe Lazăr să-și ude doar degetul și să i-l pună pe buze. Mai mult, să-l lase pe Lazăr să se ducă la cei cinci frați ai lui rămași pe pământ și să le spună care-i situația lui, pentru ca ei să ia măsuri și să nu ajungă și ei în iad.