Femeia fluture

de Daciana LAZĂR

Aș vrea să fiu azi femeia fluture, să pot să zbor,
Chiar dacă secundele vieții îmi vor fi numărate,
Căci oricum încet, încet, mă sting de-al tău dor,
Iar sufletul meu își plânge lacrimile reci și sărate!

Dar zburând pe-o pală de vânt ce-i primăvăratic,
Aș ajunge până la tine, privindu-te iar, cu patimă,
Și bătând din aripile ce-s fierbinți cum îi un jăratic,
Mi-aș usca din suflet chiar și ultima mea lacrimă!

Bătăile inimii

de Daciana LAZĂR

Iubite, sărutul tău, ahhh, sărutul tău e mireasmă-mbătătoare,
E picătura de fior ce mă face să înfloresc precum o floare,
Bându-ți nectarul zile și nopți, dar nu știu de și acum am visat,
Sau chiar a fost aievea și cu adevărat din nou ți l-am gustat!

Iubite, atingerea ta, ahhh, atingerea ta-i croită din mătase fină,
E nimicitoare, e și plină de plăcere, e foc încins, dar e și divină,
Am simțit-o nopți în șir, neștiind de-am fost trează, de-am dormit,
Doar că sufletul m-a îndemnat să-ți răspund cu un patos neobosit!

Zbor de fluturi

de Daciana LAZĂR

Sufletul mi-a fost un zbor de fluturi și-un izvor de fericire,
Când în brațele tale m-am pitit ca și-o copilă fără de griji,
Dantelându-le aripile firave cu dantelă dintr-a mea iubire,
Ca ele să-mi zvânte lacrimile ce au curs până atunci pe obraji!

Mi-au curs fără încetare, căci inima mea nu ți-a simțit pasul,
Mi-au curs din sufletu-mi plin de dor, plin de dorul tău, iubite,
Încetând a mai picura de sub gene, când ți-am auzit glasul,
Și-n clipa-n care ți-am gustat privirile ce-n miere erau topite!

Haina tristeții

de Daciana LAZĂR

Aș vrea să scap numai decât de haina rece, de haina tristeții,
Să o-mbrac pe cea a fericirii, caldă și fină, pentru totdeauna,
Trupul cuprins de frig să-mi fie mângâiat de soarele dimineții,
Auzindu-mi sufletul cum râde, dar și inima bătând ca nebuna!

Prin flori de nori ce-și cern ploaia cu povești nemuritoare,
Să-ți ascund parfumul ce-i mai devastator decât o furtună,
Fiindu-mi oxigen când ești departe, când inima mă doare,
Dar și când dorul de tine îmi fulgeră în suflet și îmi tună!

Am nevoie de tine

de Daciana LAZĂR

Mă doare sufletul cumplit și e atât de înnorat și frig în el
Și-aș vrea să îl ajut, să-i dau leacul ce fără încetare-l cere,
Dar nu-l găsesc, nu-i un leac oarecare, nu-i de orice fel
Și astfel pe zi ce trece simt că sufletul mi se stinge, piere!

Mă doare chiar și inima cumplit și e atât de plânsă
Și-aș vrea să o alin, s-o încurajez, dar şi s-o mângâi lin,
Însă nu mai am putere, iar ceața-i din ce în ce mai densă
Şi nu se-mprăștie deloc, decât atunci când în brațe te țin!

Cenușa dorului

de Daciana LAZĂR

Am adormit din nou, adânc, la umbra unui vis, nudă,
Cufundându-mi chipul trist în perna-mi rece și udă,
Visând că-ți aud pașii călcând pe cărarea speranței,
Că fericirea își înclină tot mai mult talerul balanței!

Apoi că-ți simt glasul pierzându-se-ntr-un dulce sărut,
Sorbindu-mi miile de lacrimi ce sufletul și le-a cernut
Și că încet, încet, fluturii din mine își pregătesc zborul,
Purtând pe aripile lor toată cenușa ce a adunat-o dorul!

Pulbere de stele

de Daciana LAZĂR

Cu vise dulci îmi hrănesc sufletul flămând,
Flămând după ochii tăi ce-i îndrăgesc,
Sperând să-ţi aud glasul cât de curând,
Căci doar atunci mai pot să zâmbesc.

Din raze de lună am împletit o cunună,
Pe care o voi aşeza în sufletul tău îngeresc,
Pentru a-mi simţi iubirea, pentru a fi mereu împreună,
Căci doar ţie iubirea mea ţi-o dăruiesc.

Floare de iasomie

de Daciana LAZĂR

Ți-am căutat urmele pașilor pe cărarea dintre meri,
Dar vântul le-a șters, iar parfumul tău l-a dus departe,
Și-acum dorul îmi chinuie sufletul mai mult decât ieri,
Iar plânsul inimii mele se aude până târziu, în noapte!

 

Totuși, ți-am regăsit gândul într-o floare de iasomie,
Gând care mi-a șoptit că te voi reîntâlni iar, curând,
Că fericirea din a ta privire mi-o vei dărui doar mie,
Să-mi pot auzi din nou iubirea din inimă, respirând!

 

DACIANA COSMINA LAZĂR: CUVINTELE SUFLETULUI

de Vasile BELE

(însemnări literare)

Când ochii ştiu privi… şi cel mai puternic caracter cedează până la urmă…
Când ochii ştiu zâmbi… şi cel mai posac om începe a zâmbi…
Când ochii ştiu vorbi… şi ecoul le răspunde…
Când ochii ştiu plânge… şi pietrele le țin companie…
Când ochii ştiu mângâia… şi vântul „tremură” de dorință…
Când ochii ştiu dojeni… şi fulgerele se ascund…
Când ochii ştiu visa… şi cel mai năstrușnic vis prinde viață…
Când ochii ştiu iubi… stelele plâng pentru că nu mai strălucesc îndeajuns…

Volumul de versuri CUVINTELE SUFLETULUI, a apărut la Editura Coresi SRL, București, 2016, ISBN 978-606-8798-69-1, cu o prefață de Anda LUA. Autoarea este colega DACIANA COSMINA LAZĂR…, am cunoscut-o la ea acasă, în Deva, în cadrul festiv organizat de Biblioteca Deva, cu prilejul sărbătoririi zilei dedicate cărții – SĂPTĂMÂNĂ CĂRȚII de la Deva, ocazie cu care am fost prezenți prin Cenaclul literar „Nichita Stănescu” al Centrului Cultural al MAI, (președinte cms. Lidia OBEADĂ).

Propun un poem, la întâmplare, cum procedez de obicei: „DE VEI PLECA”, (pag. 153-154).

„De vei pleca, nu-mi lua și inima cu tine,
Mai lasă-mi-o în piept să bată,
Căci chiar de n-are cine s-o aline,
Ea plânge în tăcere, iubind ca altădată.

 

De vei pleca, ia-mi dorul ce-mi aduce suferință
Și-nchide-l bine într-un cufăr  de argint,
Chiar dacă nu-l poți ține-închis cu ușurință,
Chiar dac-ar vrea să zboare mângâiat de vânt.

 

Flacăra speranței

de Daciana LAZĂR

Dacă flacăra speranței se va stinge, mă voi stinge și eu, odată cu ea,
Acolo unde dansau mii de stele, nu va mai fi nici măcar o mică stea,
Va fi doar întuneric, va fi și tristețe, vor fi și lacrimi reci, nesfârșite,
Iar ninsorile de flori de primăvară nu vor mai fi de ochii mei privite!