Se întâmplă la bibliotecă – Agenda săptămânii 25-29 aprilie 2016

22/04/2016

de Ştefan SELEK

Luni, 25 aprilie
ora 15, Salonul artelor

afis_Prie_b

Va avea loc vernisajul expoziţiei de gravură şi sculptură „Formă şi creativitate” a artiştilor plastici Bogdan Prie şi Dumitru Florea.

Tot cu această ocazie, pe simezele Salonului artelor vor fi expuse fotografiile ediţiei a XV-a (Glod, 2015) a proiectului „Fotoetnografica”, realizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş.
Expun artiştii fotografi: Felician Săteanu, Călin Andra, Eugen Moritz, Gheorghe Petrila. Citește restul acestei intrări »


Poeta Elena Cărăuşan a închis stagiunea din 2015 a Cenaclului Scriitorilor Maramureș

13/12/2015

de Gelu DRAGOŞ

Sâmbătă, 12 decembrie a.c., la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, în sala „Ion Burnar”, mult peste 20 de membri ai cenaclului s-au reunit, pe o ploaie torenţială, ca să se întâlnească cu poezia de calitate.

Elena Carausan

Elena Cărăuşan

După ce doamna Florica Bud, preşedintele cenaclului, anunţă că este ultima întâlnire din acest an şi că avem parte de un poet sensibil şi valoros în persoana doamnei Elena Cărăuşan iar reîntâlnirea membrilor cenaclului va fi pe 16 ianuarie 2016, când va citi prozatorul Valeriu Sabău (pe 15 ianuarie, de Ziua Poetului Naţional, se vor depune coroane de flori la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, ca în fiecare an), Domnia Sa roagă asistenţa să se ţină un moment de reculegere în memoria criticului literar Augustin Cozmuţa şi a soţiei poetului Ion Şiugariu, doamna Lucia Soreanu Şiugariu, amândoi, trecuţi la cele veşnice de puţin timp.

Pe fond muzical adecvat, citeşte poeta Elena Cărăuşan. Dintre titluri, amintim: „Sânge în nisip”, „Timpul meu”, „Sângele meu”, „Clipa mea”, „Trup pierdut”, „Tricolorul 2014”, „Nodul dacic”, „Dragostea pietrelor”, „Am înţeles”, „Voi fi doar gânduri”, „O altă dimensiune”, „Şi cuvintele au viaţă”, „Poartă închisă”. Citește restul acestei intrări »