
Anca Goja
de Anca GOJA
Revista zălăuană de cultură „Caiete silvane” sărbătoreşte, în această perioadă, zece ani de existenţă, alături de prieteni şi colaboratori. Zilele revistei „Caiete silvane”, ajunse la ediţia a VIII-a, au început joi, la Cluj-Napoca, unde au fost lansate cărţi, reviste şi a fost marcată în avans Ziua Internaţională a Poeziei (21 martie). Vineri şi sâmbătă, programul a continuat la Zalău. Astfel, vineri, 20 martie, de la ora 13, scriitorii din ţară şi din Sălaj s-au întâlnit cu elevi şi profesori de la licee din municipiu. Iar sâmbătă, 21 martie, toţi invitaţii au plecat într-o excursie de documentare, însoţită de lecturi publice şi prezentări de reviste şi cărţi, pe ruta Zalău – Grădina Zmeilor – Jibou – Zalău.

Un punct consistent în program l-a constituit evenimentul care a avut loc vineri, de la ora 16, în sala „Dialoguri europene” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, cu lansări de carte şi un recital de poezie.

Dr. Teodor Ardelean, Săluc Horvat
Evenimentul a fost moderat de managerul Centrului de Cultură şi

Daniel Săuca
Artă, scriitorul Daniel Săuca. Sala, deosebit de încăpătoare, s-a umplut cu poeţi, prozatori, critici literari şi traducători sosiţi din toată ţara. Programul a început într-o notă de cafe-concert, cu un recital muzical susţinut de Ansamblul Folcloric „Meseşul”. Apoi, pe un ecran a fost proiectat un film cuprinzând imagini semnificative din cei zece ani de istorie a revistei. Citește restul acestei intrări »