Dăruirea de sine într-o lume individualistă

29/09/2011

de Octavian LUPU

Timpul trece cu repeziciune şi tot mai mulţi ani ne separă de perioada în care ni se cerea să ne oferim „voluntari” pentru proiecte ce ţineau de ambiţiile „societăţii socialiste multilateral dezvoltate”. Epopeea şantierelor de muncă ale tineretului în genul celor de la Bumbeşti-Livezeni sau Salva-Vişeu este de mult timp apusă, dezvăluind cruda realitate a voluntariatului impus unor tineri aflaţi la final de adolescenţă, care în loc să descopere valorile adevărului şi dreptăţii erau trimişi în lagăre de muncă forţată.

Aberaţia comunistă a costat mult societatea românească, iar generaţii întregi au plătit tributul lor adus cultului minciunii şi depersonalizării individului în numele unor idealuri utopice şi ale unor ambiţii ce nu aveau legătură cu dezvoltarea fiinţei umane. Din nefericire, şi în perioada de după decembrie 1989 conceptul extraordinar al dăruirii de sine a fost deformat şi demonetizat, fiecare dintre noi căutând să se izoleze în raport cu ceilalţi în numele competiţiei specifice economiei de piaţă.

Citește restul acestei intrări »