De-a dresorul

31/07/2016

de Passionaria STOICESCU La circul limbii în menajerii personale stau cuvintele – animale fără blană şi piele, cu doar consoane, vocale şi focul sensului de sub ele. Supuse cu biciul de har se pare că n-au habar de ce acrobaţii pot fi în stare... Dresorul le chinuie, le-nţepeneşte, le face să zboare laolaltă sau pe fiecare, după cum îi şopteşte-n ureche demonul fără pereche. Pentru zbor biciul e din mirare şi dor, pentru ţepeneală are-o acadea de-ntrebări şi tânjeală la răspunsul ce nu va veni... Halei, hap! Sensul face scamatorii... Nu doar cuvintele se dau peste cap, ci şi bietul suflet al dresorului ce s-a vândut demonului cu însemne de Dumnezeu, pentru spectacolul tot altfel mereu, aplaudat sau huiduit (mai ales), văzut, fără-a fi cu adevărat înţeles. La numărul cel mai palpitant, cel cu trecutul prin foc, toţi îl cred pe bietul dresor un escroc! Dar nimeni nu bănuieşte privindu-i fardul de claun, că rugul de foc prin care sar leu, iepure sau hienă, e chiar aureola lui pusă-n joc ce nu-l mai ocroteşte, ci-l lasă la bunul plac al fiarelor din arenă, al fiarelor de pe scaun.

de Passionaria STOICESCU

La circul limbii
în menajerii personale
stau cuvintele – animale
fără blană şi piele,
cu doar consoane, vocale şi
focul sensului de sub ele.

Supuse cu biciul de har
se pare că n-au habar
de ce acrobaţii pot fi în stare…

Dresorul le chinuie,
le-nţepeneşte,
le face să zboare
laolaltă sau pe fiecare,
după cum îi şopteşte-n ureche
demonul fără pereche. Citește restul acestei intrări »

Leave a Comment » | Arte, Literatură | Etichetat: , , , | Legătură permanentă
Publicat de angelajucan