Romancierul Victor TECAR, a trecut în eternitate!

28/04/2021

Victor Tecar
22 august 1941 – 27 aprilie 2021

Cu tristeţe şi adâncă durere anunţăm trecerea la cele veşnice, în 27 aprilie, a scriitorului Victor TECAR din Dealul Corbului, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Rugăm pe Părintele Ceresc să-l aşeze alături de cei buni şi drepţi, aşa cum a fost Domnia sa în viaţa aceasta, în cei aproape 80 de ani de viaţă literară intensă. Sincere condoleanţe familiei îndoliate.

Membrii Cenaclului Scriitorilor Maramureş, preşedinte Florica BUD

DATE BIOGRAFICE 

VICTOR TECAR: n. 22 august 1941, Sălniţa, com Vima Mică, Maramureş. Prozator. Şcoala Tehnică ATM – București (1984).

Volume: Trilogia Lupii Chioarului, 2015,- roman (1.Visul ca pedeapsă, 2003; 2.Visul ca iertare, 2008; 3.Visul ca ispită, 2013)

Prezent în: O antologie a prozatorilor maramureşeni 2014; colaborări la Cenaclul de la Păltiniş, Nord Literar, Tribuna, Familia, Citadela, Arheus, Marmația Literară, Vatra Chioreană, Memoria Ethnologica Baia Mare.

***

„De la primele rânduri ale Visului ca ispită cititorul profesionist îşi dă seama că autorul se înscrie cu fermitate în linia marilor prozatori realişti ardeleni, de la Slavici, Pavel Dan, Liviu Rebreanu, trecând prin Titus Popovici, Augustin Buzura, Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIX (2019), nr. 391 (1 –15 Februarie)

26/02/2019

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Ale lumii două fețe. În pilda Vameșului și a Fariseului întâlnim mai multe învățături folositoare de suflet pentru toți. Pe cât de simplă, pe atât de profundă, așa cum sunt toate pildele Mântuitorului. Cei mai mulți comentatori și predicatori s-au oprit asupra unui aspect foarte important: rugăciunea și această temă au dezvoltat-o de câte ori au vorbit despre această pildă. Nu este rău să ne amintim și noi, acum, aici, că rugăciunea noastră către Dumnezeu trebuie să fie făcută cu inimă smerită, cu părere de rău pentru păcatele săvârșite, așa cum a fost rugăciunea vameșului. Rugăciunea noastră nu trebuie să fie prilej de lăudăroșenie, așa cum a fost rugăciunea fariseului. Și comentariile pot continua

Alt aspect aș vrea să analizez în rândurile de față. Vedeți Dvs., oamenii aceștia din pildă erau niște persoane publice. Fariseul era un fel de profesor, care învăța pe popor legea. Era socotit de popor un om drept, corect, cinstit, însăși întruchiparea binelui, adică omul model pentru orice credincios al religiei mozaice. Citește restul acestei intrări »