Secţia „Legătorie”

de Delia FLOREA

La secţia „Legătorie”

S-a înfiinţat o elegantă „florărie”:

Regina „florilor”, zisă Margot, e-o blondă Margaretă.

Acolo, dreg foile din cărţi Camelia şi o roşcată… Violetă.

PICTORIŢA „DE POVESTE” ŞI DORUL DE ROMÂNIA. In memoriam Ioana Celibidache (1924-2012)

de Delia FLOREA

Delia Florea

Oamenii au simţit că doream să creez stări de graţie prin culoare, reflexe, lumină. Crist, Fecioara, sfinţii nu-mi apar ca personaje, ci ca prezenţe stilizate, ca razele filtrate prin vitralii. Am pictat dorul de Dumnezeu… Bucuria de a trăi îmi vine din rădăcini, pentru că românii rămân veseli, chiar în nenorocire. Apoi, eu pictez cu lumina cerurilor de la noi[1] – se destăinuia Ioana Celibidache purtând adânc ancorat în inimă dorul de România!

Ioana Celibidache, nepoată a lui Ion Procopie Dumitrescu (fost primar al Capitalei), s-a născut în 1924 la Bucureşti, într-o familie din marea burghezie. Talentul său artistic, primele sale „înfiorări lirice”, s-au făcut vizibile încă de timpuriu: Aveam şapte ani când deja înmuiam o pană răsucită într-un mic vas negru. Era începutul carierei mele de pictoriţă. Nu s-a descurajat defel când decorurile pe care le-a realizat pentru o piesă de teatru, l-au dezamăgit pe unchiul său regizor. Spre treisprezece ani a devenit poetă: Musset, Lamartine, Rimbaud, Verlaine erau zeii mei. Suferinţa lor era şi a mea! Oscilam între pictură şi poezie. De altfel aveam în familie două mătuşi pictoriţe: pe tante Marie şi pe tante Juliette, şi doi unchi poeţi: oncle Ion şi oncle Justinian. […] Oncle Ion Pillat a văzut odată ce scrisesem şi i-a spus tatei: „Asta mică are talent”. La vârsta de 15 ani, a publicat două volume de poezii în limba franceză: Aveux şi Souvenirs.[2]

După absolvirea „Liceului Francez” din Bucureşti, a lucrat timp de un an ca bibliotecară în cadrul Bibliotecii franceze „Studio”. Apoi, după instaurarea regimului comunist, în iarna anului1946, a fugit din România îmbarcându-se la bordul unui avion militar şi având la ea doar o periuţă de dinţi. S-a stabilit la Paris şi a primit cetăţenia franceză în 1947, atunci când a cerut azil politic „ca un gest de legitimă apărare”.

(Alină cu drag, Alină!) Alinei Lemnean

de Delia FLOREA

La „Sala de lectură” e linişte deplină.
Când se iveşte vreo „durere”, vrednica şefă o „alină”.
Ştie să zică tuturor cu dor şi de alean,
Nu stă „de lemn”… chiar dacă se numeşte şi Lemnean.

Pentru Anca Sima

de Delia FLOREA

Anca Sima, cea codană şi cochetă,
Din Vale-n Baie face navetă.
Şi, uneori, mai poposeşte, în stilul ei cel jucăuş
Pe „Banca tineretului”… din Finteuş.

Dorinei Oşan

de Delia FLOREA

Nu e din Oaş şi nici nu poartă pălărie mică,
Vorbeşte bine rusa şi scrie câte-o fişă, la o adică.
A ei bunătate încape într-un nemărginit ocean,
Blajină-i ca marea liniştită…Dorina Oşan.

Elenei Ştreang

de Delia FLOREA

De la „Periodice”, Elena Ştreang, pe viu
Ar vrea din rădăcină să taie răul – şi bine face!
Acţionează prompt, în juru-i căutând să fie pace,
Sperând s-amâne Apocalipsul până mai târziu.

Lui Radu Cărburean

de Delia FLOREA

Un Cărburean bibliotecar, Radu al nostru cel stilat,
De matematici s-a lăsat,
Şi fiind pasionat de ihtiologie,
A  reuşit să facă din bibliotecă… pescărie.

Rozei MUREŞAN

de Delia FLOREA

Situaţia nu este „prea roză”
Când cineva vrea Rozei să-i facă o poză.
Un MUREŞAN poate-ar convinge-o mai uşor,
Şi ar putea fi astfel evitat un alt război al rozelor.

Pentru Carmen, soţia lui Ghiţă ŞUT de la „portiţă”

de Delia FLOREA

„Ghiţă, te-aştept diseară la portiţă”
Este un şlagăr arhicunoscut,
Pe vremuri era cântat de o fetiţă
Astăzi îl fredonează întruna Carmen ŞUT.

Părintele Serafim Bădilă – un ziditor al sufletelor prin CUVÂNT și CARTE

de Delia FLOREA

Uneori rezonanţa cuvintelor, a slovelor din Carte, se aseamănă cu sunetul de aramă al clopotelor de la mănăstire şi aşterne veacurile, unul după altul… Continuitate cu timp şi fără de timp se strămută cu stăruinţă în har revărsat!

Marele Bătrân de la Petru-Vodă, Iustin Pârvu, sfântul care s-a născut în ceruri în anul 2013, ne îndeamnă să lecturăm asiduu îndeosebi Sfânta Scriptură, vieţile sfinţilor şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi: „Dumnezeu o să ne ceară socoteală pentru că nu am citit […]. Pentru că sunt atâtea cărţi în care poţi găsi sfaturi pentru orice problemă ai avea. Ne plângem că nu mai avem povăţuitori şi duhovnici iscusiţi, dar nu îi vedem că ei trăiesc prin cărţile pe care noi nu le citim!”

Un astfel de povăţuitor şi duhovnic iscusit este ieromonahul Serafim (Nicolae) Bădilă, actualul duhovnic al Mănăstirii „Înălţarea Sfintei Cruci” din Căşiel. S-a născut la 6 octombrie 1948, în satul Deal, aparţinător comunei Câlnic din judeţul Alba şi a urmat cursurile şcolii elementare din satul natal, iar apoi a frecventat cursurile Şcolii Pedagogice din Deva. După absolvire, le-a fost dascăl copiilor de la Şcoala cu clasele I-IV din Râmeţ. Atras fiind de viaţa monahală, dar mai ales dovedindu-se foarte evlavios şi smerit, la îndemnul părintelui Arsenie Boca, numit „Sfântul Ardealului”, în anul 1988 a intrat ca ucenic la Mănăstirea Afteia aflată în comuna Săliştea (jud. Alba). Apoi a plecat la Mănăstirea Izbuc (jud. Bihor), unde în 1991 a fost tuns în monahism, primind numele şi ocrotirea deosebită a Sfântului Serafim, cel care a vieţuit în Sarov. Este absolvent (promoţia 1994) al Facultăţii de Teologie aparţinătoare universităţii din reşedinţa bihoreană.