Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XV (2016), nr. 333 (1-15 septembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Prietenie-surogat. Cine nu ştie ce înseamnă un surogat? Cuvântul a intrat în vorbirea curentă a omului de rând pe vremea când cumpăra salam cu soia şi i se spunea că e cu carne de cea mai bună calitate; când i se vindea ovăz prăjit şi măcinat şi i se spunea că este cafea naturală; când i se spunea că la noi este cea mai adevărată democraţie şi, în realitate, vedea singur, la tot pasul, că de fapt e cea mai reprezentativă dictatură, şi exemplele pot continua. Altfel spus, „surogatul” este un înlocuitor de proastă calitate.
Cuvântul acesta nedorit mi-a revenit în vorbire mai ales în ultimele luni, când văd că tot mai des oficiali americani pripăşiţi pe la noi ca buni prieteni fac gafe magistrale, pe care era de aşteptat să le facă duşmanii.
Generaţiile trecute de români au plecat pe lumea cealaltă cu speranţa că într-o bună zi vor veni şi la noi americanii, şi fericirea se va revărsa peste pământul românesc. Se săturaseră de prietenia-surogat cu vecinul de la răsărit! Mulţi au făcut ani grei de închisoare, de muncă silnică, mulţi au fost condamnaţi la moarte şi executaţi, tocmai fiindcă şi-au exprimat convingerea că nu mai e mult până vin americanii. Asta, în timp ce Roosevelt şi Churchill îi puneau în braţe lui Stalin România şi toată Europa de sud-est şi centrală!

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XV (2016), nr. 332 (16-31 august)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Apel către tineri. Mă adresez vouă, dragi tineri, aflându-mă sub impresia puternică a durerii pe care ne-a provocat-o tuturor decesul unuia dintre voi. Mă adresez vouă cu speranța că nu e totul pierdut, că în sufletul vostru mai există loc pentru un sfat părintesc, pentru un îndemn de la suflet la suflet.
Aproape în fiecare an în parohia noastră sau în satele din jur se întâmplă câte o nenorocire, în care este victimă un tânăr. Fie că e vorba de accidente de circulație, fie de boli datorate unor vicii precum fumatul, alcoolismul, desfrâul etc., fie scandaluri, fie accidente de muncă, fie imprudențe fatale, fie alte cauze, care, cu puțină grijă, ar fi putut fi evitate!
Amintiți-vă cât de frumoși erați cu ani în urmă, când veneați la biserică cu mamele voastre, cu frații mai mari sau chiar și singuri, să vă împărtășiți, să vă spovediți! Amintiți-vă cu câtă sfială îmi spuneați cele mai mari „păcate” ale voastre: „Am supărat pe Dumnezeu!”; „Mi-am supărat părinții!”; „Am supărat învățătoarea la școală!” Amintiți-vă cum veneați la slujbă și ce cuminți ședeați în biserică, vă închinați, vă rugați, cântați colinde, cântați pricesne! Amintiți-vă cu câtă atenție ședeați la școală și ascultați, cu câtă sârguință învățați, cât de cuminți erați!

Scrisoare pastorală, foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 285 (1-15 septembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Idolii vremii noastre. Sentimentul religios a fost înnăscut în om. A venit cu el pe lume. Oriunde a existat o comunitate omenească, a existat şi o manifestare religioasă, indiferent ce forme a îmbrăcat ea. Descoperirile arheologice dovedesc cu prisosinţă acest lucru. Sunt scoase la lumină obiecte de cult, sunt identificate tot felul de practici rituale de înmormântare care spun că acea populaţie a avut o credinţă religioasă. Omul dintotdeauna a fost conştient că trebuie să existe o forţă supranaturală creatoare şi conducătoare a universului şi a încercat să cunoască această forţă. A socotit că este un element al naturii: soarele, luna, stelele, munţii, apele, copacii, pietrele; a socotit că este sub forma unei fiinţe omeneşti nevăzute, extraordinar de puternice; a crezut că este o idee mai presus de lume. A socotit că fiecare element al naturii are deasupra o asemenea forţă protectoare: marea îl avea pe Poseidon, focul pe Hefaistos; timpul pe Cronos; fiecare activitate umană, bună sau rea, avea un zeu, un idol: comerţul pe Mercur, războiul pe Jupiter, vânătoarea pe Diana; fiecare însuşire sau trăsătură spirituală umană deosebită îşi avea zeul ei: frumuseţea pe Afrodita, înţelepciunea pe Sofia, beţia pe Bachus. Asta, ca să vorbim doar de religiile greco-romane. Şi la alte popoare era la fel: spre exemplu, la asirieni zeul binelui era Ormuz, al răului Ahriman. Exemplele pot continua. Erau popoare care aveau zeci de astfel de zei. Ele se numeau popoare politeiste. Puţine au fost popoarele monoteiste, adică cele care s-au închinat unei singure forţe supranaturale, care concentra în sine toate energiile. Am putea menţiona în acest sens pe evrei cu Iahve, pe daci cu Zamolxe, iar mai târziu creştinii, care-L cinstesc pe Dumnezeu.