Gânduri la aniversarea lui Adrian Pop in absentia. Prima după plecarea lui în lumile de dincolo de lumea asta efemeră…

de Gelu DRAGOȘ

Pop Ioan Adrian
30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021

Cu Adrian Pop m-am împrietenit pur şi simplu! Timizi amândoi, ne-am intersectat de mai multe ori, ba la Tabăra de literatură „Archeus” la maestrul Ioan Marchiş acasă în Ocoliş, ba la prezentarea revistei „Vatra chioreană” la el în bătătură, la Copalnic Mănăştur, dar de cele mai multe ori la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, unde muncea cu o pasiune şi devotament cum rar întâlneşti în ziua de azi!

Apoi, după un timp, printr-o prietenă comună, mi-a trimis câteva poezii ca să le public pe blogul meu „Moara lui Gelu”, am citit poemele şi de atunci a crescut şi mai mult în ochii şi sufletul meu. Ne-am întâlnit după aceea la şedinţele

In memoriam: Un bibliotecar pe Câmpiile elizee

de Cornel MĂRGINEAN

Adrian Pop
30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021

Despre Vatra Chioreană, cu Adrian Pop

Când am primit mailul, la începutul lui februarie, de la doamna Angela Jucan cu vestea tristă despre plecarea din lume a prietenului nostru Adrian Pop, am avut câteva zile acea percepţie a deşertăciunii întregi, pe care a descris-o, folosind mereu categoricul, regele Solomon în cartea Eclesiastului. Romanii antici erau mai blânzi, privitor la cei duşi, şi credeau în existenţa unor câmpii frumoase în care ajungeau sufletele celor dragi: Câmpiile elizee.

Aşa ne putem închipui şi noi viitorul de vecie al unui bibliotecar, citind la nesfârşit cărţile de pe rafturile acelei câmpii legendare.

Îmi amintesc că, prin anii 2011 sau 2012, i-am dăruit cartea Eseuri despre înţeles pe care mi-a mărturisit că a citit-o de două ori, lucru care m-a impresionat atunci. Dar cel mai mult m-a impresionat faptul că făcuse asta într-o chilie de la mânăstirea Rohia, unde locuia temporar, ocupându-se de biblioteca şi de cărţile mânăstirii. Aşa a ajuns, spre bucuria mea, să fie adăpostit acolo un exemplar al cărţii.

Am avut o corespondenţă pe tema cărţii şi una interesantă despre legătura dintre toponimele „Mureş” şi „Maramureş.” Tot pe atunci mi-a dăruit o revistă în care scrisese, numită Vatra Chioreană.

Mi se pare cel mai potrivit, ca în amintirea sa, să înserez textele a două mailuri schimbate pe tema revistei şi să citim împreună, ascultându-le în mintea noastră, cuvintele şi gândurile lui:

„Dragă Adi,