de Liliana MOLDOVAN
redactor-şef www.asiiromani.com
Apariţia volumului „Sculptorul tăcerii” i-a oferit, pentru a cincea oară, doctorului Dorian Marcoci şansa de a se transpune, cu real talent, în ipostaza scriitorului. Pentru început, e bine să reţinem că poetul se comportă ca un sculptor ce aşază cuvintele în matca unui joc pur, atrăgător, plin de candoare. E un joc ce te atrage şi te înlănţuie prin cuvinte calde şi sentimente frumoase, pline de lumină şi dor. E vorba, aici, despre un joc care irumpe, uneori, din firescul fiecărei zile, alteori, din tolba cu amintiri, ori de prin diverse unghere de suflet şi gând. Ca un scamator, poetul mânuieşte cuvintele cu migală, în aşa fel încât acestea tac, visează, rememorează sau speră. Domnia sa scoate la iveală versuri ce mângâie sau povestesc, desfac sau înnoadă sentimente, dau contur sau spulberă un ideal, un dor.
Ce înseamnă, aşadar, să sculptezi tăcerea prin cuvinte? Înseamnă să baţi la poarta viselor cu un pumn de speranţe. Înseamnă să faci iubirii loc şi luminii culcuş, înseamnă să dezlegi mistere. Să-ţi laşi sufletul pur să zburde pe meleaguri magice şi neumblate. Să dai voie luminii să-şi uite paşii pe ţărmuri virgine de mare albastră, la graniţa dintre lumină şi întuneric. Lăsând-o apoi să se înalţe matinală, inocentă şi pură, asemenea iubirii pe care o şi ocroteşte şi o aşază în palme divine de raze şi cer. Citește restul acestei intrări »