DE LA LATINĂ LA LIMBILE ROMANICE: MATERNITATEA ILUSTRATĂ ÎN PROVERBE

20/05/2019

de CS dr. Adelina Emilia MIHALI

Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”
Cluj-Napoca

Potrivit religiei creştine, din Haosul preexistent, Dumnezeu a creat lumea: cerul şi pământul, plantele şi animalele şi omul pentru a stăpâni şi lucra pământul. Alături de bărbat, Dumnezeu a făcut femeia, să-i alunge singurătatea şi să-i fie sprijin la greu.

De-a lungul timpului, femeii i s-au atribuit mai multe roluri (fără a i se nega însă acela de procreare, cel mai important factor în perceperea femeii ca personalitate): de la casnică, agricultoare, moaşă până la implicarea ei în politică şi chiar la statutul de „business woman” din zilele noastre.

În Roma anticǎ, în Grecia sau mai târziu, în Evul Mediu şi pânǎ aproape în zilele noastre, obligaţia moralǎ a femeii era aceea de a da naştere la cât mai mulţi copii, aceștia ducând mai departe numele şi religia familiei (transmisibilă pe linie paternă), de aici şi interzicerea celibatului. Pe drept cuvânt „condiţia de dependenţă şi subordonare a femeii ateniene este vizibilă în primul rând în viaţa fetelor nemăritate şi în modul cum ajung ele să se căsătorească” (Flacelière 2006: 62). Sterilitatea reprezenta un motiv de divorţ, de repudiere, femeile care nu puteau avea copii fiind marginalizate de societate. Interdicţia de a se sustrage legilor firii, de a folosi leacuri sau practici magice cu efect contraceptiv era o cerinţǎ a religiei, fie cǎ vorbim de religia casnicǎ a romanilor, fie de creştinismul de mai târziu.

În Evul Mediu, scopul mariajului rămâne procrearea. Citește restul acestei intrări »


DE LA LATINĂ LA LIMBILE ROMANICE: CONDIȚIA SOȚIEI REFLECTATĂ ÎN PROVERBE

15/11/2018

 

de CS dr. Adelina Emilia MIHALI

Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”
Cluj-Napoca

Considerată o „limbă moartă”, latina nu mai este privită ca matricea creatoare de civilizaţie, limba înțelepților antici, fiind studiată puțin în școala românească. Datorită acestor prejudecăţi, intenţia noastră este de a oferi o modalitate de abordare a limbii și a culturii latine, atât în școală, cât și în afara ei, astfel încât elevii să facă o serie de conexiuni între trecut și prezent, între mentalitatea populară, cultură și aspectele lingvistice.

Condiţia femeii a fost reflectată în proverbele și cugetările latinești, ele fiind o oglindă a mentalității colective. De la agricultoare la economistă şi până la implicarea ei în politică, femeia a fost nevoită să se supună patului procustian al comunităţii din care a facut parte. Aflatǎ pânǎ la cǎsǎtorie sub tutela tatǎlui, odatǎ cu pǎrǎsirea casei pǎrinteşti, în Roma antică, femeia intrǎ sub autoritatea soţului, care are, prin religie, drept de viață și de moarte asupra membrilor familiei. Atât averea, titlul, cât şi credinţa religioasă se transmit pe linie paternǎ. Dat fiind faptul cǎ în Roma vorbim, în perioada arhaică, de o religie casnicǎ, soţul e cel ce impune religia în casa sa, astfel cultul o face pe femeie subordonatǎ. Bǎrbatul oficiazǎ ceremoniile religioase asistat de soţia sa, care, deşi nu deţine vatra sacrǎ, are datoria de a vechea ca focul sacru, simbolul credinţei şi protectorul familiei, sǎ nu se stingǎ. Menţionǎm cǎ femeia nu poate fi liberǎ şi stǎpânǎ pe ea nici dupǎ decesul soţului. De regulǎ, înainte de moarte, el îi cǎută un tutore sau îi alege un al doilea soţ. Abia în timpul împǎratului Hadrian, femeile nu mai au nevoie de tutore şi pot deveni chiar ele tutorele copiilor lor, în cazul în care cel de drept manifestǎ un comportament neadecvat.

Citește restul acestei intrări »