„Reflexii subterane”

02/01/2019

Joi, 3 ianuarie 2019

Ora 16.00, Salonul Artelor

Va avea loc vernisajul expoziţiei personale a artistei Elisabeta Veress, intitulat „Reflexii subterane”, organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş, Uniunea Artiştilor Plastici, Centrul de Excelenţă „Porţile Nordului” în colaborare cu Biblioteca Judeţeană  „Petre Dulfu” Baia Mare.  Citește restul acestei intrări »


Desești, satul cu o revistă proprie

25/08/2016

COMUNICAT DE PRESĂ

Desesti_9Joi, 25 august, la Căminul cultural din Desești a fost lansat primul număr al revistei “Cronica satului Desești”, realizată la inițiativa și din fondurile proprii ale poetului și jurnalistului Gheorghe Pârja, respectiv ale părintelui paroh Ioan Ardelean. Evenimentul a fost precedat de o liturghie arhierească oficiată de dr. Iustin Sigheteanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, împreună cu un sobor de preoți.

Atât la serviciul religios, cât și la evenimentul cultural au luat parte întregul sat, mare parte dintre săteni fiind îmbrăcați în port popular, dar și mulți artiști și copii-învățăcei, membri ai Taberei Internaționale de Artă și Solidaritate aflată în plină desfășurare. Citește restul acestei intrări »