Drum lin printre îngeri!

10/03/2021

COMUNICAT

Conducerea Ligii Scriitorilor Români anunță cu durere în suflet trecerea în eternitate a poetei Ligya Diaconescu, vicepreședinte al Ligii Scriitorilor, „Doamna Limbii Române”, așa cum a numit-o președintele național al acestei organizații profesionale, răpusă de Covid 19.

Ligya Diaconescu era persoana care, împreună cu conducerea Ligii Scriitorilor, organiza în fiecare an la 31 august sărbătoarea Zilei Limbii Române în diferite orașe din țară, la care participau scriitori români de pe toate meridianele lumii.

Numele ei va rămâne în conștiința noastră ca o amintire frumoasă și luminoasă, iar veșnicia îi va rezerva o pagină în Istoria Literaturii Române.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Comitetul Director

**********

Ligya Diaconescu
(14 iulie 1960 – 5 martie 2021)

DRUM

de Ligya DIACONESCU 

Când am venit aici, am stat puţin…
Că nu ştiam de lume şi dureri.
Dar le-am simţit din mac, cu sânge plin
Și mi-am urat „drum bun” şi multe veri,
Am căutat în faţă, împrejur,
Și am intrat pe una dintre porţi,
Era deschisă larg, sculptată dur,
Cu flori din care cumpăram noi toţi.
Unii au luat o sută, mulţi deloc,
Și s-au întors aşa cum au venit,
Erau aceia care n-au noroc,
Și care au răsărit la asfinţit. 
Eu mi-am purtat departe paşii grei,
Prin locuri unde focul-vieţii-i stins,
M-am regăsit prin florile de tei,
Am râs şi printre hohote, am plâns!
Plecasem iar, fiindc-am uitat să mint,
M-am mai întors dar poarta s-a închis,
Și auzind de dincolo un cânt
Am suspinat plecând… şi-apoi am râs. Citește restul acestei intrări »