DRUMUL CÂNEPII

18/03/2015

de prof. Traian RUS

Memoria orală a satului Oarţa de Sus păstrează şi acum informaţii interesante despre soluţii pe care comunitatea le-a găsit pentru a putea supravieţui în perioade grele ale existenţei sale. Mai multe relatări ale consătenilor mei consemnează modul în care prin anii 1940-1950 îşi asigurau îmbrăcămintea şi lenjeria necesare familiei. Erau ani foarte grei. Sărăcia se cuibărise aproape în toate familiile satului. Agricultura de subzistenţă pe care o practicau abia le asigura hrana zilnică. Populaţia crescuse, iar pământul, divizându-se în loturi din ce în ce mai mici, nu mai putea oferi cele necesare. Venituri din alte surse nu aveau. Războiul şi criza economică închiseseră şi supapele emigraţiei. Lucruri de strictă necesitate, zahăr, petrol, chibrituri, mărfuri industriale, îşi procurau doar pe produse agricole, pe ouă în special. Nici vorbă să-şi poată cumpăra haine. Au fost nevoiţi să şi le confecţioneze singuri, din singurul produs textil la îndemână, cânepa.

Ruzalea Negrii

nana Ruzalea Negrii, 80 de ani (2013)

„Noi am fost tare săraci. În familia noastă erau şasă guri de hrănit, iar pământ nu aveam aproape deloc. Nu aveam nici măcar cât să ne cultivăm cânepă. Când eram fată meream păstă Codru, în Ţara Ungurească, la zdrobdit de cânepă. Acolo să cultiva multă cânepă. Am ajuns prin mai multe sate. Câteodată ajunjeam şi la scos cânepa toptită din râu, din Crasna. O puneam pă lângă garduri, la soare, şi când era bine uscată ne apucam de zdrobdit. Era plin de zdrobitoare de cânepă în tăte satile. Apoi treceam la hecelă[1], la periat. Făceam fuioare. Le călcam în picioare ca şi fie mai mânânţele[2], ca şi le putem peria mai bine şi să să toarcă mai uşor. Mânuşile[3] le făceam grămezi. Din zece, una era a noastă. Pă aia puneam fuior mai din bdiu[4], o făceam mai ţăpânucă. Pă zî, cele mai harnice puteam face cam douăzăci de fuioare. Două erau a noaste. Aveam on caier din două mânuşi. Lucram până ne umpleam un sac. Mâncam ce ne-am pus cu noi. Mai şi căpătam uneori. Stăteam pe acolo şi câte o săptămână. Citește restul acestei intrări »