Apostolatul – un spirit înalt – profesorul ieșean Ion H. Ciubotaru

17/11/2021

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

prof. Ion H. Ciubotaru

Cu o acribie cărturărească admirabilă primesc de la profesoara Areta Moșu, președinte al Despărțământului „Mihail Kogălniceanu” Iași, publicația „Revista Română”, ce apare încă din luna iunie 1995, pe o linie ce-și ancorează rădăcinile din 1861, an în care au fost puse bazele ASTREI și, totodată, an în care Al. I. Odobescu întemeiază „prima revistă publicată în limba și literatura română”, cu acest titlu.

În nr. 4 (62) din 2010 am lecturat cu admirație vocațională un articol evocativ semnat de Marcel Lutic și destinat omagierii profesorului Ion H. Ciubotaru. Cum obișnuiesc să fișez expresii denominative, dominante și pline de miez retoric, am reținut câteva crâmpeie din viața celui ce avea să fie botezat, în plinătăți de sensuri și simpatii academice, „Un om cât o istorie”. Citește restul acestei intrări »


Maramureș. Martie într-un ceas bun

13/03/2016

Zodia Peștilor

de Angela-Monica JUCAN

Născuți în primele două decade ale lunii martie:

Andrei Barbos2 martie 1962, „pe Fisculaș”, la Ciocotiș – Andrei Bărbos, interpret vocal de muzică populară, prezentator de spectacole, director, o perioadă, al Casei de Cultură din Baia Sprie, publicist, licențiat în jurnalism și științele comunicării.

Stefan Petreus3 martie 1940, în localitatea Glod din Maramureșul istoric – Ștefan Petreuș, unul din Frații Petreuș, interpret instrumentist de muzică populară, în special de pe valea Izei.

Onisor Pop_3 martie 1968, la Groșii Țibleșului, Țara Lăpușului – Onișor Pop, solist vocal de muzică populară, deținător al unor importante premii pentru interpretare, absolvent al Școlii Populare de Artă „Liviu Borlan” din Baia Mare secția canto popular la clasa profesoarei Clara Săcăleanu. Citește restul acestei intrări »