CĂUTĂRI PRIN CUVÂNT. ANTOLOGIE DE POEZIE ȘI PROZĂ. OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP!

14/01/2021

de prof. univ. dr. Delia MUNTEAN

Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp! – iată genericul sub care ni se înfățișează antologia de poezie și proză coordonată de Gelu Dragoș, Vasile Bele și Nelu Danci. Volumul, de aproape șase sute de pagini, a apărut în primăvara acestui an la Editura „Armonii culturale” din Adjud.

Fac casă bună în prezenta antologie pastelul, acrostihul, parodia, haikuul, poezia de substanță religioasă, lirica pentru copii, balada, orația de nuntă, elegia (în primele trei sferturi din economia  volumului) cu eseul, aforismul, cronica de carte, povestirea, legenda (în ultimul pătrar). Stau la aceeași masă și își destăinuie trăirile – îmbrăcându-le în cuvânt și în imagine, fiecare după puterile sale – iubitori ai frumosului artistic din toate regiunile țării (câțiva sunt și din diaspora).

Dintre autorii antologați, o parte au deja cărți semnate individual ori sunt cuprinși în volume colective. Citește restul acestei intrări »


Antologia de texte. Recenzii de cărți – personalități ale literaturii contemporane. Sincerus verba – PREFAȚĂ

08/01/2021

de conf. univ. dr. Carmen DĂRĂBUȘ

Carmen Dărăbuș

Antologia de texte. Recenzii de cărți – personalități ale literaturii contemporane. Sincerus verba, vol. I, coordonată de Vasile Bele, Gelu Dragoș și Nelu Danci, care au mai experimentat anterior acest tip de demers, se dorește o formă de luptă cu pandemia, pentru că cei cu preocupări artistice trec mai ușor peste lungi și triste perioade de recluziune. Douăzeci și cinci de texte literare și trei recenzii compun un caleidoscop de emoții și de raportări individuale la lume și viață.

Volumul debutează cu câteva cugetări Citește restul acestei intrări »