Mărturii peste timp

06/10/2021

de prof. Violeta BOBOCEA,
Liga Scriitorilor Români – Buzău

Tot ce stăpânește omul reprezintă o scânteie de viață și o clipă de timp.

Dacă destinul nostru este efemer, nu ne rămâne decât să prețuim clipa, secunda ce se scurge cu atâta repeziciune peste noi, muritorii; să prețuim picătura de frumos ce ni se oferă în această antologie – un mănunchi de gânduri, sentimente, emoții, trăiri și frământări intense, toate alcătuind un tot unitar, un regal de frumusețe și sensibilitate – poezie, proză, eseu, poezie populară, recenzii, cântec popular, interviuri, o ploaie de metafore și personificări, oameni minunați și frumoși reuniți sub semnul logosului, între Eros și Thanatos, între lumină și adevăr.

Cuvintele coboară lin, domol, dar cu înfiorare și simțire, așa cum se revarsă apa de izvor, la munte, în zilele răcoroase.

Tot coboară cuvintele și ne înseninează viața și sufletul, uneori cu dor și nostalgie, alteori cu bucurie și împlinire.

Se cuvine să mulțumim din suflet Citește restul acestei intrări »


Dumitru Țimerman – Lacul rememorării. La 60 de ani.

26/03/2021

60 de poezii inedite. 60 de rememorări poetice

recenzie

de Vasile BELE

Dumitru ȚIMERMAN este în fond un poet de factură modernă, pe alocuri postmodernă, care însă nu concepe că este imperios necesar să-ți negi izvorul doar pentru a urma curentul și pentru a fi pe placul confraților. El caută atât tiparele originale, cât și valorile marcate în ADN-ul ființei, poate și altceva, dar nu concepe să se prefacă sau să fie nesincer față de sine. De aceea își va afirma cu insistență apartenența la acel grup de încăpățânați, care trăiesc intens în veșnicia satului, în conformitate cu cele afirmate de Lucian Blaga. Se mulțumește a fi un liric al șesurilor, al umanității acestora, cu atenți lirici extrem de înalți fizic și moral, parcă pentru a suplini lipsa munților. Senzația stârnită de lectura multor pagini este că poetul transcrie din versetele unei lungi poezii preexistente, dintr-un timp anterior lumii văzute, o poezie șoptită de îngeri pentru a vindeca suflete și pentru a înalță ființa umană plămădită din praf”.

IOAN NISTOR

M-am îmbrăcat cu privirea ta,
Ca să-mi liniștesc nopțile
Bântuite de Fiorii
Dorințelor nestăvilite.
O mare înconjurată iubește
Sub povară lumii
Născută din uragane
Slobozite din gura Neuitării.
Pe trupul cuvintelor tale
Sădesc pomi fructiferi virgini.
Stau de veghe cu mine
Câteva Cuvinte și o Îmbrățișare
Evadate din creierul unui nuc găunos.
Scrisorile poemelor
Au adormit prin sertare
Blestemate de naftalină.
Clipele iubirii au încărunțit
În lacul odihnitor al Rememorării

poemul LACUL REMEMORĂRII, pag. 9, din volumul cu același nume – LACUL REMEMORĂRII, apărut la Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2020, pag. 194, ISBN 978-606-730-625-5, ce aparține poetului, jurnalistului, realizatorului de emisiuni folclorice Dumitru ȚIMERMAN, primit cu „dedicație și iscălitură” de la autor: „La mulți ani, prietene de suflet și creație literară VASILE BELE. Această carte de poeme sper să transforme sufletul într-un sanctuar literar desprins din împărăția lui Dumnezeu… Cu alese aprecieri profesionale pentru talentul tău poetic de excepție, original… S.S. Dumitru ȚIMERMAN – NORD VEST TV, la emisiunea MUZICĂ ȘI VOIE BUNĂ, din 16 martie 2021”.

O apariție de „colecție”. Una aniversară, la împlinirea unei frumoase vârste, fapt ce reiese chiar din titlul volumul – LACUL REMEMORĂRII. LA 60 DE ANI. 60 DE POEZII INEDITE. 60 DE REMEMORĂRI POETICE.

Citește restul acestei intrări »