Ioan Bran, după alţi 23 de ani

09/07/2014

de Maria GÂRBE

Când am auzit de Ioan Bran, eram deja bibliotecară. Dacă stă toată ziua în pat, voi merge în vizită la el, mi-am zis. La un om în suferinţă te duci cu sfioşenie. Mi s-a spus că se bucură de orice vizitator, că tânjeşte după tovarăşi de conversaţie. „Suferinţa impresionează şi trezeşte compasiune. Dar Dumnezeu nu o dă degeaba. Ioan Bran avea pregătit ceva mult mai bun decât o viaţă «normală». Lui i-a dat Dumnezeu harul liric, profunzimea gândirii, timp pentru scris, i-a umplut călimara cu o tinctură amară, bună de tămăduit rănile sufletului şi i-a împărţir viaţa în două părţi aproape egale (din a doua jumătate lipsesc 33 de zile). Primii 23 de ani,

crop_2

„Nu te-am văzut de trei crengi şi zece frunze” (Ioan Bran)

obişnuiţi, ultimii 23 – sigilaţi în imobilitate (născut la 1 iulie 1942, în zodia excesiv simţitoare a Racului; un accident care s-a produs în 3 iulie 1965, la 23 de ani şi două zile; decesul – în 27 mai 1988)” (Angela Monica Jucan – Poetul sătmărean-maramureşean cu „depunere de chiciură pe vise”, 11 iulie 2011, în „Confluenţe româneşti”: http://confluente.ro/Literatura–Recenzii/Poetul_satmarean_maramuresean_cu_depunere_de_ chi-

ciura_pe_vise_ioan_bran.html).

La următoarea vizită, i-am dus cărţi să citească. Apoi îmi dădea poeme să i le dactilografiez. Într-o zi mi-a dat mai multe – 60 de poeme, culese la maşina de scris, ordonate, paginate, având şi cuprinsul alcătuit de el. Erau pregătite pentru editură. Manuscrisul a stat în bibliotecă la mine până am intrat în „concediul numit pensionare”. Volumul a apărut în anul 2009: Ioan Bran – „Revelaţie şi calvar”, ediţie îngrijită de Maria Gârbe, Baia Mare, Eurotip. Titlul volumului a fost stabilit de autor. Citește restul acestei intrări »