La un an de la inaugurarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu” de la Bădăcin, bravul și destoinicul Părinte Cristian Borz, ne oferă privilegiul de a afla, pas cu pas, tot ceea ce a întreprins pentru a reda națiunii române lăcașul unuia dintre cei mai importanți făuritori ai Unirii de la 1918.
„Jurnal de șantier. Reabilitarea Casei Memoriale «Iuliu Maniu» de la Bădăcin”, la Editura „Caiete Silvane”, în colecția „Memoria”, este cartea care descrie cel mai bine că…. „omul sfințește locul” și că, dacă te implici cu tot sufletul și cu toată tăria într-un proiect „irealizabil” (denumit astfel de foarte mulți slujbași ai statului), orice piedică, orice blocaj, orice umilință, poate fi înfrântă. Totul este să nu te lași niciun moment indiferent cât de greu este și câte dezamăgiri ai, să continui să te gândești la ceilalți, să te rogi neîncetat, Să-l ai mereu pe Domnul lângă tine, în tot și în toate. Citește restul acestei intrări »