Labirintul enigmelor (II)

10/01/2020

de prof. dr. Cornelia PĂUN HEINZEL

– Bine, dar cu maşina mea, spuse Iulian. La ce oră doriţi să vin să vă iau?

– Ar fi bine cât mai de dimineaţă. Să avem timp suficient pentru tot programul, răspunse femeia.

La Călăraşi au ajuns repede. Drumul nu a fost prea aglomerat la ora aceea matinală.

– Oprim la ai mei, să luăm barca, cortul – pentru că rămânem pe insulă noaptea – şi încărcăm mâncare din belşug. Mama ne-a pregătit numai bunătăţi. Am vorbit cu tata şi ne-a pregătit tot ce ne trebuie pentru excursie.

– Poftiţi, poftiţi, domnule profesor. Adela ne-a vorbit atât de frumos de dumneavoastră! spuse mama acesteia. Fiica mea vă admiră mult. V-aţi iubit mult soţia şi îi sunteţi încă fidel… aveţi grijă, cu atâta dragoste, de fiul dumneavoastră… Dar serviţi micul dejun – o cafea cu prăjituri… de casă… şi o omletă cu şuncă şi caşcaval. Am cules din grădină câteva roşii proaspete, castraveţi, ardei, ceapă verde, frunze aromate de busuioc şi v-am făcut o salată regească.

– Nu doresc să vă deranjez prea mult, sunteţi atât de amabilă… spuse bărbatul.

– Dar nu este niciun deranj. Chiar ne face plăcere. V-am făcut prăjituri delicioase şi pentru drum, spuse femeia bucuroasă.

– Iar eu v-am pregătit barca, cortul şi tot ce aveţi nevoie pentru mica excursie, spuse tatăl Adelei, Citește restul acestei intrări »


Labirintul enigmelor (I)

09/12/2019

de prof. dr. Cornelia PĂUN HEINZEL

Iulian deschise ziarul şi citi plictisit articolele. Unul dintre ele îi captă atenţia. O frumoasă şi renumită cântăreaţă româncă, care performa la Opera din Viena, fusese găsită moartă în baie, cu o pungă de celofan pe faţă. În text, scria că soţul acesteia nu lucra, dar trăia din banii ei, se distra prin cluburi şi avea numeroase aventuri cu femeile. Rămăsese acum singur cu averea impresionantă a soţiei. „Se consideră că ar fi sinucidere”, scria în continuare în articol.

Andrei, fiul său luă hulpav şi el ziarul. Citi articolul, cu satisfacţie.

………………………………………………………………………………………………………

Iulian, soţia sa Alina şi fiul lor, Andrei, circulau cu viteză pe autostradă spre München. Tocmai ieşiseră din tunel.

– Opreşte puţin, spuse Alina, soţia. Trebuie să merg undeva. Citește restul acestei intrări »


„ȘOCUL” sau „Casa misterioasă”

01/11/2019

de prof. dr. Cornelia PĂUN HEINZEL

(textul este din cartea „El cartero nunca más llama dos veces” o „Sueños… sueños… sueños” / „Poştaşul nu mai sună de două ori” sau „Visuri… visuri… visuri…”, de dr. Cornelia Păun Heinzel.)

Un şuierat prelung, sfâşietor, ca un bocet disperat pătrunde adânc în sufletele celor aflaţi pe aripile bulevardului din centrul Bucureştiului. Fiecare părticică a corpului  tresare. Fiori reci parcurg succesiv, fiecare centimetru al coloanei vertebrale. Dacă erai fericit, liniştit, visător, totul s-a spulberat într-o secundă… Este însă ceva obişnuit pentru locuitorii din apropierea arterelor principale ale Bucureştiului. La aproximativ cincisprezece minute te învăluie o astfel de explozie sonoră. O maşină de pompieri, o salvare sau o maşină a poliţiei… Intensitatea sunetului face să vibreze orice părticică a corpului omenesc. Poate datorită îmbinării incredibile a sunetelor dureroase, ascuţite, care te pătrund instantaneu sau a vaietului care te înfioră, prevestind ceva rău? Sunetele sunt mai  intense în puterea nopţii. Noaptea trece foarte rar câte-o maşină. Dar sigur câteva maşini cu şuieratul înfiorător te vor scoate brusc din dulcea împărăţie a visurilor, spre a te conduce în cea a coşmarurilor reale.  

Apelul telefonului mobil a părut extrem de armonios, deși era începutul unei întâmplări înfiorătoare și cât se poate de adevărată.

– Carmen, tu eşti? mă întrebă persoana cu mobilul.

– Da! răspunsei eu prompt .

– Sunt Isabela! Am găsit o casă de cumpărat! De fapt, un apartament într-o casă! grăi femeia. Citește restul acestei intrări »