Daruri divine – antologie poetică

(apariție editorială)

de Vasile BELE

DARURI DIVINE, Antologie poetică, Editura Amanda Edit Verlag, București, 2019, ISSN 1221-6925, cu o prefață de VISAR ZHITI.

„O antologie, până la urmă, începe însă să unească din ce în ce mai mult, dacă este posibil, tufele de flori cu numele lor, mireasma lor cu parfumul cuvintelor, mâncărurile gustoase cu metaforele, îmbătarea cu băuturi și cea cu sentimente, ca într-o sărbătoare comună”, pag. 6, notează Visar ZHITI, cel care semnează INVITAȚIA UNEI ANTOLOGII, un cuvânt la început de drum, al acestui volum antologic.

Între coperți îi găsim antologați (în ordinea includerii lor în volum), pe Theodor DAMIAN, cu poeziile „Frumusețea este rotundă”, din care citez un mic fragment:

„Ai căzut în abis
n-ai ieșire
trebuie să devii alpinist
al abisului
al spiritului tău abisal
ca să ajungi la țintă
și să știi
unde ești în vis
unde ești în real”, (pag. 8) sau poezia „Stai în prag”:

Mănunchi de miresme cu drag dăruite

de Radu BOTIȘ

După ce Proniatorul Dumnezeu a ajuns către finalul creației, înainte de a se fi odihnit (cum spune Sfânta Scriptură) și-a desăvârșit măreața operă prin om, coroana tuturor creaturilor. Trebuia aceasta pentru ca cineva înzestrat cu rațiune și sentiment să se bucure de toate minunățiile înconjurătoare. Marcă planul Marelui Creator!

Omul, în care Acesta a investit suflet și prețuire neîncetată, omul pentru care Iisus Hristos acceptă să coboare din slava cerească ,,luând chip de rob” tocmai pentru ca ,,iertarea pentru neascultare” să redea scopul primordial pentru care a fost creat: preamărirea lui Dumnezeu. Iubirea și aspectul de jertfă au demonstrat grija permanentă a Celui care, pe lemnul crucii, deși cuprins de durere, a avut tăria să spună: ,,Iartă-I, Doamne, că nu știu ce fac”. Iertarea Lui implică iertare și din partea noastră față de cei din jur, iubirea lui implică și iubire necondiționată și pentru noi, față de noi, și față de cei de lângă noi.

Cu iile în sărbători (Sânziene)

de Elena ARMENESCU

Când oamenii erau curaţi
La suflet, la pământescul trup
Sub semnul divinităţii adunaţi
În faţa bordeielor de lut

Sub razele sale, mângâietor
Soarele cu duioşie le arată
Mândreţea fascinantă a florilor
Care încântă ochii de fată.

– Vă iau cu mine, nu doar în gând
Am să vă cos pe cămaşa mea
Zice o fată frumoasă râzând
Şi prima ie din cusătură se ivea!

De-atunci suratele, la întrecere
Cos pe ascuns să nu li se „fure”
Modelul zeiesc pentru petrecere
Ori cadoul unic, ales pentru mire!

Cusută cu drag, fir lângă fir,
Ori cu fire-ncrucişate iscusit,
Printre frunze, vesel trandafir,
Dorul – în râuri de flori împletit!

Cu ia şi cu fota – înveşmântate
Crezi că sunt zeiţele pământului
Făpturi – prin strai şi grai purificate
Prin dans, aduc ofrande cerului.

Împărtăşire cu lumină

de Elena ARMENESCU

Miroase a alb şi a văzduh nuntit
În mine, Doamne, cu lumini ai miruit
Tot freamătul şi toată căutarea
Adormite în sămânţa lor, ca floarea.

Aici vin Îngerii Stelari să se adape
Din fluviu de lumină, nu din ape
Vor revărsa apoi întremător lumina lor,
Din Sfânt Potir, asupra stelelor.

Arhangheli veghetori grăbit aleargă
S-ajute ordinea ce veşnic se reîncheagă
De aceea, cu cap plecat să te închini
Ambasadorilor ce ne aduc lumini!

Vin heruvimii să săvârşească liturghie
Cât Dumnezeu va-ngădui să fie
Viaţă, bucurie, sub acest albastru cer
Plin de miracole şi mişcător mister.

Misterul primăverii

de Elena ARMENESCU

E iarăşi primăvară, e însăşi bucuria vieţii
Însetată de trăiri, de unică-ntâmplare
Aştept cu speranţă ca zeii dimineţii
S-aducă pentru toţi, norocului schimbare

Sfielnic, urmez calea sacră, hărăzită
Îmbelşugată-n rod cu fructe spre fiinţă
Rog rânduitorul Armoniei spre a fi ferită
De neguri, de împotrivire, de nechibzuinţă

Adusă – în pliscul vulturilor – dinspre cer
Pânza dragostei cu smerenie o prind
Ea mă-nvăluie tainic, mă poartă ca-n mister
Blând, în spirală, de lumesc mă desprind.

Mă însoţesc: simfonia florilor, line adieri
Lumina, dinspre sudul cald şi parfumat
Ştiute izbăvitoare nevăzutelor poveri
Adio, zile scurte, zic timpului îngândurat!

Locul de lumină

de Elena ARMENESCU

Eu, ca Orfeu călător prin căutări respiram
Depărtarea, iar acum de departe mă-ntorc şi ram
Aduc în locul acesta sfânt, loc limpede în univers
Unde Lumina m-a sărutat întâia oară-n al ei mers!

Pe ţărmul gândului, lângă oceanul foşnitor
Urcă în mine un timp ce l-am crezut pierdut
Grădini fabuloase învăluite în zâmbetul luminii
Caii nedumeririi alergând pe pajiştile firii…

Râul limpede, lin, miresme răcoroase, pure
Meleag drag de atracţii, sub cerurile azure
Iarba crescută sub legile divine, lângă turn
Scăldate-n şuvoiul luminii astrale, nocturn!

Taina graiului

„Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui
toată puterea lor” (Ps. 32, 6)

de Elena ARMENESCU

Iată! Glasul Domnului dă clipei ştire
Să fie prinsă viaţă din nevăzute fire
Împletite drăgăstos în ADN, în genom
Să crească templu pentru suflet – OM!

Esenţă profundă, mister adâncit în celest
Rămân dincolo de înţelesul rupest
Graiurile, ca taina din pântecul matern
Când pruncul prinde miezul din etern.

Scânteia divină ce-o porţi în sine
Coboară prin tata şi mama, verbine
De aceea limba mamei, limba de rai
E pentru fiecare împărătească-n grai.

Graiul matern

„La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul” (Geneza)

de Elena ARMENESCU

Născut, puiuţul cuibărit în scutec
Simte primul alint, întâiul cântec
E graiul mamei, aromă sonoră
Smirna şi tămâia din prima oră.

Ea are-n glas susur de pâraie
Iar în privire iubirea-i văpaie
Crânguri de vise, adiate de vânt
Boabe de mărgăritar în cuvânt.

Din dor de dor se-apleacă smerit
Peste pruncuţul abia adormit
Cu glasu-i de miere îi cântă uşor
Angelic, cântec de leagăn ocrotitor.

L-a ascultat şi ea cândva cântat
De mama ei, ce-n zâmbet l-a-nvăţat
Sub raza soarelui, din neam în neam
De-l caut bine, ajung la Eva şi Adam.

Moşii de vară

de Elena ARMENESCU

Se-ntorc strămoşii – dovada că Iisus
Ştia unde ne cheamă, ne pregăteşte loc,
Există viaţă, acolo unde ei s-au dus
Sfântul Duh a întărit prin limbi de foc*.

Refren
Se-ntorc străbunii să miroasă
Aroma pâinii scoasă din cuptor
Se-ntorc străbunii să miroasă
Mireasma florilor din curtea lor.

Se rup de-acolo, din locul lor de veci
Să-şi vadă ţarina şi câmpul însorit
Să vadă via de-a rodit, vinul din beci
Ce scânteie-n pahar – ofrandă rânduit.

Noaptea de Sânziene

de Elena ARMENESCU

Să crezi în dragoste
Chiar dacă te îndurerează!
**************
Ramuri înmugurite de noul dor
Mâinile se caută prinse-n adorare
Petrecere, Trecere
Sevă pulsând spre desăvârşire
Vecină cu imperceptibila trecere
A secundei ce bate insistent
La poarta timpului prezent.
**************
Respirul egal, ochiul piedut
În imensitatea înstelată, albastră
Timpul abandonat spre gloria gândului.
**************
Sublimă-nălţare pe tărâmul devenirii
Noaptea de veghe
În efemera noastră trecere