de Eli GÎLCESCU
Fără de tine
20/12/2018de Eli GÎLCESCU
Mă-ncearcă de o vreme
ca o teamă
de n-ai să vii
de strigăt
de n-ai să vii de dor
de noaptea ce-ai strivit-o
ca toate celelalte
în urmă risipite
de n-ai să vii de iarnă
de toamnă și de ploi
atâtea neînțelesuri
de îngrădiri
de noi
un cântec de împăcare
pe neașteptate
întorși pe alocuri suntem
iarna
în care ești și tu.
[De Buna Vestire]
25/03/2018de Eli GÎLCESCU
E duminica aceea când vrei să evadezi, şi alegi între aici şi dincolo, între uitare şi amintire, între iubire şi ură, între dor şi pustiire, între sfârşit şi un fără sfârșit… Iar gândurile se amestecă, scapă de sub control, te poartă, te pierd, între 1 și 5 am, predispuse la confesiuni sau în căutarea unui drum, altfel, în regăsire și milă creștinească, de Buna Vestire, cea relevată în puritate, bună conviețuire și armonie. Citește restul acestei intrări »
Ultima ninsoare
24/03/2018de Eli GÎLCESCU
… într-o zi pe care o am în minte
o zi mai altfel
mă înfrigurează
uneori Citește restul acestei intrări »
Așteptând un mărțișor
21/03/2018de Eli GÎLCESCU
De dimineaţă, am aşteptat
din roua nopţii
primul semn când mă trezesc
să-mi spună te iubesc
Cum a uitat de mine
nu-ţi pot spune
că nu ştiu
Citește restul acestei intrări »
Dimineața pe care am așteptat-o
19/03/2018de Eli GÎLCESCU
Îmi amintesc dimineața
de demult
când mi-ai spus că sunt frumoasă
Citește restul acestei intrări »
Uite un loc cât o țară
16/03/2018de Eli GÎLCESCU
… un loc în care ascult
ca și cum toate ar fi
în alt loc
fără să bănuiesc
un gând Citește restul acestei intrări »
Durerea unui om valoros. Sau gânduri… cărora nici n-ai şti să le dai un nume
24/01/2018de Eli GÎLCESCU
Viața m-a-nvățat să tac și să înghit, m-a-nvățat să nu-mi propun să depășesc pe nimeni și nici propria umbră, m-a-nvățat să mă uit mereu în jos, la mai mari suferințe decât a mea, m-a-nvățat să îmbătrânesc decent și mai ales să pierd.
(Ileana Vulpescu)
Un model de bucurie și lumină. Un exemplu de încredere, bunătate și înțelepciune. Citește restul acestei intrări »
Dar tainic… ne e dor
17/01/2018de Eli GÎLCESCU
Chiar dacă departe, într-o Românie micuță, ca și cum și-ar fi zărit în oglindă bucuria regăsirii, în lumina credinciosul Sărut, când ne-am zâmbit printre plopii fără soț, cu emoție grea, apăsătoare, un strop din ceva prețios, de suflet aproape, „în fiecare zi”, un fel de crez, pentru primăvara care să ne apropie cu farmecul ei, printre liniști, fericiri, un motiv de răsfăț și zâmbet, alături de echipa Observatorului, și să ne inspire. Cred că anumiți oameni se aud chemați, fără a sta pe gânduri, parcă simțind nevoia unui reazem, reaprinzând lumina, iar ca o confirmare și o înălțare a demnității, un adaos la cultură, cuvintele Crinei Bud au atins inimile celor care au citit romanul Arta conversației, și prin donația scriitoarei Ileana Vulpescu, un gest generos, oferit studenților ei de la Glendon College, singurul lectorat în limba română din Canada, o premieră, un act firesc și original (superb demers), un aport considerabil asupra cunoașterii operelor Ileana și
Romulus Vulpescu, până la urmă un lucru adevărat și atât de frumos, cu totală dăruire, cu prietenie și prețuire pentru românii din Canada, dar mai ales pentru tinerii care au ales limba română ca obiect de studiu. Toate s-au petrecut de Ziua Culturii, într-un spațiu românesc, Consulatul General al României la Toronto. Citește restul acestei intrări »
Iarna veni, nu trecu
07/01/2018de Eli GÎLCESCU