Corul Bărbătesc din Finteuşu Mare. Duhovnicească ctitorire

26/04/2012

Corul Barbatesc din Finteusu Mare

Fotografie reprodusă din:
http://www.ziare-pe-net.ro/stiri/corul-barbatesc-din-finteusu-mare-a-cantat-ardealul-ardealul-ardealul-ne-cheama-480401.html

Angela Monica JUCAN

Voci de un albastru profund plutind peste un verde de grâu când e el de doi laţi, rostogolite de sub gube ca zorii, cu un firicel tricolor prins în dreptul inimii române şi o cocardă de cuprindere, iar pe umăr cu mâna femeii care a tors, a ţesut, a croit, cusut, vâltorat. Cântecul străbate grijile de azi şi greul dintotdeauna, cu grai de dor şi spunere fermă – strajă la iubirea de Ţară şi de ţarină, memorie a demnităţii de a fi Român. Adiere sau talaz, după cum glasul dezmiardă graiul pâiniilimba vechilor cazanii sau pune cadenţă apăsată şi de încredere într-un ’Nainte, căci apa, pământul şi cerul / Şi Dumnezeu este cu noi. Ori răsunet psaltic solemn-smerit: Ţie să cuvine cântare

Corul bărbătesc din Finteuşu Mare… Neamul nostru în sinteză: suflet blând şi purtare aspră, de oameni mereu în apărare – scut lângă ogradă, scut la fruntariile Patriei, scut la Credinţă de peste Două mii de generaţii şi uniţi în cântec deodată cu Unirea. Citește restul acestei intrări »


Sărbători înluminate. Crăciun cu ger de-acasă…

20/12/2011

CRĂCIUN FERICIT!

Sfântă seară a Naşterii Domnului…

Să-I găsim loc lui Iisus în ieslea inimii noastre, împodobită cu razele curate ale sufletului. Să ia fiinţă în gândul nostru bun Cel mai presus de fiinţă. Să se nască în casa noastră Cuvântul. Sub veghea prealuminatei stele dreptcălăuzitoare, să renască datinile pământului părintesc.

Citește restul acestei intrări »


Şi e pace în cer. Deasupra noastră…

13/12/2011

de Emanuel Luca

Singur, cât în zilele ce-şi află rostul doar în rugina arsă a nopţilor. Singur, precum ultimul vals şchiopătat al îngerului pe buza paharului de vin, se încăpăţânase să roadă varul de pe picioarele zeilor. Câte puţin în fiecare zi. Cât popoare de furnici, cât umbre reci, cât mângâierea mantiei pe nisip. Singur, precum şarpele verde, precum coasa, precum mâna mamei. Ştia, de acum, câtă neputinţă şi durere are aerul strâns în braţe. Cum, lângă coastă, arde absenţa cărnii celuilalt. Cum osul se sfărâmă şi varul se împrăştie. Cum creta piere scriind numele lucrurilor. Iară mângâierea nu e decât o cârpă udă alunecând ca un leac peste cuvinte.

Citește restul acestei intrări »