Absurdul ca existențial major al analiticii udemiologice la Cioran

18/10/2016

de lect. univ. dr. Vasile CHIRA
Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” Sibiu

Vasile Chira_4

lect. univ. dr. Vasile Chira

Problema absurdului existenţei la Cioran nu ţine de nihilismul lui substanţial, ci de nihilismul lui intenţional, adică nu de absenţa fiinţei, ci de absenţa orientării către ea. Ştim de la Husserl că orientarea conştiinţei către ceva este generatoare de sens. Prin contrast, orientarea conştiinţei către absenţa oricărui ceva echivalează cu o anihilare a intenţionalităţii însăşi, cu o surpare a sensului. Din această cauză, nihilismul nu rămâne atât o doctrină metafizică, cât una fenomenologică. Această bază pare să justifice toate fluctuaţiile şi inconsecvenţele aparente pe care ni le sugerează gândirea lui Cioran. Neînţelegând această natură contradictorie, turmentată în acelaşi timp de nefiinţă şi de Absolut, orice disertaţie care are pretenţii de decenţă academică şi de apodicticitate devine la un nivel irelevantă. În fond, moartea nu poate deveni concluzia unui silogism. Dacă silogistica nu face decât să genereze concluzii, în virtutea unor raporturi pur exterioare suferinţei, atunci ce anume ar putea împiedica suferinţa însăşi să renunţe la o logică ce nu dă seama de ea? Este prea multă impersonalitate, prea multă suveranitate pe care şi-o afirmă logica în faţa durerii. Citește restul acestei intrări »


Șantajul metafizic prin muzică sau despre limitele nihilismului cioranian

08/10/2016

de lect. univ. dr. Vasile CHIRA
Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” Sibiu

Vasile Chira_2

lect. univ. dr. Vasile Chira

Intersectarea nihilismului cioranian cu muzica nu poate fi înţeleasă fără o nostalgie edenică. Preocuparea lui Cioran pentru muzică nu este una culturală sau estetică, după cum nu este nici una „existenţială”. Ea ţine mai degrabă de o memorie a unei Transcendenţe pierdute, pe care o revendică majoritatea misticilor, indiferent de faptul că interpretează acest anamnesis în sensul unei preexistenţe într-o lume a spiritului sau, dimpotrivă, a unei memorii a speciei care conservă sensul paradisului în fiecare individ apărut în fiinţă. Muzica devine un fel de mistică profană, o formă de acces la Transcendenţă pentru cei care nu pot duce până la capăt poverile ascezei[1].

Având o structură dubitativă, condamnată la inconsistenţă, la o atitudine aflată perpetuu sub semnul scepticismului, Cioran este predispus, simultan, la experienţe extatice, precum şi la negarea furibundă a lor. Contradicţiile lui Cioran proiectate la scară metafizică devin în fond contradicţiile Divinităţii. Citește restul acestei intrări »


Secularizarea acediei sau despre metamorfozele spleenului cioranian

25/09/2016

de lect. univ. dr. Vasile CHIRA
Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” Sibiu

Vasile Chira_3După ce în prefaţa la „Florile răului” înşiră toate păcatele, toate metamorfozele infernului, Baudelaire pune ca punct culminant, ca apoteoză a nimicului, urâtul. Spleenul va constitui, de altfel, o obsesie a întregului sfârşit de secol XIX, ajungând până la expresioniştii secolului XX.

Un pas important în etiologia spleenului îl face Heidegger în „Ce este metafizica?” Filosoful german interpretează plictisul în contextul relevării neantului, nu al nimicirii, ci al nimicnicirii. Însă adevărata fenomenologie a plictisului o face Cioran, care pornește de la diferenţa de grad dintre banala plictiseală psihologică și plictisul metafizic.

Plictisul, văzut de Cioran în corelaţie cu vidul, nu este legat în mod expres de disoluţia ecstatică pe care o presupune Nirvana budistă, ci de o stare de dezagregare continuă a cosmosului, de fluctuaţiile sensibilităţii. Citește restul acestei intrări »


„MUNCA ESTE LEGEA LUMII MODERNE”…

05/06/2013

de Vavila POPOVICI
Raleigh, Carolina de Nord, SUA

foto_Delia Florea_bMunca este definită ca o activitate fizică sau intelectuală, făcută pentru a crea bunuri materiale şi spirituale. Dintre toate tipurile de activităţi, munca ocupă locul cel mai important în viaţa omului. Ea trebuie exersată din copilărie şi mai departe pentru formarea personalităţii şi a identităţii adultului. Munca este o condiţie a existenţei, dar şi o dovadă a sănătăţii noastre fizice şi sufleteşti. Rostim rugăciuni pentru sănătate, ne dorim sănătate pentru a putea munci. Omul harnic este pregătit în orice moment pentru muncă. Astfel el ajunge să fie mulţumit şi să se bucure de ceea ce a realizat, iar momentul cel mai fericit este tocmai cel al muncii împlinite. „Plăcerea serviciului aduce perfecţiune muncii”, spunea Aristotel, după cum, invers, perfecţiunea muncii aduce mulţumire şi plăcere.

Chiar dacă munca pretinde efort, ea nu constituie o povară a vieţii, fiindcă ea angajează omul spre un scop creator, care pe măsură ce este împlinit, aduce satisfacţia materială dar şi pe cea sufletească. Fiind condiţia esenţială a vieţii, munca este sfântă ca viaţa însăşi, fiindcă ambele au origine divină, iar Dumnezeu binecuvântează totdeauna munca cinstită. Ea trebuie pornită cu entuziasm, făcută cu plăcere, nu în zadar Confucius medita: „Dacă îţi place ceea ce faci, niciodată nu va fi o muncă”, a se înţelege – trudă. Sau, în exprimarea academicianului Grigore C. Moisil: „Munca este o pedeapsă, numai dacă omul nu se află la locul potrivit, dacă face altceva decât îi place”. Citește restul acestei intrări »


Centenar. Memoriei lui Emil Cioran

10/09/2012

De la izvorul Hudei lui Papara_foto_Adrian Pop

de Mirel GIURGIU

De Ziua Ta,
timpul care curge,
timpul care stă,
amăgirea care pleacă,
bucuria care stă,
clipa mult dorită,
visul care vine
să locuiască
în syllogismul care stă –
„Exerciţii de admirare” născute-n detaliul care piere,
luminează veşnicia care stă.
Zori de argint iscate din amurgul gândurilor tale,
cuvântul pesimist – fecund – motivator
sortit a fi catharsis roditor –
dagherotipul colorat al incandescenţelor de vid
ce preface neantul într-o pădure de mesteceni –
arcade de cuvinte peste secoli irosiţi.
Citește restul acestei intrări »


Emil Cioran – Armel Guerne – Lettres 1961-1978

03/07/2012

foto_Adrian-Pop_Copalnic-Manastur

MOTTO: Noi toţi trăim în adâncul unui infern în care
orice clipă este un miracol
(Emil Cioran)

de Mirel GIURGIU

Prestigioasa editură pariziană Edition de L’Herne a publicat în vara anului 2011 un volum închinat corespondenţei dintre Emil Cioran şi prietenul său francez, poetul Armel Guerne. Schimbul de scrisori dintre cei doi se întinde pe intervalul a 17 ani – între 1961-1978. Cititorul are ocazia rarisimă de a pătrunde în intimitatea gândurilor scriitorului şi omului Cioran, care prin intermediul scrisorilor se destăinuie prietenului său la modul simplu şi direct. Citește restul acestei intrări »