Vasile Blidaru – ultimul luptător

17/04/2016
Vasile Blidaru

Vasile Blidaru

de Nicolae IUGA

Recenta apariție a revistei trimestriale „Familia română” (nr. 3-4/2015), editată de Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, redactor-șef dr. Teodor Ardelean, revine asupra personalității celebrului luptător anticomunist Vasile Blidaru (1911-1958) din satul Odești (jud. Maramureș) și scoate la lumină (http://www.familiaromana.ro/pdf/fr_2015_3-4.pdf, vezi pag. 109–115), prin contribuția lui Marian Bancoș, o serie de texte inedite aparținând unui gen literar ocazional și rar, cu un adevăr sufletesc aparte, acela al scrisorilor în versuri de pe front.

De regulă, scrisorile de pe front, mai cu seamă cele trimise de către militarii români plecați din Ardeal în Primul Război Mondial fetelor pe care le iubeau sau soțiilor rămase acasă, cu copiii și în plus cu muncile specifice bărbatului pe cap, erau versificații cu o anumită formă relativ fixă și cu un conținut stereotip, care nu împiedicau însă cuvintele să deștepte în destinatare emoții puternice și evocări strict personale. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 310 (15-16 septembrie)

06/10/2015

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

foto_Delia Florea_1Educaţia sexuală. Abia trecuse tărăboiul cu scoaterea icoanelor şi a religiei din şcoală şi a apărut altul: introducerea educaţiei sexuale în şcoală, începând de la grădiniţă. Pe mai multe posturi de televiziune s-au înghesuit tot felul de indivizi, alături de persoane cu funcţii politice şi administrative şi au „dezbătut” această problemă. Ascultându-i, aveai impresia că învăţământul românesc a ajuns o stână fără câini şi fără stăpâni şi fiecare umblă prin el, ca vodă prin lobodă!
De un sfert de veac încoace, se fac tot felul de experienţe în învăţământ, iar bieţii copii sunt adevăraţi cobai. S-au schimbat nenumăraţi miniştri ai învăţământului şi fiecare a vrut să rămână în istorie. Pentru aceasta, fiecare a modificat ceva în învăţământ. Fiecare s-a socotit mai interesant dacă a apelat la exemplul unui sistem de învăţământ străin: francez, belgian, german. Aproape în fiecare an s-a pus problema schimbării programei, manualelor, introducerii sau scoaterii unor materii, unor examene. Din păcate, nu am auzit pe unul singur spunând că vrea să revină la învăţământul tradiţional românesc, aşa cum l-a ctitorit Spiru Haret, la acel învăţământ care a scos o elită de intelectuali români de talie internaţională. Din 1960 sunt în învăţământ: ca elev, ca student, iar de douăzeci şi cinci de ani ca profesor. Cred că sunt în măsură să fac o comparaţie: învăţământul de dinainte de 1989, cu toate păcatele lui privind îndoctrinarea, se caracteriza prin seriozitate şi disciplină. Altfel spus, se învăţa carte. După 1989, am avut senzaţia, de la un an la altul, că învăţământul merge în picaj, că nivelul de învăţământ scade treptat, de la un an la altul. Parcă cineva a avut tot interesul să se deterioreze şi această instituţie sfântă a neamului: Şcoala. Parcă cineva a avut tot interesul să se ajungă la ceea ce numea Domnul acad. Răzvan Theodorescu: mitocanizarea României. Citește restul acestei intrări »


’MNEALUI, CA FILĂ DINTR-UN JURNAL DE AMINTIRI (fragmente)

11/06/2015

Corneliu Leu_semnatura

– un punct de vedere mai mult literar –

Fragmente din ultimul material primit de la scriitorul Corneliu Leu (n. r.)

de Corneliu LEU

Unul dintre tristele adevăruri ale vieţii politice a românilor în contemporaneitate este că, în ultima vreme, n-am mai avut deloc parte nici de alegeri entuziaste, nici măcar de posibiltatea de a merge la ele cu convingerea că vom putea găsi printre opţiuni ceea ce avem nevoie. Iar asta pentru că fiecare încheiere de mandat acordat de noi aşa, cu jumătate de gură şi cu inima îndoită, s-a caracterizat printr-o şi mai mare deziluzie.

Din păcate, deziluziile sunt previzibil asemănătoare şi pentru o primă etapă viitoare.

[…]

Asta îmi aminteşte de experienţele mele şi ale câtorva alţi confraţi din două generaţii apropiate, de la începuturile noastre gazetăreşti când, în fruntea ziarului care se numea „Cuget liber” a venit un fost căpitan de vas fluvial sau de convoaie de barje dunărene, adus de partid la noi, la mare, ca să nu-l taie subalternii pe care-i terorizase pe Dunăre.

Îl chema Cornel Vasilescu, avea o frizură creaţă neagră, zâmbet rău, dedesubtul pomeţilor oacheşi, rotunzi ca şi nasul ce trona între ei precum un nasture turtit. Nu era cârn şi, totuşi, nările nu-i respirau în jos ci se deschideau spre tine cu răutate dilatată, accentuând o expresie arogantă şi priviri nemulţumite, puse pe imputare sau harţă, precum ale celui obişnuit să dea dintr-un foc duşca mare pe gât, mult mai repede decât timpul în care cineva ar fi putut să-şi dea seama cu ce se îndeletniceşte. Îşi făcea veacul la restaurant la „Jubileu”, unde-i duceam mapele pe care nu le putea rezolva secretarul de redacţie şi, numai în orele de apariţie, când începeau a veni paginile din tipografie, se muta mai aproape, la bodega de la cooperativa „Furnica” de unde, vedea peste drum ferestrele redacţiei şi chiar prin ele, demonstrând astfel că ştie el cum se supraveghează echipajul chiar şi de la distanţa punţii de comandă. Citește restul acestei intrări »