de Mihaela PRISACARI
Copilăria este, cu siguranță, cea mai prețioasă perioadă a vieții. În literatură, ea creează o lume aparte, în care imposibilul nu există, o lume a evaziunii permanente în vis, unde fantezia și imaginaţia plasează personajele în aventuri, cu un puternic aspect etic și educativ.
Ea este fie ca o etapă luminoasă a vieţii, lipsită de griji, etapă aflată sub semnul aventurii sau o perioadă a nefericirii și a sărăciei. Dave Pezler a spus: „Copilăria trebuie să fie lipsită de griji mereu, o joacă sub soare; să nu trăiești un coșmar în întunericul sufletului.”
Tema copilăriei este abordată original de Maxim Gorki în romanul său autobiografic – „Copilăria”. Scriitorul și-a pierdut devreme tatăl și a fost forțat să trăiască în aceeași casă cu bunicii săi, unde predomina o atmosferă neplăcută. Bunicul a fost crud, celelalte rude – lacome și lașe. În aceste împrejurări s-a format personalitatea literaturii clasice rusești și sovietice, care, necătând la cruzimea rudelor, a moștenit de la bunica dragoste și înțelepciune. De la o vârstă fragedă scriitorul a învățat adevărul dur al vieții. Bunicul său – tatăl mamei – a fost un om crud și extrem de nedrept. În frică a ținut întreaga casă. Copiii erau pedepsiți aici pentru orice greșeală. Și chiar dacă vina copilului nu se dovedea, oricum era bătut crunt. În casa bunicului viața era lipsită de suflet.
Alioşa avea toate șansele de a prelua neajunsurile Citește restul acestei intrări »