GLOBURI MULTICOLORE DE ZĂPADĂ DĂRUITE UNUI SUFLET DE COPIL

30/12/2014

Octavian_Lupude Octavian LUPU

Zăpada cădea din cer şi se aşternea bogată pe pământ. Cu fiecare pas făcut simţeam că mă afund tot mai mult în nisipul alb ce scrâşnea sub călcătura paşilor mei. Totul în jur reflecta poleiala albă a cerului de decembrie în prag de an nou. Îmi venea să alerg şi să înfrunt fulgii de zăpadă ce îmi biciuiau cu obrăznicie faţa. Aşa am şi făcut în cele din urmă, când decis să nu mă mai las dominat de plăsmuirea argintie a iernii, am repetat cadenţa paşilor grăbiţi peste gheaţa depusă în timpul nopţii făcând eforturi de acrobat ce se menţine pe sârma îngustă ce leagă cele două tărâmuri sigure ale pilonilor de rezistenţă.

Şi totul alerga în jurul meu, în timp ce aparent stăteam pe loc şi contemplam clădirile, locurile, copacii şi oamenii ce se clătinau în ritmul paşilor mei. Fulgii mă loveau tot mai puternic pe faţă şi se depuneau abundent pe haine decorând un om de zăpadă mişcător prin tumultul potopului alb. Priveam fără să gândesc şi admiram fără să raţionez în vreun fel. Gândurile stăteau agăţate în cuierul de la uşa cugetării, care uimită lăsase loc purei percepţii a realităţii lucrurilor.

Dar oare era doar realitate în jurul meu? Nu cumva imaginaţia se juca prin mijlocul trăirilor generând noi plăsmuiri ce se combinau după regulile alchimiei necunoscute a sufletului? Unde mă opream eu şi de unde începea natura? Care era limita de demarcaţie dintre cele două? Greu de răspuns! Zăpada care mă împiedica să alerg, frigul ce încerca să mă pătrundă cu îmbrăţişarea sa de gheaţă şi umezeala ce îmi încerca pe rând degetele de la mâini şi de la picioare în ciuda îmbrăcămintei de protecţie mă determinau să pierd noţiunea de frontieră dintre mine şi univers.

Globuri Multicolore de Zapad-â daruite Unui Suflet de Copil

Totul alerga în jurul meu, iar eu stăteam privind uimit risipa de mişcare a lucrurilor. De unde venea acea energie ce anima obiectele şi însufleţea tresărirea lor continuă ca sub bagheta unui dirijor nevăzut? Să fi fost doar lumina solară ascunsă în mişcarea maselor de aer aflate veşnic în confruntare, dar neavând niciodată un învingător pe termen lung? Să fi fost mai mult decât atât, mai precis o energie telurică similară gravitaţiei ce ne ţine în lanţuri şi ne determină să ne luăm la trântă cu ea mereu? Dificil de răspuns! Dar şuierul vântului mă împiedica să îmi las gândurile să zburde mai departe pe tărâmului logicii lipsite de certitudine. Citește restul acestei intrări »


PASIVITATE ÎNSEAMNĂ COMPLICITATE! – Despre limbaj (2)

29/09/2011

Motto: pasivitate înseamnă complicitate!

de arh. Nicolae Dan MANEA

internationalizarea expresiei arhitecturaleMă gândesc să continuăm azi dialogul nostru pe tema limbajului şi vă propun, la început, să vorbim despre analfabetism. Să nu ştii să scrii sau să citesti, să nu te poţi exprima corect şi fluent constituie un handicap greu de suportat pentru că imposibilitatea de a comunica duce la excluderea şi, în final, la izolarea acelui individ. Să fii analfabet în arhitectură, înseamnă să nu ai pregătirea şi să nu deţii mijloacele necesare pentru a te exprima corect. Vedem deseori clădiri rigide, seci, disproporţionate, insipide, agresive sau greşit poziţionate. Multe dintre ele sunt „operele” unor nespecialişti: ingineri, topografi, sau a proprietarilor înşişi (pentru că la fotbal şi la arhitectură, nu-i aşa, se pricepe oricine). Citește restul acestei intrări »