Din izvor de neuron, într-o gară cu peron

25/04/2016

Gabriela Gentiana Grozade Gabriela Genţiana GROZA

Lansările de carte la Târgul Gaudeamus s-au realizat contracronometru. Am avut senzaţia că mă aflam într-o gară specială, în care fiecare editură, scriitor şi cititor îşi aştepta vagonul. Urma să se urce pe rând, la vreme stabilită, ocupând locul pentru care şi-a procurat fiecare, din timp, biletul. Când a sosit clipa urcării în trenul literaturii a celor legaţi de evenimentul consacrat Editurii Ecou Transilvan, am simţit că e momentul să fim serioşi, aşa cum suntem de obicei noi, cei care îi binedispunem pe semenii noştri. Curge parcă astfel viaţa mai uşor, se mai domoleşte încrâncenarea din societate… Că de mari schimbări ale năravurilor nu se prea aude!… Aşa cum obişnuiesc epigramiştii, după prezentarea Genţigramelor, dânşii au citit epigrame inspirate din atmosfera creată ad-hoc, spre amuzamentul publicului amator de câteva clipe de relaxare. Unele dintre aceste catrene reprezintă un răspuns la genţigramele publicate anterior evenimentului de la Târgul de Carte. Iată câteva epigrame ale colegilor satiriconişti: Citește restul acestei intrări »


Satiriconiștii la Gaudeamus

22/04/2016

de Gabriela Gențiana GROZA

Gentiana_lansare_Gentigrame_Targ Gaudeamus_4

O zi frumoasă de Prier avea să mă surprindă nu atât cu seninul cerului și zâmbetul florilor, cât cu fețele radioase ale clujenilor. Fiindcă epigramiștii de la cenaclul Satiricon au reușit o performanță: nici un clujean nu avea să fie astăzi supărat! Se tot întreabă pesimiștii: / De ce clujeanu-i optimist? / Au grijă satiriconiștii / Să nu rămână vreunul trist! Citește restul acestei intrări »


Premiile pentru anul editorial 2015 ale Editurii Napoca Nova

23/03/2016

Napoca Nova_sigla editura

de Voichiţa PĂLĂCEAN-VEREŞ

Joi, 31.03.2016, în cadrul şedinţei Cenaclului „Artur Silvestri” din Cluj-Napoca, la Cercul Militar, în „Sala Armelor”, începând cu ora 17, cu ocazia Galei Premiilor LSR, Editura Napoca Nova va decerna premiile pentru anul editorial 2015.

Floarea Pleş (Mihai Pleş, „Turnul Abel”) – Premiul pentru recuperarea operei literare postume;
Eugen Albu („Zilnicul cotidian. Povestire monografică despre şi cu Eugen Albu”) – Premiul pentru carte monografică;
Mircea Daroşi („Nisipul clepsidrei”) – Premiul pentru poezie;
Cristu Giorgi („Viaţa ca un cazinou”) – Premiul pentru proză scurtă; Citește restul acestei intrări »


„Agora literară” – penultimul număr din anul 2015

15/09/2015

de Angela-Monica JUCAN

Agora-001Numărul 27 (an 8, septembrie 2015) al trimestrialului „Agora literară” editat de filiala Cluj a Ligii Scriitorilor din România, a ieşit de sub tipar cu un conţinut interesant şi variat ca tematică, genuri şi specii literare şi publicistice. În 32 de pagini plus copertele a doua şi a treia se concentrează un mare număr de texte (numai cele poetice sînt vreo 80, fără a număra şi epigramele).

O excepţională poezie – „Unora nu le place poezia” de Ion Cristofor – deschide revista şi apare împreună cu traducerea ei în catalană realizată de Pere Bessó. Marin Ifrim, deşi nu este de formaţie filologică, ştie la ce să se uite când citeşte o carte şi face o prezentare pertinentă, condensată, fără afirmaţii amabil-edulcorate, poeziei Lucreţiei Picui. Îl găsim şi pe altă pagină, cu un poem. Versuri sensibile prin simţământ şi cerebrale prin exprimare, pline de prestanţă şi toate (cinci) cu „ceva de spus” găsim sub semnătura lui Liviu Vişan. Mesaj cald conţin şi poeziile lui Emanoil Iuonaş – despre cărări divine printre aştri şi prin satul tradiţional românesc. Interesant şi sensibil este poemul în proză „Exerciţii de echilibru” al Mihaelei-Alexandra Raşcu. Nicolae Cabel dedică Poetului naţional un poem aforistic, apel la dreaptă cumpănă. Melania Rusu Caragioiu apare cu un sonet – „Seninul ochilor” – ţinut în bună parte în canoanele speciei (performanţă mai rară astăzi, când totul se liberalizează). Demnă de atenţie este poezia „Pantofii tăi” scrisă în notă umoristică de Iacob Voichiţoniu, poezie „drăguţă”, dar nu „simplă”. Citește restul acestei intrări »


TRĂIRI ȘI EMOȚII DIN LUMEA CONDEIERILOR

14/02/2015

gentiana_grozade Gabriela Gențiana GROZA

Nenumărate sunt preocupările semenilor noștri. În graba progresului care aduce satisfacții materiale, e posibil să observăm mai greu voluptatea cu care se avântă unii cu toată ființa lor în lumea fantastică a cuvintelor. Sunt aceia care pot fi considerați ca fiind „cetățeni ai orașului ideilor”, cum spunea într-un vers poetul grec Konstantinos Kavafis, în urmă cu mulți ani. Împătimiți de lectura revistelor literare și de volume mai vechi sau recent apărute, aceștia sunt cu atât mai interesanți, cu cât pătrund ei înșiși în miezul scrierilor confraților și creionează propriile trăiri și emoții, pe care le copertafac cunoscute cititorilor. Silvia Popescu, autoare a volumului File și suflete citite (1997-2010), de curând apărut la editura clujeană Napoca Star, reușește să aducă în fața cititorilor săi reflecțiile personale în texte pline de conținut, dintre care aș evidenția câteva: Octavian Goga și Ady Endre, Văcăreștii – o dinastie DSC04564_poetică, Dorina Stanca – scena și trecerea timpului. Volumul cuprinde o serie de prezentări ale epigramiștilor de ieri și de azi, realizate cu luciditate, folosind cu atenție scrierile lor, care îi recomandă ca fiind valoroși, și nu ține seama, de cele mai multe ori, de orgoliul tot mai evident din lumea epigramiștilor. Răsfoind filele volumului, am aflat numeroase epigrame savuroase actuale și azi, scrise în perioada propusă de Silvia Popescu în cartea sa. Iată câteva dintre acestea, compuse la vremea respectivă de colegii mei epigramiști:

Schelet național
Vine lumea să mă vadă,
Cornel Udrea m-a-ntrebat:
„De ce umbli-n Cluj pe stradă
Ne-ngropat?
Marian Popescu

Unui ajuns
Cu „puțintica lui răbdare”
Și o cocioabă-n Tirchilești,
În patru ani de guvernare
Făcu cinci vile-n București.
Gheorghe Penciu

Vlad Țepeș
Voievodul nu învie
Și îl înțeleg deplin,
Fiindcă la o Românie
Unul singur e puțin!
George Corbu

Homo sapiens
Omul, cu al său progres,
Efectiv, mă lasă stană:
Pune degetul mai des
Pe trăgaci decât pe rană!…
Efim Tarlapan

Hoție
Ministru, șuț, sau șef de firmă,
Manglesc în iureș infernal
Încât hoția se afirmă
C-ar fi un sport național!…
Dan Căpruciu Citește restul acestei intrări »


Prin vers, poetu-şi află rostul

21/10/2013

de Gabriela Genţiana GROZA

gabriela-gentiana-groza_cropZi de duminică, zi splendidă de toamnă clujeană… Unde poate fi mai potrivită o plimbare în natură decât în Parcul Central, pe aleile căruia se aştern cuminţi frunzele arborilor, cu coloritul lor ireal? Suntem refuzaţi de tramvaiul 101 care pleacă nepăsător din staţie, la câţiva metri de paşii noştri, mai încetişori ca altădată… Ne-am propus să nu mai alergăm după nimeni şi după nimic!… Şi aşteptăm preţ de câteva clipe următorul tramvai. Chiar de cum urcăm, ne atrage atenţia un călător, un „satiriconist” pe care nu l-am văzut de ceva vreme, poetul Efim Tarlapan. Schimbăm câteva vorbe şi, chiar înainte de coborâre, îmi oferă volumul său recent „Bezna n-are orizont…” apărut la Editura Dokia din Cluj-Napoca. Poet, DSC04402_btraducător, memorialist, născut în Basarabia, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi al Uniunii Scriitorilor din România; premiat la concursuri de poezie satirico-umoristică, literatură pentru copii şi publicistică, desfăşurate în Republica Moldova şi în România. Pe coperta I e o pictură a fiicei sale, Otilia Tarlapan, iar pe coperta a IV-a o caricatură realizată de Sergiu Puică. Volumul are ca motto poemul „Puterea din ceruri” dedicată autorului cărţii de poeta Leonida Lari. Citește restul acestei intrări »


ÎN UMBRA LUI CARAGIALE

26/06/2012

de Gabriela Genţiana GROZA

Gabriela Gentiana Groza1Telefonul pe care reuşisem să îl ignor în acea zi de Cireşar când grădinăream liniştită la Tinca de Bihor, mi-a dat o nouă temă de casă. Lucian, un fost elev din urmă cu 10 ani dintr-o clasă terminală a Colegiului Naţional „George Coşbuc” din Cluj-Napoca, mă anunţa că pe 15 iunie se vor întâlni colegii lui de clasă în localul care le-a fost arie de „toceală”. O coincidenţă făcea să pot participa la Agapă. În aceiaşi zi trebuia să fiu la Sediul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj la o activitate deosebită, Reuniunea de primăvară-vară a Scriitorilor Clujeni. Se lansa Almanahul ilustrat „Promenada Scriitorilor”. O lucrare de mare interes pentru fiecare dintre noi, rod al strădaniei „timp de 100 de zile”; volum de 600 de pagini, la celebrarea centenarului I. L. Caragiale, cum avea să ne spună cu modestie Irina Petraş, autoarea nepreţuitului document literar.

Am legat firesc cele două momente. Am fost la ora 12 la Filială, m-am bucurat de atmosfera caldă dintre colegi, iar la ora 14 mă aflam în faţa Colegiului, cu proaspătul volum antologic în mână, la întâlnirea cu foştii mei elevi pe care i-am „chinuit” cândva cu anatomia şi genetica. Citește restul acestei intrări »