La 21 ianuarie 1821 s-a născut VINCENȚIU BABEŞ

de Mária BERÉNYI

Vincențiu Babeș
n. 21 ianuarie 1821, Hodoni, Satchinez, Timiș, Austro-Ungaria
d. 22 ianuarie 1907, Budapesta, Austro-Ungaria

Ascensiunea familiei începe cu VINCENTIU BABEŞ o personalitate de frunte din Banatul secolului al XIX-lea. El era avocat, istoric, publicist, om politic, întemeietorul presei române din Banat, care şi-a consacrat întreaga activitate şi putere de muncă pentru promovarea politică, economică, culturală şi bisericească a românilor din Banat şi Ungaria în a doua jumătate al secolului al XIX-lea.

S-a născut la 21 ianuarie 1821 în Hodoni, jud. Timiş. Era fiul lui Gheorghe Crîşmaru, ţăran gospodar din Moşniţa, care a murit pe când Vincenţiu era încă mic. Bunicul său, Mitra Babeş, neavând copii şi nici alţi nepoţi, l-a adoptat şi i-a dat numele său de Babeş. Mitra Babeş era un cărturar cunoscut şi avea legături cu Dimitrie Ţichindeal, pe atunci preot la Becicherecu Mic, şi cu Mihai Roşu din Jadani. La îndemnul celor doi oameni de cultură, bătrânul Mitra Babeş l-a înscris pe Vincenţiu la şcoala de pe lângă biserica Sf. Ilie din Fabric – Timişoara, cu gândul de a-l face preot. De aici a trecut mai departe la şcoala sârbească, apoi la şcoala germană din Timişoara – Cetate. Studiile secundare le-a urmat la Timişoara (1830-1833), apoi liceul din Seghedin (1833-1841 şi în fine cursurile de teologie le-a urmat la Carloveţ şi la Seminarul din Arad. Pe când se apropia de devenirea sa ca preot, Vincenţiu Babeş renunţă la această cale. Continuă studii juridice la Budapesta. Întors la Arad în 1846, intră în magistratură, devenind, peste doi ani, avocat. În perioada 23 septembrie 1846 – iulie 1848, Vincenţiu Babeş a fost desemnat profesor suplinitor la Preparandia din Arad.

În anul 1848 a fost numit inspector al şcolilor româneşti în districtul Caraş, unde s-a preocupat

Eminescu, prima poezie

de dr. Nicoară MIHALI

 

„La mijlocul societății, cu care i-a fost dat să-și petreacă viața, un asemenea om nu putea să facă carieră, nici să-și creeze pozițiune”. (Eminescu omul – Slavici)

Titlurile de boierie pe care Gheorghe Eminovici le va câștiga în viață sunt legate de moșia lui Constantin Balș de la Dumbrăveni. Ajunge aici pe postul de grămătic la vârsta de 25 ani, și ține evidențele în documentele moșiei. La scurtă vreme va ajunge sluger, adică funcția de a aproviziona armata și curtea domnitorului Mihail Sturza cu lumânări și carne. Prin 1835 deține deja funcția de vătaf pe moșia consilierului și cavalerului Constantin Balș, proprietarul moșiei din Dumbrăveni. Prin funcția de vătaf, Gheorghe Eminovici răspundea de ordinea din localitate, el răspundea și de bunul mers al moșiei, rezolvând abaterile disciplinare. La scurtă vreme ajunge vechil. Constantin Balș avea mare încredere în Gheorghe Eminovici pentru că era muncitor, slujitor cinstit, cu grijă față de averea stăpânului său, ajungând până la funcția de căminar în anul 1841, oferită ca recompensă pentru slujbele oferite țării chiar de către domnitor. Într-un fel spus țării pentru că el toată viața a lucrat în mediul privat.

Decretul nr. 1326 din 12 mai 1841 prevede: 

Bicentenarul naşterii poetului Petőfi Sándor

Petőfi Sándor
(1 ianuarie 1823 – 1 ianuarie 2023)

Sándor Petőfi (n. 1 ianuarie 1823, Kiskőrös, Regatul Ungariei, Imperiul Austriac – d. 31 iulie 1849, Albești, Principatul Transilvaniei, Imperiul Austriac) a fost un poet romantic maghiar de origine slovacă, erou al Revoluției de la 1848 din Ungaria și Transilvania.

S-a născut într-o familie modestă: tatăl său, Ștefan Petrovics (n. 15 august 1791 – d. 21 martie 1849), era un meșter măcelar de origine sârbă din comitatul Nitra, iar mama sa, Maria Hrúz (n. 26 august 1791 – d. 17 mai 1849), era de origine burgheză slovacă din Kecskemét. Sándor Petőfi a fost botezat în biserica luterană din Kiskőrös.

Avea șapte ani când s-au mutat la Kiskunfélegyháza, pe care mai târziu avea să îl considere orașul său natal. Tatăl lui a încercat să-l dea la cele mai bune școli. În total Petőfi a învățat la nouă școli, având vârsta de abia 5 ani

Ion Creangă (10 iun. 1839 – 31 dec. 1889)

Ion Creangă
(10 iun. 1839 – 31 dec. 1889)

de Maria GÂRBE

Să nu-l uităm pe autorul „Amintirilor din copilărie” și al poveștilor prunciei multora dintre noi. Au trecut 133 de ani de la moartea lui. Ion Creangă a dat nemurire poveștilor, iar poveștile l-au făcut pe humuleștean nemuritor.

„În Creangă trăiesc credințele, eresurile, datinile, obiceiurile, limba, poezia, moartea, filosofia poporului român, cum s-au format în mii de ani de adaptare la împrejurările pământului dacic”. (Ilie Dan, „Studii despre Ion Creangă”)

Jean Boutiere a studiat pe larg poveștile lui Creangă, mai ales în context european. Studiul autorului francez definește izvoarele, dar și contribuția originală a lui Ion Creangă la prelucrarea basmelor transmise oral din generație în generație, dându-le o nouă identitate, ca „opere ale lui Ion Creangă”. Scriitorul român a împrumutat teme din

Ilie Lazăr, participant la Marea Unire

Ilie Lazăr
(n. 12 decembrie 1895, Giulești, MM – d. 6 noiembrie 1976, CJ)

ILIE LAZĂR – s-a născut la 12 decembrie 1895, la Giulești, județul Maramureș, descendentul unei importante familii nobiliare. Tatăl său era descendent al familiei Lazăr din Purcăreț, iar mama sa a fost descendentă a familiei Ivașcu din Apșa de Jos. Vasile Lazăr, bunicul său, a fost descendentul a șase generații de preoți și protopop al Sighetului. Junele urmează studiile la Liceul Piarist din Sighet, iar din clasa a V-a, este transferat la Liceul din Lugoj. După obținerea bacalaureatului, își îndreptă pașii către Academia de Drept din Sighet. Nu după mult timp, se transferă la Universitatea din Cluj, loc în care obține licența și titlul de doctor în științe juridice. Pe lângă acestea, s-a specializat în economie la Viena.

Izbucnirea Primului Război Mondial îl chemă la arme de partea armatei austro-ungare, însă dezertează în anul 1918 și va pune umărul la eliberarea orașului Cernăuți. După toate acestea, se întoarce în Maramureș, mai exact la Sighet, unde participă la evenimentele premergătoare Unirii. La cei 23 de ani pe care îi avea atunci, a fost delegat din partea cercului electoral Ocna Șugatag, ca reprezentant la Marea Adunare de la Alba Iulia, fiind astfel cel mai tânăr

Despre Mihail Diaconescu şi actuosa essentia!

Mihail Diaconescu
(n. 8 noiembrie 1937, Priboieni, Muscel, azi Argeș – d. 25 martie 2020, București)

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare,
Redactor-șef al revistei „Familia română”

Eram la o lansare de carte în Bucureşti, la Muzeul Literaturii Române. Şi pentru că printre argumentele mele despre persoana „lăudată” am folosit sintagma „actuosa essentia”, trimiţând apoi direct expresia spre concretul lucrurilor (amintindu-l pe „profesorul” Mihail Diaconescu, venit acolo doar ca să conversăm despre ale noastre), multă lume a rămas în „convulsie intelectuală”. Încerc să elucidez. Da, „actuosa essentia” înseamnă că e vorba (într-o operă!) de spiritul profund, cel care lucrează discret şi intim în oameni, rod al providenţei, proniei sau… progresului! În oameni sau în istorie!

Este şi cazul Profesorului Mihail Diaconescu. În numărul despre Mănăstirea Lainici al revistei „Familia Română” am publicat un comentariu la albumul său superb, neîntrecut până acum, ce oglindeşte viziunea artistică a picturii din această „vatră de spiritualitate românească”. Nu bănuiam că prin acest articol îl voi recuceri pe Domnul Profesor, cu care mă cunosc de vreo douăzeci de ani, de pe baricadele „luptelor culturale”. Dar ştiu acum că, prin publicarea în nr. 4/51 a articolului doamnei Monica Duşan „Mihail Diaconescu în monografii critice”, fac un pas, nu numai „înainte”, ci mai ales înaintea altora. Căci a scrie despre Mihail Diaconescu este deja o datorie culturală.

240 de ani de la nașterea violonistului Niccolò Paganini

Niccolò Paganini 
(27 octombrie 1782 – 27 mai 1840)

La 27 octombrie 1782, la Genova, Italia, s-a născut Niccolò Paganini, violonist, violist, chitarist și compozitor italian.

Niccolò Paganini a fost cel mai apreciat virtuoz al viorii din secolul al XIX-lea. Supranumit uneori „violonistul diavolului”, prin prisma dexterităţii şi a flexibilităţii aproape inumane, încă este considerat unul din cei mai importanţi violonişti din toate timpurile.

Niccolò Paganini a învăţat să cânte la mandolină încă de la vârsta de cinci ani, trecând la vioară doi ani mai târziu. Se spune că ar fi avut o capacitate uluitoare de a învăţa, depăşindu-şi rapid profesorii la care tatăl său l-a trimis.

A devenit celebru pe plan internaţional încă de la frageda vârstă de 22 de ani. Deşi erau mulţi muzicieni foarte buni, renumiţi în Europa, Paganini atrăgea mulţimile într-un fel deosebit de ceilalţi, mulţi considerând

150 de ani de la nașterea lui TRAIAN VUIA

de Mária BERÉNYI

150 de ani de la nașterea lui TRAIAN VUIA, pionerul aviației române, fost bursier al Fundației Gojdu, cu studii la Politehnica din Budapesta

Acum 150 de ani (17 august 1872) s-a născut Traian Vuia, omul care avea să schimbe percepția lumii în ceea ce privește aviația. Nu mulți sunt cei care au auzit de acest inventator și pionier al aviației române care, în 1906, a realizat primul zbor autopropulsat cu un aparat mai greu decât aerul.

După obţinerea diplomei de bacalaureat de la liceul catolic din Lugoj, în anul 1892, s-a înscris la Universitatea Politehnică din Budapesta, a urmat timp de un an cursurile Politehnicii, secția mecanică, la seral, însă

29 iulie 1912 – s-a născut Nicolae Steinhardt

Nicolae Steinhardt
(n. 29 iulie 1912, Pantelimon, Ilfov – d. 30 martie 1989, Baia Mare, Maramureș)

Astăzi se împlinesc 110 ani de la nașterea lui Nicolae Steinhardt, scriitor, critic literar, eseist, jurist și publicist român. De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de fratele Nicolae, și s-a călugărit după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, „Jurnalul fericirii”. A fost doctor în drept constituțional.

Nicolae Aurelian Steinhardt s-a născut la 29 iulie 1912 în comuna Pantelimon de lângă București, într-o familie evreiască. Tatăl său, inginerul și arhitectul Oscar Steinhardt, era directorul fabricii de mobilă și cherestea. Oscar Steinhardt a participat activ la Primul Război Mondial, fiind rănit la Mărăști și decorat cu ordinul Virtutea Militară.

Între anii 1919–1929 a urmat cursurile școlii primare (în particular și la școala Clementa) și ale liceului Spiru Haret. Debutează la Revista Vlăstarul. Printre colegii de aici s-au numărat Constantin Noica, Mircea Eliade, Arșavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu ș.a. Și-a luat bacalaureatul în 1929.

După 1929 a frecventat cenaclul literar Sburătorul al lui Eugen Lovinescu.

Și-a luat licența în Drept și Litere la Universitatea din București în 1934, iar în 1936 și-a susținut la București doctoratul în drept constituțional, cu lucrarea Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional. Critica operei lui Léon Duguit, publicată în același an.

În 1934 publică, sub pseudonimul Antisthius – inspirat de numele unui personaj din Caracterele lui La Bruyère -, volumul parodic

Doina Cornea: dincolo de zid

DOINA CORNEA (n. 30 mai 1929, Brașov – d. 4 mai 2018, Cluj-Napoca)

Recomandare de lectură: 
Doina Cornea: dincolo de zid. Individualitate, autenticitate și opoziție în comunism de Cornel Jurju.

Cartea a apărut în anul 2020 sub egida Fundației Doina Cornea, la Editura Școala Ardeleană, 310 pagini, și are texte însoțitoare semnate de Ana Blandiana și Ruxandra Cesereanu.

Da’ şi fatalismul este tot o dovadă de proastă aşezare spirituală în contextul existenţial. Asta este! Dar de asta te poţi debarasa. De ce trăim? Ca să ne perfecţionăm, să aducem ceva în fiecare zi. Nu să urâţim lumea, ci să o facem mai frumoasă, mai bună, mai demnă, mai curajoasă, pentru că răul este majoritar totdeauna. Noi asta nu vrem să înţelegem. Atunci fatalitatea, de fapt, nu e în afară, nu e în poziţia noastră geografică, este în noi. Poziţia asta o au şi polonezii de secole, bulgarii de secole, uite că se descurcă mai bine. Noi să fim fericiţi şi să mulţumim lui Dumnezeu că ne-a pus aici şi ne dă prilejul să luptăm şi să devenim mai tari. Să preschimbăm neşansa în şansă. Avem această putinţă! (Doina Cornea)

* * *

𝗔𝗡𝗔 𝗕𝗟𝗔𝗡𝗗𝗜𝗔𝗡𝗔: „Societăţii româneşti, de azi, îi lipsesc multe, dar nimic nu-i lipseşte mai mult decât modelele umane – acele personalităţi exemplare care prin opera şi viaţa lor merită a fi amintite, omagiate şi imitate,