… După șase săptămâni

25/08/2017
Maria Maris Daraban_vernisaj Limpedea_19 ian. 2017

Vernisaj tabăra de pictură de la Limpedea. Maria Mariș Dărăban (a treia din stânga) și Nicolae Pop (al doilea din dreapta)

de prof. Nicolae POP,
Apa, jud. Satu Mare

Timp de patruzeci de zile sufletul Mariei Mariș Dărăban a călătorit fără destinație în sfera Universului, după despărțirea de-al ei trup, de cromatica acestei lumi pline de nuanțe și vibrația inimii sale, care a încetat la 16 iulie 2017. Călătoria sa parcă este încă încărcată de culoare și imagini plastice.

Maria Mariș Dărăban mi-a fost elevă în gimnaziu, unde s-a evidențiat la toate materiile, dar în primul rând la desen, înclinație pe care și-a modelat-o în întreaga sa carieră, devenind pictoriță de Baia Mare, unde și-a desfășurat cea mai mare parte din activitatea în domeniul pictural. Citește restul acestei intrări »


Maria Mariș Dărăban

25/08/2017
Maria Maris Daraban_19 ian. 2017

Maria Mariș Dărăban

de Vasile JURJE,
artist plastic

Este foarte greu să spui ceva despre un artist atât de cunoscut cum a fost Maria. Suficient să parcurgi un catalog în care este consemnată activitatea expozițională ca să-ți dai seama că lucrările ei au străbătut multe meridiane ale globului: Franța, Germania, Austria, Belgia, Grecia, Statele Unite, Canada, acolo unde a avut expoziții, dar, cu siguranță, prin călătoriile în Mexic, Tunisia, Spania, a lăsat nu numai o părticică din sufletul ei generos, ci și multe schițe și însemnări grafice, așa cum făcea de fiecare dată pe unde o duceau pașii. Citește restul acestei intrări »


Tristețea unei duminici la plecarea Mariei Mariș Dărăban

25/08/2017
Maria Maris Daraban_15 iun. 2017

Maria Mariș Dărăban (19 decembrie 1956 – 16 iulie 2017)

de Maria GÂRBE

Am făcut cunoștință cu lucrările Mariei Mariș Dărăban în anul 1995, prin expoziția organizată la Secția de Artă a Muzeului Județean din Satu Mare. La vernisaj a fost lume câtă frunză și iarbă. Abia a doua zi am găsit spațiu și timp pentru a privi în liniște exponatele.

Maria Mariș Dărăban s-a născut în localitatea Apa, județul Satu Mare. Citește restul acestei intrări »


Întru amintirea lui Augustin Buzura

19/08/2017
Augustin_Buzura

22 sept. 1938, Berinţa – 10 iulie 2017, Bucureşti

de Maria GÂRBE

19 august 2017 – 40 de zile de la moarte

Am început să citesc „Recviem pentru nebuni și bestii” cu gândul că acesta este Macondoul nostru care ne va duce spre recunoașterea universală. Așteptările mele, așteptările autorului într-un altfel de mers al societății, mai ales după 1989, au rămas neîmplinite.

Scriitorul Augustin Buzura a continuat să fie omul de cultură, jurnalistul incomod. El avea: „Obstinația de a căuta răspunsuri fără răspuns. Citește restul acestei intrări »


Ad tuam statuam (poetului Publius Ovidius Naso)

21/04/2017

Publius Ovidius Naso_statuia_Constanta

de Gabriela Gențiana GROZA

Ce cauți tu aice, străin din altă lume?
Ai poposit la Tomis, plutind pe mări în spume?
De ce tocmai pe țărmul ce vitregă primire
Oferă celui care-i zvârlit spre chinuire?
Căci malul Mării Negre nu-i pentru ospeție…
O, da, tocmai de-aceea ți-a fost hărăzit ție,
Să ispășești greșeală de dușmani născocită,
Să porți în piept durere de viață chinuită…
Citește restul acestei intrări »


In memoriam Vasile Dobra

22/12/2016
vasile-dobra

Vasile Dobra (1943-2007)

de Gelu DRAGOŞ

Dacă ar fi trăit, poetul Vasile Dobra din Săsar ar fi împlinit azi, 22 decembrie, vârsta de 73 de ani! O vârstă pe care o putea atinge cu uşurinţă, dacă ne luăm după ultimele statistici privind longevitatea la români. Numai că destinul i-a fost altul.

Mă leagă multe amintiri de acest om tobă de carte. M-a promovat în ziarul „Glasul Maramureşului”, pagina de cultură (pe care o îngrijea cu obiectivitate, profesionalism şi o anumită sfinţenie), cu primele mele încercări poetice. Citește restul acestei intrări »


Alecu Spiridon

26/10/2016

de Angela SPIRIDON
(Angela-Monica Jucan)

Tuca_Alecu

Alecu Spiridon

Alecu Spiridon. Bunicul meu patern, căruia îi ziceam (ca celuilalt!) Tuca. Bunicul care mi-a salvat viața când aveam o lună, două, trei… – nu mai știu câte, că am uitat. Bunicul de la care am deprins un anumit grad de înțelegere și limba literară, bunicul de la care am moștenit o mentalitate absolut ortodoxă și capacitatea de a-mi accepta perimetrul.

Venea din mirabilul pământ dunărean-dobrogean, colț cu Moldova, al Măcinului bătut de soare, de vremuri și de vremi. Pornit în lume din duhul șarmantului sfârșit de secol al XIX-lea, hrănit cu dragoste, cu rodii, pește și bunăcuviință, purtând și numele gentilic grecesc al coșulețului de pâine, bunicul meu a rămas o viață cu o inimă ca pâinea și cu lumini în suflet, atâtea, încât a avut întotdeauna și de dat. Citește restul acestei intrări »


Maci pe calea ferată

04/05/2016
Evocare

„Evocare” (Ion Georgescu-Muscel)

de Ion GEORGESCU-MUSCEL

O, voi maci nebuni, cum dați năvală
dup-un tren abia pornit din gară!
Ce vijelii de dor v-au scos din lan
și ați venit între traverse cu catran?
Păreți mirese fugind în zadar
după miri ce le-au părăsit la altar…
Cămări de-amintiri… trăiri de-ale mele…
Voi, maci nebuni, sindicaliști
ai dragostei rebele!
Și parcă mi-nchipui ce rost vă aprinde
obrazul fierbinte până la sânge…
Căci dusul departe inimi desparte –
pojarul iubirii vărsat peste verdele lumii:
baraj de foc în calea amară-a minciunii…
În veri toride mă las ispitit de trenuri și gări,
cantoane-n ruină, veniri și plecări… Citește restul acestei intrări »


O personalitate marcantă a României

19/04/2015
„Viitorul este continuarea trecutului.”

de Vavila POPOVICI,
Carolina de Nord, SUA

Radulescu-MotruConstantin Rădulescu-Motru (1868-1957) a fost filosof, psiholog, unul dintre cei mai mari şi printre primii psihologi români, om politic, academician, personalitate marcantă a României primei jumătăţi a secolului XX. De la moartea lui au trecut, iată, 58 de ani.

A urmat liceul la Craiova şi simultan Facultatea de Drept şi Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. L-a avut profesor pe Titu Maiorescu, cu care a devenit prieten, între ei realizându-se legături spirituale puternice şi de durată, amândoi plecând într-o călătorie în Austria, Germania şi Elveţia, vizitând universităţi prestigioase din unele centre culturale şi stabilind contacte cu aceste ţări. Între 1890 şi 1893 locuieşte în Germania. După ce studiază un semestru la München, se mută la Leipzig. Acolo, timp de trei ani, lucrează în laboratorul vestitului psiholog Wilhelm Wundt. Alături de studiile psihologice, pe care le face sub îndrumarea profesorului Wundt, frecventează şi alte cursuri care-i folosesc la îmbogăţirea cunoştinţelor. În 1892 îşi adaugă numele de Motru la cel de Rădulescu. Un an mai târziu, devine doctor în filosofie. Între 1895 şi 1899 este bibliotecar la biblioteca Fundaţiei Universitare Carol I, în 1918 devine director al Teatrului Naţional din Bucureşti, în 1929 este primit în Academia Română, iar în 1938 devine preşedintele acestei instituţii, funcţie exercitată până în 1941. Citește restul acestei intrări »


CEL CE NE-A DAT PUTINŢĂ…

16/07/2014

de Adrian POP

Fugit irreparabile tempus…

Vasile Grigore Latiş

Vasile Grigore Latiş

Îi iubea pe clasici şi pe romantici cu egală măsură, dar se dăruia şi urmaşilor lui Walt Whitman printre fire de iarbă, cei care puteau înnoda speranţa în trifoaie de noroc… îi admira pe oamenii Renaşterii şi pe cei ai secolului Luminilor… nu uita nicicând să amintească risipa subtilă a homericului ascuns iliadesc, nici erorile profeticului infern dantesc… se lupta cu tragediile răpusului Hamlet şi încerca să învie mefistofelicul faustian dincolo de parabola lui Goethe…

Redevenea, fără ezitări, ca un repectuos esenian contemporan – între convertirea lui Saul din Tars până la revelaţia lui Marin Preda – explicând nemuritoarea expresie „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”, sub ochii uimiţi ai celor cărora le vorbea – cel mai iubit dintre pământeni

L-am văzut zâmbind caduc în timp ce vorbea despre avarul lui Moliere, zbuciumat de ispitirea mefistofelică a lui Faust, vulcanic explicând tragediile homericului conflict troian, transfigurat de analogia dintre Platon şi Aristotel… o permanentă zbatere între nevăzutul intuit şi cotidianul rămas la stadiul de himeră…: mereu simţit, rareori asumat… Citește restul acestei intrări »