25 ianuarie 1844 – s-a născut Ioan Mihalyi de Apşa – figură luminoasă de cărturar patriot

de dr. Mihai DĂNCUŞ

Ioan Mihalyi de Apșa

Este în tradiţia poporului nostru ca la perioade de timp anume să-şi amintească cu recunoştinţă şi să-i pomenească pe cei dragi care au trecut în nefiinţă nu fără a lăsa zestre generaţiilor care îi vor urma. Ioan Mihalyi de Apşa, mare cărturar, patriot înflăcărat, sprijinitor al ţăranilor din stirpea cărora se trăgea şi care-i ziceau: „Domnul nostru Iancu Mihaly”. Prin opera sa a „dezgropat gloria străbună şi a înviat conştiinţa naţională”. Revista Tribuna, care apărea la Sibiu, în numărul 179 din anul 1894 publică un articol intitulat „Din Maramureş” şi semnat de Ioan Russu Şirianu, articol care-l surprinde pe Ioan Mihalyi astfel: „l-am găsit între nişte acte. Un om pentru care sărbătoare este cînd poate lucra mai mult. Istoric profund, jurist de primă forţă şi în acelaşi timp la curent cu literatura română. Mi-a plăcut de la prima vedere. Mic de statură, aşezat, rar la vorbă, cu ochii pătrunzători şi buni în acelaşi timp, dr. Ioan Mihalyi în adevăr îţi face impresia unui savant.

Se ocupă mai ales de istoria Maramureşului, având o colecţie interesantă de acte inedite din trecutul Maramureşului. Posedă „o bibliotecă bogată, reviste şi foile româneşti, cărţi din România”. Savantul de 50 de ani, descris atât de plastic de I. Russu Şirianu, s-a născut la Ieud, la 25 ianuarie 1844, ca fiu al Iulianei Man de Şieu şi Găvrilă Mihalyi, fost comite, comisar revoluţionar la I 848 şi, în ultimii ani ai vieţii, judecător la curtea regească.

Studiile gimnaziale le începe la Sighetu Marmaţiei, apoi le continuă la Ungvar, Casovia, Budapesta, în anul 1868, luându-şi doctoratul în drept şi examenul de avocat. La universitate, aşa cum mărturiseşte în autobiografie, „am luat cursuri de limba şi literatura română, binevenite mie…”. Tot aici urmează, în paralel, cursuri private de arheologie, numismatică şi paleografie, istorie şi altele.

Dovedind exigenţă şi mare seriozitate în pregătirea universitară, Ioan Mihalyi se pregătea pentru ceea ce va face toată viaţa:

La un sfârșit de veac

de Valer POPEAN 

Secundele mă contopesc în drumul către infinit
Într-o iubire fără leac iar nesfârșitul mi-e stăpân,
La margine de timp zăresc cărările ce-au devenit
O clipă la sfârșit de veac când doar esențele rămân,

Și printre clipele ce-ating eternitatea în Ardeal
Plin de speranțele rămase aștept sfârșitul meu de timp,
Iar drumul mi se pare lung, chiar peste văi și peste deal
Cărarea-i grea și amândoi nu vom ajunge în Olimp,

EFTIMIE MURGU s-a născut în 28 decembrie 1805

de Mária BERÉNYI

Murgu Eftimie s-a născut în 28 decembrie 1805 într-un mic sat din Banat. Studiile de drept şi le-a făcut mai întâi la Seghedin, apoi la Pesta. Tot în capitala Ungariei i s-a acordat diploma de doctor jurist, în 1834. Lucrarea de doctorat şi-a făcut-o în drept internaţional. Între 1836-1840, a predat logica şi dreptul la Bucureşti, fiind discipolul revoluţionarului român, Nicolae Bălcescu. În 1840 a fost expulzat din Ţara Românească din cauza participării sale la un complot. Până în 1845 a locuit în Lugoj, unde a luptat în primul rând pentru eliberarea Bisericii Române Ortodoxe de sub suzeranitatea sârbească. Din cauza activităţii sale în acest sens, în martie 1845, a fost învinuit de instigare, a fost arestat şi condamnat la patru ani de închisoare.

În unele manuale de istorie maghiară putem citi

În serviciul națiunii cu timp deplin!

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare
Redactor-șef al revistei „Familia română”

acad. Ionel Valentin Vlad
(22 septembrie 1943 – 24 decembrie 2017)

Fostul președinte al Academiei Române, acad. Ionel-Valentin Vlad, urcat la Cerurile lui Dumnezeu și ale Patriei mult prea devreme, obișnuia să mă apeleze telefonic cu o cadență onorabilă, spre a-mi relata fapte sau idei, dintr-un drag de mărturisire, care-l făcea mult mai dedicat cauzelor și misiunilor unui conducător atât de important.

Convorbirile cu Magnificența Sa durau, de regulă, zeci de minute, iar astăzi, când până și prin Academie s-a instalat prea multă liniște, simt un gol spiritual imens, căci dialogurile nu doar că erau elevate și elegante, pline de conținuturi și de soluții la probleme, dar îmi prilejuiau și mie momente sapiențiale, fără de care sufletul meu mereu neostoit suferă. Îmi aduc aminte de lunile pregătitoare ale Marelui Jubileu Academic și mă cuprinde un fior major pentru ocaziunea ce mi s-a dat de a fi consultat cu privire la „cea mai bună formulă de haină lingvistică pentru un moment atât de înălțător”. Mi-am exprimat „votul” cu ușurință pentru varianta ce a ajuns „nume de botez” și care nu poate fi depășită în repere și semnificații de nicio altă formulare: „ACADEMIA ROMÂNĂ. 150 de ani în serviciul Națiunii Române”!

Am decupat din memorie acest detaliu de gând, deoarece și în această chestiune regăsesc o cadență vie. Vorbesc în public de prea multe ori despre marea disjuncție existențială între „a merge la serviciu undeva prin peisajul mioritic” și „a fi în serviciul națiunii (misiunii, mandatului, cauzei etc.)”. Referirile mele

În 20 decembrie 1808 la Miskolc (Ungaria) s-a născut ANDREI ȘAGUNA

de Mária BERÉNYI

Andrei Șaguna
(20 decembrie 1808 – 28 iunie 1873)

Strămoşii săi, alături de alte sute de macedoromâni, îşi părăsiseră locurile natale, din cauza opresiunii otomane, stabilindu-se la Miskolc, în nord-estul Ungariei.

Andrei Şaguna s-a născut în acest oraş la 20 decembrie 1808, numit prin botez Anastasiu. Era al treilea copil al negustorului Naum, din familia Şaguna, strămutată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea din înfloritoarea aşezare Grabova, de lângă vestitul oraș Moscopole, din cauza masacrelor la care Macedonia fusese supusă lui Ali Pasa din Ianina.

Biserica din Miskolc, unde a fost botezat Andrei Șaguna în 28 decembrie 1808, e una din cele mai frumoase Biserici Ortodoxe din Ungaria, a fost sfinţită în 1806 de episcopul din Buda Dionisios Popovici. Pe faţada bisericii ortodoxe din Miskolc în semn de amintire s-a pus o inscripţie, în greceşte, pe care scrie: „Această biserică a Sfintei Treimi s-a întemeiat în 1785 pe timpul puternicului Iosif II-lea, regele Ungariei, şi s-a isprăvit în anul 1806, pe timpul puternicului împărat

Maria Mariș Dărăban – de ziua ta… în cer

Maria Mariș Dărăban
(19 decembrie 1956 – 16 iulie 2017)

Maria Mariș Dărăban (n. 19 dec. 1956 în Apa, jud. Satu Mare – d. 16 iulie 2017, Baia Mare, Maramureș) – a absolvit Liceul de Artă din Baia Mare, iar în anul 1979 Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca. A fost membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România și a Asociației Internaționale a Artiștilor Plastici (din anul 1992), precum și membră a Association Culturelle Terres des Arts, Franța, din anul 1994. A avut mai multe expoziții personale în țară (Baia Mare, Sibiu, București) și în străinătate, din care enumerăm selectiv: Paris, Lyon, Montelimar (Franța), Liège (Belgia), Washington și New York (SUA), Ottawa și Hamilton (Canada), Atena (Grecia), Viena (Austria). Are lucrări în colecții oficiale și particulare de pe aproape toate meridianele lumii.

Criticul american de origine română, M. N. Rusu, scria într-o revistă care apare la New York: Dacă ar fi să aplicăm conceptul de inducție predictivă la pictura Mariei Mariș Dărăban, am observa că imaginile ei plastice sunt

Francisc Groza, un poliglot sătmărean

de dr. Viorel CÂMPEAN și dr. Marta CORDEA

Ne-am propus să înfăţişăm în acest material câteva aspecte din viaţa şi activitatea profesorului sătmărean Francisc Groza, un vestit poliglot al vremii sale.

A văzut lumina zilei în 17 decembrie 1883 la Satu Mare în familia lucrătorului de pământ Vasile Groza, greco-catolic şi a Elisabetei Lerm, romano-catolică. Faptul că s-a născut într-o familie mixtă a fost unul dintre avantajele care l-au făcut să ajungă foarte bun cunoscător al mai multor limbi. A urmat gimnaziul şi Liceul Catolic Regal din Satu Mare, unde a dat dovadă de sârguinţă, în primul şi în al doilea an de gimnaziu şi în ultima clasă din liceu terminând cu eminenţă la toate materiile. Examenul de bacalaureat l-a susţinut la acelaşi liceu, obţinând calificativul „bine”. Şi-a îndreptat apoi paşii către centrul universitar Cluj, unde a absolvit în 1907, cu bursă de stat, Facultatea de Filosofie, Limbi şi Istorie. A fost aici un student sârguincios al profesorului universitar Csengeri János, originar şi el din părţile sătmărene.

După absolvire s-a întors la instituţia care l-a format, Liceul Catolic Regal din Satu Mare. Din primul an a fost numit diriginte al clasei I-a gimnazială, în anul şcolar 1908/1909 predând limbile maghiară, latină şi engleză, cumulând 17 ore pe săptămână la catedră.

Am remarcat că de-a lungul anilor a fost diriginte al unor personalităţi viitoare ale lumii ştiinţifice, culturale, politice sau ecleziastice sătmărene: Ioan Rentea, Bazil Hadzega, Virgil Nistor, Sever Oros, Octavian Ardelean,

Mărturii. Prieten discret…

Vasile Gaftone
(10 decembrie 1936 – 22 februarie 2018)

Venisem la Baia Mare spre a-mi căuta un loc de muncă pe măsura pregătirii mele. Fostul coleg de facultate, Mircea Petrehuş, Dumnezeu să-l odihnească, m-a prezentat redactorului-şef de la ziarul judeţean cu recomandarea de a fi angajat aici ca redactor. Era un post liber, la vremea aceea. Pentru a-mi demonstra „capacitatea profesională” am intrat toţi trei în biblioteca redacţiei şi am frunzărit colecţia de la „Năzuinţa” Zalău. Din fericire, aveam cu ce mă mândri, astfel încât, după un telefon de aprobare dat la judeţ, am primit hârtia de transfer.

Aşa l-am cunoscut pe Vasile Gaftone. El era redactorul-şef care m-a apreciat atât de rapid, judecând mai ales varietatea abordărilor şi stilul incisiv al articolelor.

Teodor Misaroş, preot de seamă al Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria

Teodor Misaroş
(8 decembrie 1921 – 13 iulie 1983)

În urmă cu 100 de ani, pe 8 decembrie 1921 s-a născut la Jula, Teodor Misaroş, preot de seamă al Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria, fost vicar episcopal şi autor al primei istorii a comunităţilor bisericeşti ortodoxe române din Ungaria.

Teodor Miaroş, fiul lui Nicolae şi al Floarei Misaroş, a făcut studiile elementare la şcoala confesională ortodoxă română din oraşul natal, iar cele secundare la Bichişciaba. A urmat cursurile Academiei Teologice din Cluj, unde a absolvit în anul 1946. În anul 1947 a fost ales şi hirotonisit întru preot pentru comunitatea bisericească ortodoxă română din Săcal, unde a păstorit până în anul 1977. Atunci a fost ales preot pentru parohia Micherechi.

În anul 1970 a dat examenul de licenţă la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, cu teza „Din istoria ortodoxiei din Ungaria”, scrisă sub îndrumarea regretatului pr. prof. dr. Milan Şesan. Între anii 1970–1973 a urmat cursurile de doctorat în Teologie la

Un artist autentic și un om de omenie – NICOLAE POP

de dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Nicolae Pop
(18 aprilie 1938 – 12 octombrie 2021)

Scriu cu regretul că ne-a părăsit mult prea devreme. Unii vor zice că întotdeauna este „prea devreme”, dar în cazul meu lucrurile chiar așa stau.

Deși l-am cunoscut în urmă cu 30 de ani la Cicârlău, la o manifestare înnobilată plastic cu lucrările sale deosebit de atractive pentru ochiul orientat spre frumos, i-am descoperit cu adevărat esențele sufletești abia în ultimii ani, în primul rând la activitățile de la Bibliotecă și (mai ales) în taberele de pictură pe care ing. Daniel Pop le organizează la Pensiunea Limpedea din Baia Sprie. În felul acesta am ajuns să povestim mai mult, să ne confesăm sapiențial, să ne dăruim reciproc unele dintre cărțile noastre, iar El, prietenul de la Apa, să-mi ornamenteze cu câteva tablouri de ale sale unele colțuri mai puțin strălucitoare din spațiul meu biblio de acasă. Dar și mai greu îmi e să mă gândesc „de ce oare” a trebuit să treacă Styxul acum, căci chiar cu câteva zile înainte de „plecare” plănuisem să ne vedem la Apa, la casa sa, programată de multișor să-mi fie „argument întru cunoaștere”.

Acolo ar fi trebuit să înțeleg cum a reușit Omul acesta să fie Bun în tot timpul și-n tot locul, în tot ce face și-n tot ce drege, dar mai ales atunci când tace, căci pictatul e produsul acestei stări în care Profundul dinlăuntru