Doina Cornea: dincolo de zid

30/05/2022

DOINA CORNEA (n. 30 mai 1929, Brașov – d. 4 mai 2018, Cluj-Napoca)

Recomandare de lectură: 
Doina Cornea: dincolo de zid. Individualitate, autenticitate și opoziție în comunism de Cornel Jurju.

Cartea a apărut în anul 2020 sub egida Fundației Doina Cornea, la Editura Școala Ardeleană, 310 pagini, și are texte însoțitoare semnate de Ana Blandiana și Ruxandra Cesereanu.

Da’ şi fatalismul este tot o dovadă de proastă aşezare spirituală în contextul existenţial. Asta este! Dar de asta te poţi debarasa. De ce trăim? Ca să ne perfecţionăm, să aducem ceva în fiecare zi. Nu să urâţim lumea, ci să o facem mai frumoasă, mai bună, mai demnă, mai curajoasă, pentru că răul este majoritar totdeauna. Noi asta nu vrem să înţelegem. Atunci fatalitatea, de fapt, nu e în afară, nu e în poziţia noastră geografică, este în noi. Poziţia asta o au şi polonezii de secole, bulgarii de secole, uite că se descurcă mai bine. Noi să fim fericiţi şi să mulţumim lui Dumnezeu că ne-a pus aici şi ne dă prilejul să luptăm şi să devenim mai tari. Să preschimbăm neşansa în şansă. Avem această putinţă! (Doina Cornea)

* * *

𝗔𝗡𝗔 𝗕𝗟𝗔𝗡𝗗𝗜𝗔𝗡𝗔: „Societăţii româneşti, de azi, îi lipsesc multe, dar nimic nu-i lipseşte mai mult decât modelele umane – acele personalităţi exemplare care prin opera şi viaţa lor merită a fi amintite, omagiate şi imitate, Citește restul acestei intrări »


La 31 martie 1841 s-a născut Iosif Vulcan

31/03/2022

de Mária BERÉNYI

Iosif Vulcan
(31 martie 1841 – 8 sept 1907)

Iosif Vulcan a ocupat un loc de frunte în viaţa spirituală a Bihorului. Activitatea sa de aproape o jumătate de veac împânzește şi atinge diferite domenii ale culturii române transilvănene. Ziarist, editor, scriitor, animator cultural, academician, Iosif Vulcan a fost pentru Transilvania ceea ce, în alte condiţii istorice, au reprezentat Ion Heliade Rădulescu pentru Muntenia şi Gheorghe Asachi pentru Moldova.

Iosif Vulcan s-a născut la Holod în 31 martie 1841. Era fiul parohului român unit Nicolae Vulcan şi al Victoriei Irinyi. Tatăl său, Nicolae Vulcan, a fost nepotul de unchi al reputatului episcop-cărturar Samuil Vulcan. Mama sa, Victoria Irinyi, fiica lui Ioan Irinyi, a fost directoare de şcoală în Leta Mare timp de aproape 40 de ani. Era sora lui Ioan Irinyi, inventatorul chibritului cu fosfor şi a revoluţionarului Iosif Irinyi.

În 1844 familia Vulcan din Holod se mută în Leta Mare, Citește restul acestei intrări »


Palimpsest văratic

30/03/2022

de Adrian POP 

Pop Ioan Adrian
30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021

mi-ai scrijelit pe tîmplă
un palimpsest uitat
de vremi, de oameni, neguri şi vecie
în lumea asta nimeni nu l-a dezlegat
doar ochiul tău revine şi mîngîie…
şi am să trec cu pas şoptit prin faţa
vitrinelor cu amintiri spălate
de ploaia naşterilor mele, de lipsa
naşterilor tale…
s-a desluşit din tine un izvor  Citește restul acestei intrări »


Păcală sau povestea lui Singur Eu

10/03/2022

de Antoaneta TURDA

Moto: „Eu nu ştiu să fi avut gând rău în cugetul meu şi dacă am făcut ceva, şi se vede c-am făcut, de e satul întreg pe umerii mei, nu cu vrerea mea am făcut”.

Petre Dulfu
(10 martie 1856, Tohat – 31 octombrie 1953, București)

Sunt cuvintele lui Păcală rostite în minunatul roman al lui Corneliu Buzinschi – Păcală şi Tândală. Meditând asupra lor, mi-am dat seama cât de perfect este echilibrul dintre bine şi rău, întruchipat de Păcală, personajul ales şi de Petre Dulfu cu o justificare exactă, aflată în Cuvânt înainte al volumului Isprăvile lui Păcală:

„Printre-atâtea griji, necazuri, dacă n-ar mai fi şi glume
Şi poveşti pe lumea asta: ce s-ar face biata lume?
L-al poveştii farmec dulce, droaia grijilor se-alină;
Vieţuim o clipă, două, într-o lume mai senină.”[1]

Pornind din lumea satului, dintr-o familie de intelectuali, Petre Dulfu, fidel liniei clasice a poveştilor populare, repovesteşte, cu intenţia de a educa, o poveste populară cu un personaj celebru: Păcală. De ce? Pentru că prin acest prototip al mobilităţii şi al agerimii lunecoase a valahului, deştept, şiret şi superficial îl regăsim pe românul neaoş. Aflat pe poziţie de egalitate cu Citește restul acestei intrări »


Petre Dulfu – pedagog de vocație

10/03/2022

Petre Dulfu
(10 martie 1856, Tohat – 31 octombrie 1953, București)

Petre Dulfu face parte din categoria celor care şi-au câştigat aprecierea unanim recunoscută prin devotamentul absolut față de profesia aleasă, prin pasiunea remarcabilă pentru cuvântul scris, prin exemplara implicare în procesul educațional al generațiilor acelor vremuri – virtuți pe care le-a demonstrat cu prisosință pe parcursul celor 4 decenii de activitate didactică.

Petre Dulfu rămâne foarte iubit de cititorii pe care Citește restul acestei intrări »


Răsfoind manualele lui Petre Dulfu…

10/03/2022

de Csilla TEMIAN
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

Petre Dulfu

Petre Dulfu
(10 martie 1856, Tohat – 31 octombrie 1953, București)

În toamna anului 1881, după ce obţinuse diploma de doctor în filosofie, Petre Dulfu a trecut munţii în România Liberă, stabilindu-se la Bucureşti.

Abia sosit aici, i s-a oferit catedra de pedagogie la Şcoala Normală „Carol I”, dar, după o lună de zile, a fost numit profesor de pedagogie şi director la Şcoala Normală din Turnu Severin, pentru a aplana neînţelegerile ivite în colectivul didactic de aici.

După desfiinţarea Şcolii Normale din Turnu Severin a revenit la Bucureşti, unde a rămas până la sfârşitul vieţii, profesând timp de 40 de ani la catedra de limba română sau filosofie şi pedagogie, de la renumite şcoli bucureştene: Azilul „Elena Doamna” şi Şcoala Normală de Învăţători a „Societăţii pentru învăţătura poporului român”.

Încă la finalul primului an de învăţământ, în discursul Despre importanţa şcolii în genere şi în special despre importanţa şi necesitatea instrucţiunii poporale la români, ţinut în calitate de director, exprima principiul Citește restul acestei intrări »


Jertfă dusă la suprem de către un erou al zilelor noastre

05/03/2022

Poem închinat doamnei limbii române, Ligya Diaconescu

Ligya Diaconescu
(14 iulie 1960 – 5 martie 2021)

de Melania RUSU CARAGIOIU

Zilele noastre se scurg în așteptare,
Așteptăm semnul magic din ceruri precum păsărelele însetate, o picătură din lacrima ploii.
Așteptăm minunea care ne este hărăzită și în căutarea căreia a plecat Ligya.
Așteptăm nu o placă de bronz, ci suflul Ligyei, cald și benefic.
Adierea hlamidei ei indiene, Reiki, ne înălța în visele plutinde ale bucuriei și desăvârșirii.
Visam mereu la împlinirea unui vis care este al nostru de-a pururi,
Visul acela pe jumătate cucerit prin râvna Ligyei.
Visul de a nu fi uitat și doar pus în raftul istoriei, a limbii noastre dragi, „LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ”.

 

Citește restul acestei intrări »


185 de ani de la nașterea scriitorului Ion Creangă

01/03/2022

Să nu uităm că într-o zi de 1 Martie, acum 185 de ani, a venit pe lume marele povestitor al românilor, Ion Creangă.

Simpla rostire a numelui marelui scriitor trezește o mică nostalgie în sufletul fiecărui român, care a răsfoit amintirile copilăriei de pe malul Ozanei cea frumos curgătoare sau a zâmbit la snoavele personajelor din poveștile ticluite cu atâta har de bălaiul Nică ajuns la maturitate.

Ion Creangă s-a născut la 1 martie 1837, la Humulești, județul Neamț. Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale Amintiri din copilărie.

În 1847 începe școala de pe lângă biserica din satul natal. Citește restul acestei intrări »


25 ianuarie 1844 – s-a născut Ioan Mihalyi de Apşa – figură luminoasă de cărturar patriot

26/01/2022

de dr. Mihai DĂNCUŞ

Ioan Mihalyi de Apșa

Este în tradiţia poporului nostru ca la perioade de timp anume să-şi amintească cu recunoştinţă şi să-i pomenească pe cei dragi care au trecut în nefiinţă nu fără a lăsa zestre generaţiilor care îi vor urma. Ioan Mihalyi de Apşa, mare cărturar, patriot înflăcărat, sprijinitor al ţăranilor din stirpea cărora se trăgea şi care-i ziceau: „Domnul nostru Iancu Mihaly”. Prin opera sa a „dezgropat gloria străbună şi a înviat conştiinţa naţională”. Revista Tribuna, care apărea la Sibiu, în numărul 179 din anul 1894 publică un articol intitulat „Din Maramureş” şi semnat de Ioan Russu Şirianu, articol care-l surprinde pe Ioan Mihalyi astfel: „l-am găsit între nişte acte. Un om pentru care sărbătoare este cînd poate lucra mai mult. Istoric profund, jurist de primă forţă şi în acelaşi timp la curent cu literatura română. Mi-a plăcut de la prima vedere. Mic de statură, aşezat, rar la vorbă, cu ochii pătrunzători şi buni în acelaşi timp, dr. Ioan Mihalyi în adevăr îţi face impresia unui savant.

Se ocupă mai ales de istoria Maramureşului, având o colecţie interesantă de acte inedite din trecutul Maramureşului. Posedă „o bibliotecă bogată, reviste şi foile româneşti, cărţi din România”. Savantul de 50 de ani, descris atât de plastic de I. Russu Şirianu, s-a născut la Ieud, la 25 ianuarie 1844, ca fiu al Iulianei Man de Şieu şi Găvrilă Mihalyi, fost comite, comisar revoluţionar la I 848 şi, în ultimii ani ai vieţii, judecător la curtea regească.

Studiile gimnaziale le începe la Sighetu Marmaţiei, apoi le continuă la Ungvar, Casovia, Budapesta, în anul 1868, luându-şi doctoratul în drept şi examenul de avocat. La universitate, aşa cum mărturiseşte în autobiografie, „am luat cursuri de limba şi literatura română, binevenite mie…”. Tot aici urmează, în paralel, cursuri private de arheologie, numismatică şi paleografie, istorie şi altele.

Dovedind exigenţă şi mare seriozitate în pregătirea universitară, Ioan Mihalyi se pregătea pentru ceea ce va face toată viaţa: Citește restul acestei intrări »


La un sfârșit de veac

12/01/2022

de Valer POPEAN 

Secundele mă contopesc în drumul către infinit
Într-o iubire fără leac iar nesfârșitul mi-e stăpân,
La margine de timp zăresc cărările ce-au devenit
O clipă la sfârșit de veac când doar esențele rămân,

Și printre clipele ce-ating eternitatea în Ardeal
Plin de speranțele rămase aștept sfârșitul meu de timp,
Iar drumul mi se pare lung, chiar peste văi și peste deal
Cărarea-i grea și amândoi nu vom ajunge în Olimp,
Citește restul acestei intrări »