… După șase săptămâni

Vernisaj tabăra de pictură de la Limpedea. Maria Mariș Dărăban (a treia din stânga) și Nicolae Pop (al doilea din dreapta)

de prof. Nicolae POP,
Apa, jud. Satu Mare

Timp de patruzeci de zile sufletul Mariei Mariș Dărăban a călătorit fără destinație în sfera Universului, după despărțirea de-al ei trup, de cromatica acestei lumi pline de nuanțe și vibrația inimii sale, care a încetat la 16 iulie 2017. Călătoria sa parcă este încă încărcată de culoare și imagini plastice.

Maria Mariș Dărăban mi-a fost elevă în gimnaziu, unde s-a evidențiat la toate materiile, dar în primul rând la desen, înclinație pe care și-a modelat-o în întreaga sa carieră, devenind pictoriță de Baia Mare, unde și-a desfășurat cea mai mare parte din activitatea în domeniul pictural.

Maria Mariș Dărăban

Maria Mariș Dărăban

de Vasile JURJE,
artist plastic

Este foarte greu să spui ceva despre un artist atât de cunoscut cum a fost Maria. Suficient să parcurgi un catalog în care este consemnată activitatea expozițională ca să-ți dai seama că lucrările ei au străbătut multe meridiane ale globului: Franța, Germania, Austria, Belgia, Grecia, Statele Unite, Canada, acolo unde a avut expoziții, dar, cu siguranță, prin călătoriile în Mexic, Tunisia, Spania, a lăsat nu numai o părticică din sufletul ei generos, ci și multe schițe și însemnări grafice, așa cum făcea de fiecare dată pe unde o duceau pașii.

Tristețea unei duminici la plecarea Mariei Mariș Dărăban

Maria Mariș Dărăban (19 decembrie 1956 – 16 iulie 2017)

de Maria GÂRBE

Am făcut cunoștință cu lucrările Mariei Mariș Dărăban în anul 1995, prin expoziția organizată la Secția de Artă a Muzeului Județean din Satu Mare. La vernisaj a fost lume câtă frunză și iarbă. Abia a doua zi am găsit spațiu și timp pentru a privi în liniște exponatele.

Maria Mariș Dărăban s-a născut în localitatea Apa, județul Satu Mare.

Întru amintirea lui Augustin Buzura

22 sept. 1938, Berinţa – 10 iulie 2017, Bucureşti

de Maria GÂRBE

19 august 2017 – 40 de zile de la moarte

Am început să citesc „Recviem pentru nebuni și bestii” cu gândul că acesta este Macondoul nostru care ne va duce spre recunoașterea universală. Așteptările mele, așteptările autorului într-un altfel de mers al societății, mai ales după 1989, au rămas neîmplinite.

Scriitorul Augustin Buzura a continuat să fie omul de cultură, jurnalistul incomod. El avea: „Obstinația de a căuta răspunsuri fără răspuns.

Ad tuam statuam (poetului Publius Ovidius Naso)

de Gabriela Gențiana GROZA

Ce cauți tu aice, străin din altă lume?
Ai poposit la Tomis, plutind pe mări în spume?
De ce tocmai pe țărmul ce vitregă primire
Oferă celui care-i zvârlit spre chinuire?
Căci malul Mării Negre nu-i pentru ospeție…
O, da, tocmai de-aceea ți-a fost hărăzit ție,
Să ispășești greșeală de dușmani născocită,
Să porți în piept durere de viață chinuită…

In memoriam Vasile Dobra

Vasile Dobra (1943-2007)

de Gelu DRAGOŞ

Dacă ar fi trăit, poetul Vasile Dobra din Săsar ar fi împlinit azi, 22 decembrie, vârsta de 73 de ani! O vârstă pe care o putea atinge cu uşurinţă, dacă ne luăm după ultimele statistici privind longevitatea la români. Numai că destinul i-a fost altul.

Mă leagă multe amintiri de acest om tobă de carte. M-a promovat în ziarul „Glasul Maramureşului”, pagina de cultură (pe care o îngrijea cu obiectivitate, profesionalism şi o anumită sfinţenie), cu primele mele încercări poetice.

Alecu Spiridon

de Angela SPIRIDON
(Angela-Monica Jucan)

Alecu Spiridon

Alecu Spiridon. Bunicul meu patern, căruia îi ziceam (ca celuilalt!) Tuca. Bunicul care mi-a salvat viața când aveam o lună, două, trei… – nu mai știu câte, că am uitat. Bunicul de la care am deprins un anumit grad de înțelegere și limba literară, bunicul de la care am moștenit o mentalitate absolut ortodoxă și capacitatea de a-mi accepta perimetrul.

Venea din mirabilul pământ dunărean-dobrogean, colț cu Moldova, al Măcinului bătut de soare, de vremuri și de vremi. Pornit în lume din duhul șarmantului sfârșit de secol al XIX-lea, hrănit cu dragoste, cu rodii, pește și bunăcuviință, purtând și numele gentilic grecesc al coșulețului de pâine, bunicul meu a rămas o viață cu o inimă ca pâinea și cu lumini în suflet, atâtea, încât a avut întotdeauna și de dat.