Amintiri din refugiu

24/04/2015

de Elvira SIMIONESCU
Bucureşti

Elvira Simionescu_2M-am născut la 10 august 1930 în comuna Vereşti, judeţul Suceava, dar datorită ocupaţiei părinţilor, ne-am mutat în scurt timp la Cernăuţi, unde am copilărit până la 13 ani. Acolo am făcut şcoala primară şi două clase la Liceul Ortodox „Elena Doamna” (am continuat şi am terminat studiile liceale la Botoşani). A fost o perioadă splendidă a vieţii noastre de familie, în care eu, fratele şi surorile mele ne-am bucurat pe deplin de dragostea părinţilor: mama, care, deşi a fost dotată cu multe aptitudini intelectuale şi fusese pregătită pentru cariera de învăţătoare, s-a dedicat familiei, şi tata, care fusese inginer agronom, străduindu-se toată viaţa să lupte pentru existenţa materială a familiei.

Din păcate, frumuseţea acelor ani s-a spulberat rapid, odată cu intrarea României în război, şi cele două refugii obligatorii mi-au zguduit copilăria. Primul a fost în anul 1940, când Basarabia şi Bucovina au fost răpite. Populaţiei i s-a dat termen de trei zile să-şi părăsească locuinţele. Cei ce nu au putut s-o facă, au rămas sub ocupaţia bolşevică. Noi ne-am refugiat în oraşul Botoşani, unde părinţii mei aveau o casă. Acolo am stat până la reîntoarcerea în Cernăuţi (când armata română a eliberat teritoriile româneşti de sub ocupaţia sovietică). Tot în acei ani am fost foarte marcată de persecuţia evreilor, aflaţi în număr mare la acea dată în Cernăuţi. Deşi eram la o vârstă fragedă, problema evreiască mi s-a părut nespus de tragică şi nedreaptă. Am înţeles repede toţi (români, ucraineni, ruteni şi chiar nemţi născuţi în acel oraş multietnic) că trebuie ajutaţi şi ne-am implicat, cât a fost posibil, să-i ajutăm cu alimente şi îmbrăcăminte. Citește restul acestei intrări »


Vocea Poloniei în Europa

06/02/2015

de Antoaneta TURDA

Antoaneta TurdaA vorbi despre cel de-al şaselea continent mondial ca întindere, Europa, cea despre a cărei denumire nu ştim nici azi ce origini are, înseamnă a ne gândi în primul rând la faptul că, deşi are doar aproximativ 10,5 milioane km2, ea a fost punctul de plecare, mai ales după secolul al XVII-lea al civilizaţiei din noile continente descoperite: cele două Americi şi ulterior Australia şi Africa, naţiunile europene întărindu-şi astfel rolul predominant în politica mondială, în special după începutul colonialismului, control care cunoaşte diverse forme şi în zilele noastre, această politică ducând, inevitabil, dincolo de explorarea noilor teritorii, la modificarea, la intervale relativ scurte de timp, a graniţelor Europei. Dacă ne-am pune întrebarea de unde vine puterea spirituală, în primul rând, a acestui continent, poate că ar trebui să căutăm un posibil răspuns în mitologia Greciei antice, pentru că aici Europa a fost considerată prinţesa feniciană pe care Zeus a răpit-o, după ce a luat forma unui taur de un alb strălucitor, ducând-o pe insula Creta, unde a dat naştere lui Minos, Rhadamanthus şi Sarpedon. Beneficiind, aşadar, chiar de la începuturile sale, pe un spaţiu mai degrabă restrâns, de aceea forţă pornită parcă din adâncurile sale, Europa şi-a arătat, de-a lungul timpului, aceea faţă strălucitoare care a degajat lumină şi frumuseţe din marile sale oraşe: Paris, Roma, Madrid, Londra, Varşovia, Praga, Budapesta, Bucureşti sau Moscova, aspectul ei balcanic, specific unei anumite zone geografice, de periferie, fiind relativ puţin cunoscut, aceasta determinindu-mă să mă opresc mai mult asupra sa, întrucât el vizează şi aspectul istoric. Mă refer aici în special la Imperiile care au dominat geografic şi spiritual Europa: Ţarist, Austro-Ungar şi Otoman, toate destrămate în 1918, imperii în care erau două moduri total diferite de trai: unul prosper, specific centrului, iar celălalt incomparabil mai sărac, predominant în teritoriile periferice ale imperiului. Acest din urmă aspect, al periferiei geografice şi spirituale actuale europene, este bine reprezentat de scriitorul polonez contemporan Andrzej Stasiuk (n. 1960 la Varşovia) care, în volumul Călătorind spre Babadag, Citește restul acestei intrări »