Familii și personalități macedoromâne din Pesta (Secolele XVIII-XIX)

27/12/2020

de Mária BERÉNYI

ÎN ANII 1840 PROPRIETARII ȘIRULUI DE CASE DIN PARTEA DE EST A PIEȚEI VÖRÖSMARTY DIN BUDAPESTA ERAU ÎN EXCLUSIVITATE MACEDOROMÂNI

În anii 1840 proprietarii şirului de case din partea de est a pieţei Vörösmarty de azi erau în exclusivitate macedoromâni. Casa de pe colţ, de la numărul 2 din piaţa Vörösmarty era proprietatea familiei Mocioni, pe locul casei de la numărul 3, se afla casa lui Gheorghe Sina, la numărul 4, casa lui Anastasie Lepora, la numărul 5 casa lui Constantin Grabovsky, iar în colţ, la numărul 6, casa lui Anastasie Lyka.

Familia Lyka era una dintre familiile macedoromâne cele mai respectabile din Budapesta în secolul al 19-lea. Fondatorul dinastiei, Dumitru Lyka, s-a născut în 1737 la Moscopole. Nu se ştie precis cînd s-a stabilit în Ungaria, dar în 1789 el fusese deja unul dintre semnatarii cererii înaintate de grecii şi macedoromânii din Pesta, pentru a construi o biserică. Şi-a ales soţie tot dintr-o familie macedoromână, pe Iuliana Gojdu, cu treizeci şi unu de ani mai tînără decît el. Cuplul a avut mai mulţi copii, dintre care Anastasie, născut în 1800, a devenit cunoscut om de afaceri, prin negustoria cu piele de care s-a ocupat.

În 1830, Dumitru Anastasie Lyka a devenit cetăţean al oraşului Pesta, iar în 1833, cetăţean al oraşului Buda. Citește restul acestei intrări »