Formarea profesorilor – sub semnul urgenţei

04/07/2016

COMUNICAT DE PRESĂ Federaţia Coaliția pentru Educație ; Plus Communication

Coalitia pt. Educatie_logoFederaţia Coaliția pentru Educație derulează în 2016 o interogare complexă asupra posibilelor opţiuni de formare a personalului didactic, alegând ca, strategic, să se concentreze asupra formării iniţiale. Coaliţia rămâne consecventă angajamentului de a promova calitatea resurselor umane din educaţie ca fiind elementul central al oricărei strategii de reformă.

În luna aprilie, audierea publică organizată de către Coaliţia pentru Educaţie în cadrul dezbaterii România educată a stârnit un interes peste aşteptări: 109 depoziții scrise, trimise din ţară şi din străinătate de persoane şi instituţii-cheie. În cadrul primei întâlniri (17.06.2016) a Comisiei de experți a fost evaluat Raportul intermediar, cu intenţia de configurare a unui model ideal de perspectivă, dar şi a unui/unor modele de tranziţie, care să reprezinte o asumare consistentă a responsabilităţii pe care o are învăţământul universitar faţă de formarea cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar. Raportul final se află încă în lucru şi va fi făcut public în această toamnă. Citește restul acestei intrări »


Peste o sută de depoziţii privind formarea iniţială a profesorilor primite de Coaliţia pentru Educaţie

23/04/2016

Audiere_Publica_Coalitia_pentru_Educatie

COMUNICAT DE PRESĂ Federaţia Coaliţia pentru Educaţie ; Plus Communication

Federaţia Coaliţia pentru Educaţie a primit peste 100 de depoziţii privind formarea iniţială a cadrelor didactice, o treime dintre acestea fiind susţinute în cadrul audierii publice organizate în data de 21 aprilie, la Biblioteca Naţională a României din Bucureşti. Reprezentanţi ai mediului academic, instituţii publice – Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Știinţifice, Administraţia Prezidenţială –, cadre didactice, organizaţii sindicale, organizaţii neguvernamentale şi lideri de opinie au fost prezenţi la întâlnire. Toate punctele de vedere transmise pot fi consultate aici: www.coalitiaedu.ro/audiere-publica/opiniile-participantilor/
Citește restul acestei intrări »


„Viitorul educației” sau cum să aducem curajul în educația din România

14/04/2016

COMUNICAT DE PRESĂ – Federația Coaliția pentru Educație

coperta_Viitorul educatieiCalitatea resurselor umane din educație a fost tema care a stârnit cel mai mare interes printre participanții la evenimentul de lansare a lucrării „Viitorul educației – 11 perspective pentru România”, organizat marți, 12 aprilie, de către Federația Coaliția pentru Educație.

„România are nevoie de profesori competenți, motivați, autonomi, respectați și încurajați să învețe! Calitatea resurselor umane este o prioritate pentru noi și, de aceea, următoarea acțiune a Coaliției pentru Educație este organizarea unei audieri publice pe tema formării inițiale a profesorilor”, a declarat Daniela Vișoianu, președinta Coaliției pentru Educație. Cei interesați sunt invitați să participe și să trimită depoziții în scris până la data de 17 aprilie, mai multe detalii despre proces fiind prezentate pe site-ul www.coalitiaedu.ro. Citește restul acestei intrări »


Coaliţia pentru Educaţie: „Planul cadru pentru gimnaziu – un compromis care nu răspunde cerinţelor actuale”

07/04/2016

foto_Gelu Dragos

COMUNICAT DE PRESĂ – Federaţia „Coaliţia pentru Educaţie”

Federaţia „Coaliţia pentru Educaţie” consideră că structura noului plan-cadru pentru gimnaziu aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice este un compromis care arată clar că sistemul nu este pregătit să facă o schimbare majoră şi că lipsesc în continuare o viziune şi o strategie pe termen lung.

De aceea, dintre cele cinci direcţii strategice de acţiune propuse de Coaliţia pentru Educaţie, cu orizont de timp 2025, calitatea resurselor umane este prioritatea numărul unu, punându-se accent pe pregătirea profesorilor. Ca urmare, în data de 21 aprilie, Coaliţia pentru Educaţie organizează o audiere publică pe tema formării iniţiale a cadrelor didactice, la care sunt invitaţi să participe toţi actorii interesaţi. Citește restul acestei intrări »