8 MARTIE – ZIUA BĂRBATULUI…

07/03/2019

de Ioan NEAMŢIU

Femeia – mamă, soţie, iubită, prietenă, colegă … pur şi simplu: femeia – merită toată dragostea şi atenţia (bărbatului) în toate zilele, dar mai ales în această zi. Nu există bărbat (sau nu ar trebui să existe!) care să nu fie emoţionat în această zi când are atâtea ocazii să fie generos. De la cele mai banale atenţii – cuvinte frumoase, flori, parfumuri, sms-uri etc. – până la (ceva) mai sofisticate cadouri – o maşină sau vacanţă de lux – sunt tot atâtea posibilităţi de a ne manifesta bărbăţia gentilă în raport cu femeile. Acestea, la rândul lor, în această zi se întrec, pe ele, într-ale cochetăriei încât răspândesc în juru-le numai farmec, parfumuri fine şi … evident, dragoste. Citește restul acestei intrări »


DE LA LATINĂ LA LIMBILE ROMANICE: CONDIȚIA SOȚIEI REFLECTATĂ ÎN PROVERBE

15/11/2018

 

de CS dr. Adelina Emilia MIHALI

Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”
Cluj-Napoca

Considerată o „limbă moartă”, latina nu mai este privită ca matricea creatoare de civilizaţie, limba înțelepților antici, fiind studiată puțin în școala românească. Datorită acestor prejudecăţi, intenţia noastră este de a oferi o modalitate de abordare a limbii și a culturii latine, atât în școală, cât și în afara ei, astfel încât elevii să facă o serie de conexiuni între trecut și prezent, între mentalitatea populară, cultură și aspectele lingvistice.

Condiţia femeii a fost reflectată în proverbele și cugetările latinești, ele fiind o oglindă a mentalității colective. De la agricultoare la economistă şi până la implicarea ei în politică, femeia a fost nevoită să se supună patului procustian al comunităţii din care a facut parte. Aflatǎ pânǎ la cǎsǎtorie sub tutela tatǎlui, odatǎ cu pǎrǎsirea casei pǎrinteşti, în Roma antică, femeia intrǎ sub autoritatea soţului, care are, prin religie, drept de viață și de moarte asupra membrilor familiei. Atât averea, titlul, cât şi credinţa religioasă se transmit pe linie paternǎ. Dat fiind faptul cǎ în Roma vorbim, în perioada arhaică, de o religie casnicǎ, soţul e cel ce impune religia în casa sa, astfel cultul o face pe femeie subordonatǎ. Bǎrbatul oficiazǎ ceremoniile religioase asistat de soţia sa, care, deşi nu deţine vatra sacrǎ, are datoria de a vechea ca focul sacru, simbolul credinţei şi protectorul familiei, sǎ nu se stingǎ. Menţionǎm cǎ femeia nu poate fi liberǎ şi stǎpânǎ pe ea nici dupǎ decesul soţului. De regulǎ, înainte de moarte, el îi cǎută un tutore sau îi alege un al doilea soţ. Abia în timpul împǎratului Hadrian, femeile nu mai au nevoie de tutore şi pot deveni chiar ele tutorele copiilor lor, în cazul în care cel de drept manifestǎ un comportament neadecvat.

Citește restul acestei intrări »