Labirintul enigmelor (IV)

de prof. dr. Cornelia PĂUN HEINZEL

Ginică şi Andrei nu mai văzuseră un parc de distracţii până atunci.

– Vrem să ne dăm cu tiroliana! spuseră cele două. Haideţi şi voi!

– Eu nu doresc, spuse Iulian. Şi nu vreau să risc să-l las nici pe Andrei. Mergeţi voi două. Noi vă aşteptăm aici, la punctul de plecare.

Fata şi femeia îşi montară echipamentul cu dexteritate. Se vedea că mai veniseră aici. Pentru ele, nu era prima dată. Şi părea că aveau chiar experienţă, după cum au pornit şi cum se deplasau cu uşurinţă, de parcă zburau deasupra apei…

Deodată se auzi un ţipăt sfâşietor:

– S-a rupt cablul! Ne prăbuşim!

În clipa următoare, Iulian şi Andrei văzură cum cele două femei căzură, dispărând rapid în valurile apei.

Se dădu alarma şi un echipaj veni la faţa locului. Doi tineri cu structură atletică săriră în apă. Unul dintre ei apăru cu fata în braţe. Înotă spre mal. Încercă să-i facă respiraţie gură la gură. Fata nu-şi reveni. Încercă din nou. Tânărul continuă manevrele de resuscitare. Dar fără rezultat.

Cel de-al doilea bărbat căută în continuare.

Labirintul enigmelor (III)

de prof. dr. Cornelia PĂUN HEINZEL

Grafica realizată de Maria Dima

Studenta îl studie cu atenţie. I se păru că este cam ciudat cu aceste explicaţii. „Poate s-a şocat de la accidentul tragic produs. Probabil ţinea mult la soţie”, găsi ea explicaţia, după ce se gândi că bărbatul din faţa sa, arată superb. Mult mai bine, decât toţi colegii ei de an. Ba, chiar decât cei din anii mai mari sau mai mici…

– Ne vedem la prezentarea de modă, săptămâna viitoare. Eu sunt Andra, se recomandă tânăra.

– Ginică Iulian, spuse bărbatul. Vom veni cu siguranţă.

Fata pleca unduindu-se lasciv, în timp ce Iulian o privi atent până ce silueta acesteia dispăru complet din raza privirii sale.

Labirintul enigmelor (II)

de prof. dr. Cornelia PĂUN HEINZEL

– Bine, dar cu maşina mea, spuse Iulian. La ce oră doriţi să vin să vă iau?

– Ar fi bine cât mai de dimineaţă. Să avem timp suficient pentru tot programul, răspunse femeia.

La Călăraşi au ajuns repede. Drumul nu a fost prea aglomerat la ora aceea matinală.

– Oprim la ai mei, să luăm barca, cortul – pentru că rămânem pe insulă noaptea – şi încărcăm mâncare din belşug. Mama ne-a pregătit numai bunătăţi. Am vorbit cu tata şi ne-a pregătit tot ce ne trebuie pentru excursie.

– Poftiţi, poftiţi, domnule profesor. Adela ne-a vorbit atât de frumos de dumneavoastră! spuse mama acesteia. Fiica mea vă admiră mult. V-aţi iubit mult soţia şi îi sunteţi încă fidel… aveţi grijă, cu atâta dragoste, de fiul dumneavoastră… Dar serviţi micul dejun – o cafea cu prăjituri… de casă… şi o omletă cu şuncă şi caşcaval. Am cules din grădină câteva roşii proaspete, castraveţi, ardei, ceapă verde, frunze aromate de busuioc şi v-am făcut o salată regească.

– Nu doresc să vă deranjez prea mult, sunteţi atât de amabilă… spuse bărbatul.

– Dar nu este niciun deranj. Chiar ne face plăcere. V-am făcut prăjituri delicioase şi pentru drum, spuse femeia bucuroasă.

– Iar eu v-am pregătit barca, cortul şi tot ce aveţi nevoie pentru mica excursie, spuse tatăl Adelei,

SCRISORI CĂTRE MOȘ CRĂCIUN

de CS dr. Adelina Emilia MIHALI

Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”
Cluj-Napoca

Se apropie cu pași repezi Crăciunul. La Polul Nord, în căsuța lui Moș Crăciun, pregătirile sunt în toi! „Miracolul Crăciunului vorbește de iubire! Trebuie să ducem zâmbete pe fețele copiilor și să le reamintim adulților de bucuria Nașterii Domnului!”, le spune Moș Crăciun spiridușilor, ținând în mână patru scrisori nedeschise. „Fără puritatea copiilor lumea ar fi neagră. Noi trebuie să le îndeplinim visurile! Aceasta e sarcina noastră, să nu uitați!”. Deschide pe rând, cele patru scrisori, se uită atent peste ele și, apoi, le citește cu voce tare.

 

Dragă Moș Crăciun,

Știu că în această perioadă primești o mulțime de scrisori. Toți copiii din lume îți scriu, iar tu trebuie să citești atâtea rânduri. Spiridușii adună scrisorile, uneori, le mai și citesc să îți mai ușureze munca și uită să îți comunice tot, să nu te împovăreze. Oare de aceea nu ai ajuns niciodată la mine? O fi citit vreun spiriduș scrisorile mele sau nu o fi ajuns… Sper ca aceasta să ajungă, nu i-am pus timbru, nu am avut bani și doamna de la poștă m-a repezit când i-am spus că scrisoarea e pentru tine… Să știi că nu sunt supărată pe tine, te iert și te înțeleg: sunt mulți copii și nu poți ajunge în fiecare an la toți, iar spiridușii… mai fac și ei prostii. Te rog, însă, fă cumva ca anul acesta să treci și pe la noi. E casa cu gardul albastru de la marginea satului. O vei recunoaște ușor: e cea mai mică, cu acoperișul stricat de ploaie și vânt. Te poți strecura pe horn, așa cum mi-au zis copiii la care ai fost că obișnuiești să faci, nu va fi foc. Mama nu a reușit să strângă suficienți bani pentru lemne pentru toată iarna, așa că facem foc doar seara, când ne facem temele. 

EVADAREA DIN REALITATE ÎNTRE DORINŢĂ ŞI IMPERATIV EMOŢIONAL

de Octavian LUPU

Să ne imaginăm că avem ocazia de a pleca undeva departe, într-un loc în care ne-am dorit dintotdeauna să trăim, însă destinul vieţii nu ne-a permis acest lucru. Pentru mine o astfel de destinaţie ar putea fi o insulă tropicală în mijlocul oceanului Pacific sau poate în Marea Caraibe, unde deopotrivă clima blândă, bogăţia vegetaţiei şi cultura locală nealterată prea mult de atingerea civilizaţiei mi-ar oferi spaţiul necesar pentru a putea visa, crea şi descrie simţăminte pozitive în faţa miracolului vieţii pe pământ.

Bineînţeles că, realitatea a fost cu totul alta şi niciodată nu am putut ajunge pe astfel de tărâmuri exotice decât prin citire, visare şi vizionare de filme. Cu toate acestea, nimic nu m-a împiedicat să parcurg o mulţime de materiale ce au redat atmosfera ţinutului dorit, fapt pentru care am gustat ceva din ceea ce înseamnă să fii prezent în acele locuri, bineînţeles în imaginaţie.

Un caz interesant, în ce priveşte descrierea unor ţinuturi care nu au fost niciodată vizitate de către autor, îl prezintă acela al mai multe romane de acţiune pe care le-am citit în timpul când mergeam la şcoală, scrise atât de bine încât simţeai atmosfera acelor tărâmuri la modul cel mai direct. Este vorba despre seria de cărţi dedicate eroului Winnetou, al cărui autor, pe nume Karl Friedrich May, nu vizitase deloc America la data scrierii acestora, lucru ce nu se simte atunci când îi citeşti operele.