Jurnalul filatelic: un secol de la trecerea în neființă a eroului națiunii române, Vasile Lucaciu

29/11/2022

Azi, 29 noiembrie 2022, se împlinește un secol de la moartea Eroului Națiunii Române, Vasile Lucaciu. Cu ocazia comemorării sale, Federația Filatelică Română împreună cu Primăria comunei Șișești (jud. Maramureș) și Asociația „Renașterea Șișeșteană” au realizat două ștampile ocazionale.

Ștampilele vor fi aplicate azi, 29 noiembrie 2022, la Ghișeul Poștal din Șișești și Oficiul Poștal nr. 1 din Baia Mare. Cu prilejul comemorării, din partea Jurnalului Filatelic am machetat și un plic ocazional. Citește restul acestei intrări »


„Ziua Mondială a Poştei” la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

09/10/2021

În fiecare an, pe data de 9 octombrie, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Poştei. Pentru a marca această zi, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, Serviciul Împrumut carte pentru copii şi tineret, l-a avut, în data de 7 octombrie, ca oaspete pe domnul inginer Alexandru Leonard Pop, care a evidenţiat importanţa poştei şi a timbrelor în comunicarea umană. Un colecţionar împătimit al timbrelor, acesta a dorit să împărtăşească copiilor preocuparea sa pentru filatelie. Astfel, cei mici au aflat că filatelia este pasiunea celor care colecţionează produse filatelice, în special a timbrelor. Timbrul, un adevărat izvor scris al istoriei, are valoare estetică, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi documentară, deoarece poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Citește restul acestei intrări »