Mărțișorul și simbolistica sa

01/03/2022

Filiala Seghedin a ICR Budapesta, în colaborare cu Ambasada României în Ungaria și Biblioteca Orășenească și Județeană „Somogyi Károly” din Seghedin organizează marți, 1 martie 2022, de la ora 17.00 evenimentul multietnic și multilingvistic „Mărțișorul și simbolistica sa”.

Astfel, sala Alagsori Klub a Bibliotecii Orășenești și Județene „Somogyi Károly”, din Seghedin, găzduiește un program interactiv dedicat tradiției milenare a Mărțișorului, element de patrimoniu înscris de UNESCO, în anul 2017, pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii.

Graficiana Adela Kiss, originară din Jula va susține o prelegere despre tradiția, geneza și obiceiurile legate de acest eveniment, ilustrând toate aceste concepte teoretice printr-un atelier de confecționare de mărțișoare, de la tradițional la modern.  Citește restul acestei intrări »


EVENIMENT CULTURAL LA SEGHEDIN, DEDICAT SĂRBĂTORIRII ZILEI LIMBII ROMÂNE

09/09/2021

Vineri, 10 septembrie, Filiala Seghedin a ICR Budapesta se alătură Consulatului General al României la Seghedin în organizarea unui amplu eveniment cultural dedicat celebrării Zilei Limbii Române (31 august).

Programul serii, realizat de Catedra de Limba şi literatura română a Facultăţii Pedagogice „Juhász Gyula”, din cadrul Universității din Seghedin în colaborare cu Asociaţia Culturală a Românilor din Seghedin va fi compus din două paneluri, după cum urmează: la ora 17.30 va avea loc deschiderea simpozionului „Versuri și muzică despre limba română”, cu participarea interactivă a celor prezenți. Moderator: conf. dr. Mihaela Bucin, şefa Catedrei de Limba şi literatura română a Facultăţii Pedagogice „Juhász Gyula”, din cadrul Universității din Seghedin. Apoi, la ora 18.30 va avea loc lansarea volumului Citește restul acestei intrări »