Trei priviri la radio şi un vis

19/04/2015

Poarta insorita_foto_Delia Florea

de Cornel MĂRGINEAN

Am auzit la radio, citit, un mic text filosofic care se intitula „Secretul celor trei priviri”.
Mi-a atras atenţia denumirea de privire. Adică denumirea ce este semnul sub care sunt scrise aceste mici eseuri. Textul vorbea despre trei priviri ale omului. Priviri ale ochilor. Cele ce pot să îi refacă sau să îi aducă puterea de a trăi.

Prima privire este aceea spre cer. Acolo unde este destinaţia sufletului.
Omul cu gândul la credinţă. Cât este de grea această privire?

A doua privire este spre pământ. Este destinaţia trupului omului.
Omul cu gândul la neputinţa sa, care trebuie acceptată. Cât este de nepăsătoare această privire?

Destinaţia pământului este de a suporta greutatea omului. Dar mai ales de a-l ascunde, după ce nu mai este. Cerul este departe, iar pământul aproape. Ignorarea acestei percepţii fizice este măsura diferenţei de a înţelege sau nu valoarea sufletului. Citește restul acestei intrări »


O personalitate marcantă a României

19/04/2015
„Viitorul este continuarea trecutului.”

de Vavila POPOVICI,
Carolina de Nord, SUA

Radulescu-MotruConstantin Rădulescu-Motru (1868-1957) a fost filosof, psiholog, unul dintre cei mai mari şi printre primii psihologi români, om politic, academician, personalitate marcantă a României primei jumătăţi a secolului XX. De la moartea lui au trecut, iată, 58 de ani.

A urmat liceul la Craiova şi simultan Facultatea de Drept şi Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. L-a avut profesor pe Titu Maiorescu, cu care a devenit prieten, între ei realizându-se legături spirituale puternice şi de durată, amândoi plecând într-o călătorie în Austria, Germania şi Elveţia, vizitând universităţi prestigioase din unele centre culturale şi stabilind contacte cu aceste ţări. Între 1890 şi 1893 locuieşte în Germania. După ce studiază un semestru la München, se mută la Leipzig. Acolo, timp de trei ani, lucrează în laboratorul vestitului psiholog Wilhelm Wundt. Alături de studiile psihologice, pe care le face sub îndrumarea profesorului Wundt, frecventează şi alte cursuri care-i folosesc la îmbogăţirea cunoştinţelor. În 1892 îşi adaugă numele de Motru la cel de Rădulescu. Un an mai târziu, devine doctor în filosofie. Între 1895 şi 1899 este bibliotecar la biblioteca Fundaţiei Universitare Carol I, în 1918 devine director al Teatrului Naţional din Bucureşti, în 1929 este primit în Academia Română, iar în 1938 devine preşedintele acestei instituţii, funcţie exercitată până în 1941. Citește restul acestei intrări »


René Descartes – Meditaţii metafizice

26/02/2015

de Amza JUCAN

Amza JucanMeditaţii metafizice a lui Descartes rămâne, înainte de orice – la mult peste 350 de ani de la scrierea ei – o lectură extrem de interesantă. Pe urmă, deşi titlul conţine, clar, cuvântul metafizică, se poate discuta dacă este o lucrare de logică sau de filosofie[1]. Personal, nu pot răspunde hotărât, ba chiar mă întreb dacă nu este un capitol de dogmatică creştină prezentat într-o manieră nonconformistă şi nu pot ocoli nici impresia catehetică pe care mi-o lasă textul lui Descartes, cu toate că lucrarea nu este elaborată în conformitate cu planul obişnuit al catehezei. În orice caz, dogmatica ortodoxă îl citează pe Descartes ca valoros susţinător al argumentului ontologic în demonstrarea existenţei lui Dumnezeu, aducându-i, ca singură obiecţie, nivelul prea înalt de redactare a tezei, ceea ce-i reduce accesibilitatea, adică raza de convingere.

Analizând volumul în sine, fără a face aprecieri legate de posibila lui influenţă (barată intenţionat de însuşi Descartes, cum aflăm din prefaţa traducătorului), este de remarcat stilul spiralat al expunerii. Mereu sunt reluate afirmaţii anterioare, nu însă prin simplă revenire la ele, ci prin ducere a ideii cu o spiră mai sus. Argumentaţia carteziană urmează un permanent urcuş, dar ascensiunea nu este lăsată la voia accidentului. Ea este rulată, „alunecată”, condusă în mod „neted”. Citește restul acestei intrări »


Purtăm, în faţa Lui şi a lumii în care trăim, răspunderea vieţii pe care-o primim

30/08/2013

„Omul poate obţine doar iluzia libertăţii, nu şi libertatea însăşi.
Dar şi iluzia libertăţii are valoarea ei.
E de-ajuns s-o avem. Dacă o pierdem, totul e pierdut.” (Emil Cioran)

Vavila Popovicide Vavila POPOVICI
Carolina de Nord, SUA

Conceptul filosofiei care se referă la comportamentul uman, la puterea sau abilitatea minţii umane de a lua o decizie în înfăptuirea unei acţiuni, ca rezultat al unei alegeri libere, este definit ca fiind liberul-arbitru. Alegerea beneficiază de existenţa alternativelor; de lipsa constrângerilor care să condiţioneze decizia, însă această libertate nu este absolută, întrucât prin actele noastre nu trebuie să lezăm libertatea celorlalţi, adică, trebuie să respectăm anumite reguli ale societăţii; de capacitatea de conştientizare a alternativelor, a consecinţelor acţiunilor; de capacitatea de a selecta o alternativă chiar şi împotriva impulsurilor primare resimţite. Dacă simţurile ne ajută în detectarea lucrurilor din exterior, putem afirma că există şi un simţ interior al sufletului, prin care cunoaştem ceea ce este în exterior şi definim prin intermediul raţiunii.

După cum se vede, libertatea îşi are limitele ei, înscriindu-se într-o normalitate, astfel încât alegerea, decizia, acţiunea să nu tulbure echilibrul societăţii în care trăim. Din capul locului, citez afirmaţiile lui Petre Ţuţea, din tratatul de Antropologie creştină: „Libertatea absolută este atemporală, ca perfecţiunea […]. Nu există libertate reală în afara triunghiului transcendent: Dumnezeu, nemurire şi libertate, ficţiuni la Kant, esenţe în viziunea platonică-creştină.”

Este important să cunoaştem concepţiile cele mai reliefante ale gânditorilor din antichitate, pentru a putea înţelege gândirea celor de astăzi, problema alegerii fiind legată de dreptate şi de fericirea omului. Citește restul acestei intrări »


BARIERA SE RIDICĂ NUMAI DUPĂ TRECEREA TRENULUI

22/01/2013

de Octavian LUPU

Trenul se apropia cu viteză

Trenul se apropia cu viteză de bariera plasată la marginea acelui cartier mărginaş al oraşului. Locomotiva se profila tot mai clar având drept fundal o imagine de un pitoresc aparte al munţilor aflaţi la limita ce separă cerul de pământ, ca o linie neregulată ce se pierde în infinit. Bariera era aşezată în poziţia de interzicere a circulaţiei autovehiculelor, astfel silite să se încoloneze unul după altul într-un şirag de carcase metalice întins pe o distanţă de mai multe sute de metri.

Octavian LUPU - BARIERA SE RIDICA NUMAI DUPA TRECEREA TRENULUI

Însă nimic nu împiedica traversarea căii ferate de către pietonii grăbiţi, ce ignorau pericolul iminentei coliziuni cu sutele de tone de oţel ce alcătuiau garnitura feroviară compusă din locomotivă şi vagoanele, ce supus o urmau într-un alt şirag, alergător de data aceasta, avansând cu repeziciune către gara aflată la doar o jumătate de kilometru faţă de barieră. Din această cauză întotdeauna rămâneam încremenit lângă lămpile semnalizatoare până când trenul trecea, iar interdicţia de traversare era ridicată pentru maşini şi oameni, deopotrivă.

Când a trecut trenul

Când a trecut trenul am simţit curentul de aer generat de mişcarea sa cum mă loveşte asemenea unei tornade silindu-mă să mă prind de lemnul umed al barierei, ce îmi oferea un inedit reper fără de care aş fi ameţit cu siguranţă sau mi-aş fi pierdut echilibrul. Vagoanele se succedau cu o repeziciune de carusel ce se învârte tot mai repede într-un dans circular fără de sfârşit. Fragmente de nisip se desprindeau din containerele umplute la refuz ce erau transportate de către trenul pe care-l contemplam cu bucurie şi frică în aceeaşi măsură. Citește restul acestei intrări »


Ce înseamnă a fi intelectual (4)

10/09/2012

foto_Adrian Pop2

Epilog

Motto: „Un om fără tabuuri la vedere, fără fasoane, fără cultul gesticulaţiei statuare.
Nu-şi etala metafizica, nu atrăgea atenţia cu prefăcută nonşalanţă asupra subteranelor
sale de competenţă
” (Andrei Pleşu despre filosoful Alexandru Dragomir)

de Mirel GIURGIU

Intelectualul văzut cu ochiul inimii – cel căruia îi închin timpul şi gândul meu acum – este un om pe cât de înzestrat, pe atât de modest. El este un preot ce slujeşte din convingere pe altarul cunoaşterii îmbrăcat întotdeauna în haina modestiei. Caută să descopere înţelesul vieţii în tot ce are ea mai plin de miez, mai saturat de esenţe rare. Se spune că „modestia şade bine tânărului” – îmi permit să adaug că modestia şade bine oricui – indiferent de vârstă, preocupări şi realizări. Citește restul acestei intrări »