Agenda evenimentelor culturale ale săptămânii 3 – 7 septembrie 2018 – Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

01/09/2018

de Ştefan SELEK
BJ Petre Dulfu_foto_Alexandru Ioan Roman

Oaspetele bibliotecii:
dr. Mihai Gheorghiu,
preşedintele Coaliţiei pentru familie, director general adjunct al Muzeului Ţăranului Român.

 

Joi, 6 septembrie

orele 17.00 – 19.00, Sala de conferinţe

Asociaţia „Maramureş pentru Viaţă şi Familie” organizează la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” conferinţa “De ce avem nevoie de Referendum? Cum ne putem apăra copiii de dictatul ideologiei de gen?”, având ca teme de dezbatere: revizuirea constituţiei, non-intruziunea ideologiei de gen în sistemul educaţional şi în politicile publice, susţinerea familiei naturale şi a valorilor tradiţionale.

Conferinţa va fi susţinută de dr. Mihai Gheorghiu, preşedintele „Coaliţiei pentru Familie”.

Moderator: Marius Florin Sima, preşedintele Asociaţiei „Maramureş pentru Viaţă şi Familie”.

orele 17.00-19.00, Sala de cenaclu

Conferinţa de spiritualitate „Cunoaşterea sinelui”. Citește restul acestei intrări »


MARAMUREŞUL – ÎNAINTE DE TOATE ŞI ÎNTÂI ÎN TOATE

25/07/2014

de dr. Teodor ARDELEAN

T.AO întrebare-flacără aprinde Ţara Noastră: Cu ce surprinde fiecare judeţ România? Provocarea e binevenită, iar competiţia atrage tot mai mulţi aderenţi.

Dacă ar fi să încercăm un astfel de „joc intelectual”, ar trebui să întreprindem o investigaţie foarte complexă. Aceasta deoarece în cazul Maramureşului nu căutarea elementelor care „să surprindă” e mai importantă, ci selecţia acestora, pentru a putea „condensa” esenţialul într-un buget de timp rezonabil.

Iată doar câteva „determinări” pe care ar trebui să le evidenţiem cel puţin ca sintagme definitorii : „Cel mai cunoscut brand regional românesc”, „Un Muzeu Viu în Inima Europei”, „Autenticul la El acasă”, „Ţara Bisericilor de Lemn”, „Peri şi Ieud. Primele manuscrise şi cărţi în limba română”, „Ţinutul de dincolo de timp”, „Ţara colindelor”, „Kilometrul 0 al Europei”, „Ţinutul întemeietorilor de Ţară”, „Un judeţ compus din patru Ţări”…

Apoi, evident, că ar trebui să enumerăm „mândria oamenilor” şi „oamenii care au purtat cu mândrie în destinul lor pecete de Ţară”: Dragoş Vodă şi Maramureşul din dreapta Tisei; Bogdan Vodă şi Cuhea, Vasile Deac Moşu şi Monumentul Voievodului; Pintea Viteazul, cămaşa de zale de la Budeşti, monumentele sale şi cetatea Baia Mare; George Pop de Băseşti şi Mecca românilor din Ardeal; Vasile Lucaciu şi Diplomaţia Marii Uniri; Ioan Mihalyi de Apşa, Diplomele maramureşene şi Academia Română; Gheorghe Bilaşcu şi începuturile stomatologiei româneşti; Gheza Vida şi Monumentele identităţii româneşti; Vasile Blidaru – simbolul rezistenţei anticomuniste; Nicolae Steinhardt şi Mănăstirea Rohia – cea mai înaltă expresie de rodire culturală de la confluenţa filosofiei cu teologia; Lascăr Pană şi Miracolul numit Minaur; Lecţia de fotbal a lui Viorel Mateianu; Dumitru Fărcaş, satul Groşi şi taragotul la români; Adrian Ghenie, Şcoala băimăreană de pictură de la Baia Mare şi cel mai bine vândut pictor român în lume… Citește restul acestei intrări »


TATĂL MEU, FĂCĂTORUL PORUMBULUI TRICOLOR: AUGUSTIN ROMAN GROBEI (corist – Finteuşu Mare)

25/07/2014

de Anca SIMA

Augustin GrobeiTatăl perfect nu există în realitate, însă un tată prezent mereu în viaţa copilului este totuşi, în ochii acestuia, un tată perfect.

Tatăl meu şi-a dorit un băiat, dar, cum universul a spus nu, a primit doar două fete: pe sora mea mai mare şi pe mine – „feciorul” lui tata, cum obişnuia să-mi spună în copilărie.

Am copilărit în Finteuşu Mare, în frumosul ţinut al Chioarului, satul în care, în fiecare duminică, sau de câte ori este posibil, răsună vocile puternice ale bărbaţilor satului, membri ai corului bărbătesc din localitate, adunaţi la repetiţii.

Fiind membru al corului, tata a avut multe concerte, atât în ţară, cât şi în străinătate, fapt ce-l încânta foarte mult. Când se întorcea acasă ne povestea cu mult entuziasm despre locurile vizitate şi ne împărţea multaşteptatele cadouri – ne ştia preferinţele, ne aducea de toate, şi dulciuri, şi haine, şi jucării, care întotdeauna erau pe gustul nostru, iar hainele, în afară de faptul că erau frumoase, deosebite, după ultima modă, ni se şi potriveau, el mi-a adus prima cutie cu farduri din viaţa mea, o adevărată surpriză, care m-a bucurat enorm; nici mamei nu uita să-i aducă ce ştia că-i place, în schimb, lui îşi cumpăra doar uneori câte ceva, îl interesa mai mult să-şi procure, pentru a încerca să aclimatizeze în Finteuş, diverse plante exotice, la noi: butaşi de viţă de vie din soiuri deosebite, rădăcini de dafin, kiwi, măslin etc. Citește restul acestei intrări »


Opincă ţintată cu stele

08/07/2014

Din arhiva Corului Barbatesc din Finteusu Mare_foto_Delia Florea

de Angela Monica JUCAN

Prag de Florii 2012. Noapte binecuvântată de Dumnezeu cu cer bleumarin, fără ţipenie de stea. Bună de atins hârtia cu peniţa. Când gândul poate ajunge dincolo de nori, unde stelele sînt la locul lor, şi Luna, şi Soarele, şi Cartea Ursitelor.

* * *

1917. Măcel mondial în toi, început la sfârşit de iulie 1914. Un război „de vară”, ale cărui cele mai dramatice evenimente s-au petrecut în toţi anii prin iunie-septembrie. Bărbaţii din Chioar apţi de armată fuseseră, împreună cu ceilalţi români ardeleni, concentraţi chiar din 1914 pe frontul rusesc din Galiţia, care se stabilizează spre sfârşitul anului, dar se reactivează intens în 1915. „Intens” înseamnă morţi, răniţi, prizonieri, dispăruţi, primejdie de moarte în fiecare moment în liniile de luptă, iar acasă – alarmă, continuă groază, jale, doliu, deznădejde, îngrijorare pentru norocul nenorocit al copiilor, soţilor, fraţilor, nepoţilor, vecinilor, prietenilor duşi pe front, şi încă sub steag neromânesc. În vara lui 1916, mulţi combatanţi din regimentele româneşti transilvănene ajung în prizonierat la ruşi – alte ştiri vagi, unele, sau precise, altele, dar toate sumbre violentează şi aşa precara linişte a secerişului, treierişului, culesului. Însă în august fulgeră şi cu perspectivă pozitivă, fiindcă România intră în război şi pare să intre cu dreptul. Armata înscriind câteva prime izbânzi, reuşeşte să pătrundă în Ardeal, prin sudul lui. Bucuria nu ţine mult căci, după înfrângerea de pe frontul de la Dunăre, de la Turtucaia, şi apoi altă catastrofă, ocuparea Bucureştiului, orizontul se întunecă din nou. Batalioanele române care ajunseseră în Ardeal trec înapoi, dincolo de Carpaţi, armata e nevoită să-şi retragă toate trupele în Moldova, unde însă reuşeşte să se refacă în iarna 1916-1917. Numai că aliaţii o lasă singură în faţa inamicului. Asta nefiind ceva nou sub soarele istoriei româneşti, ostaşii nu se pierd cu firea, mai ales că veniseră alături de ei voluntarii ardeleni (30.000) eliberaţi din lagărele ruseşti de la Darniţa şi Riazan şi, în vara anului 1917, se angajează în epopeea de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz – în lupte grele, dar de parare a intrării trupelor germane în teritoriul nostru neocupat, şi nu de forţare (încă) a trecătorilor spre Ardeal. Inima rămâne, şi de o parte, şi de alta a munţilor, la trecători. Citește restul acestei intrări »


OPTICA BERZELOR

21/02/2014

Din arhiva Corului Barbatesc din Finteusu Mare_foto_Delia Florea

(Finteuşu Mare)

Angela-Monica JUCAN

S-a făcut că am ajuns într-un prag de bună-seară (când îi mai bine pe pământ) în satul de la poalele Tricolorului – Finteuşu Mare, sat bine dichisit de oamenii lui vizibil buni gospodari şi care vor să fie în pas cu vremea. Tocmai asta m-a dezamăgit: că nu m-am simţit deloc într-un sat – parcă era un cartier de case al unui oraş, ba chiar mai ferchezuit. Cum am sosit, am făcut cunoştinţă cu câţiva membri ai renumitului cor finteuşean şi s-a întâmplat ca mai toţi să fie constructori. Asta am asociat-o imediat cu demolarea (că unde să construiască atâţia constructori, dacă nu pe locul unor vechi case?) şi m-am gândit cu îngrijorare la singura casă în traseul meu prin Finteuş (undeva, pe la intrarea în sat, pe stânga) care mai indică faptul că eşti într-un sat. Va scăpa? Nu va scăpa? Nu va scăpa! Nici uliţe n-am văzut, ci doar drumuri riglate la milimetru. Şi parcă nici vegetaţie nu era – toată ascunsă prin curţi, străzile curăţate „frumos”.

Noroc că seara – o seară lungă, de iunie – cobora şi cobora, până a înnobilat totul cu umbre şi-a adus briza unei nopţi liniştitoare. Citește restul acestei intrări »


„DRAGOSTEA DE ŢARĂ ESTE UNUL DIN CELE MAI NOBILE SENTIMENTE, PĂSTRAREA ŞI CULTIVAREA LUI LA TÂNĂRA GENERAŢIE ESTE O DATORIE SFÂNTĂ ŞI OBLIGATORIE”

11/01/2013

Dialog cu prof. ANDREI DRAGOŞ, dirijorul Corului Bărbătesc din Finteuşu Mare

realizat de Angela Monica JUCAN

prof. Andrei Dragos

prof. Andrei Dragos

Corul din Finteuşu Mare se apropie de 100 de ani de existenţă. Au fost, în timp, momente de tensiune, clipe de cumpănă, perioade de inactivitate? Ce anume face ca acest cor să-şi restabilească echilibrul şi să se reactiveze de fiecare dată, indiferent de natura încercării prin care a trecut?

La 1 decembrie 2018 vom avea 100 de ani de existenţă prin cântec. Pe parcursul celor 94 de ani de existenţă, în activitatea noastră n-au fost pauze, cu toate greutăţile apărute. În perioada Dictatului de la Viena, când Ardealul de Nord a fost ocupat de hortişti, activitatea corului s-a desfăşurat în biserică; aici, vrăjmaşii neamului românesc n-au îndrăznit să dea cu barda decisiv. În perioada regimului comunist, am ştiut să păstrăm măsura, să punem la conservare valori patriotice extraordinare, pe care le-am scos la iveală atunci când a apărut momentul. La Finteuş era locul în care cei care conduceau destinele judeţului în perioada comunistă veneau pentru a asculta în taină cântece pe care în altă parte nu le puteau asculta, iar din aprilie 1978, când a fost relansat cântecul „Treceţi, batalioane române, Carpaţii”, în România au reapărut vechile cântece patriotice, pe care le prezentam la diferite spectacole omagiale. Ele au fost preluate de diferiţi solişti şi prezentate cu variaţiuni. Desigur, suntem încântaţi că am fost factorul primordial al relansării vechilor cântece patriotice. Liantul în activitatea noastră este faptul că ne-am născut cu această „genă” a promovării dragostei de neam şi ţară prin cântec dar şi faptul că în cei 93 de ani am avut dirijori care au pus în prim-plan al activităţii acest deziderat, şi că au fost legaţi în totalitate de finteuşeni: Nistor Dragoş, Gheorghe Pop, Roman Sadoveanu, Valeriu Coteţi şi Andrei Dragoş s-au născut şi au trăit aici, în acest minunat colţ de ţară. Valentin Băinţan, la venirea în Finteuş, a fost fascinat de personalitatea satului, lansând dorinţa de a-şi dormi somnul de veci în glia străbună din cimitirul satului de la biserica din Finteuş. Cântatul în cor se transmite din generaţie în generaţie la finteuşeni. Citește restul acestei intrări »


„VĂ DORIM SĂ EŞIM ÎNVINGĂTORI!”

16/11/2012

Finteusu Mare_2012

de Angela Monica JUCAN

Cine ştie câte ceva despre Finteuşu Mare ştie şi că este dintotdeauna sat românesc. Ce monument de trăire înseamnă asta e imposibil să ne imaginăm acum – câtă statornicie, câtă răbdare, încumetare, stăruinţă, cât sacrificiu s-au consumat, câtă primejdie s-a înfruntat cu mirabilă vrednicie ca legătura dintre strămoşi şi urmaşi să nu se desfacă şi celor de mâine, cu toată sărăcia din colibă, să le rămână un loc sub soare şi un  nume. Sigur că satul e românesc pentru că locuitorii lui sunt români şi vorbesc limba română. Însă pentru menţinerea identităţii şi a limbii (de fapt, nu se poate una fără alta) într-un ţinut înjugat atâta amar de vreme la un regat sau la un imperiu – după mersul politicii – care nu ar fi avut drept asupra lui, dar l-au stăpânit prin vicleşug, abuziv şi opresiv, e nevoie de întreţinerea parei conştiinţei de neam. Şi, în această vatră românească – Finteuşu Mare –, fiecare generaţie, fiecare familie, fiecare ins a pus cel puţin câte o surcea, încât românitatea a fost pregnantă şi activă în toată durata existenţei acestor oameni aici, chiar dacă a fost nevoie şi le-a fost în fire să se situeze mai mult în defensivă. Citește restul acestei intrări »