Omagiu târziu

 

Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humuleşti; d. 31 decembrie 1889, Iaşi)

„Omagiu târziu
Cărţii de citire a lui
Ion Creangă”

 

„Eminescu este un fapt intim al sufletului nostru…”

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

EL

Eminescu este un fapt intim al sufletului nostru în tot ce are el mai curat şi mai nins. Nu trece zi şi nu trece noapte în care, firesc cum respirăm să nu-i zicem şi numele lui, ca pe ceva sigur al tuturora şi sigur fiecăruia dintre noi.

Pentru noi, Eminescu este o fiinţă asemănătoare mării care spală cu valuri arhipelagul homeric al lui Ulysse. Eminescu se miră înminunat că ar fi putut să creadă că ar putea să moară vreodată. Atâta vreme cât noi suntem, el este. Atâta vreme cât el este, noi nu putem să credem că am putea să murim vreodată. Ce iarnă frumoasă la 15 ianuarie! O, tu suflet al apei care ningi cu fulgi de zăpadă. O, tu fulg de zăpadă, râu şi coroană a purităţii sufletului nostru de copil!

Eminescu este numele acestei ţări.

România este numele lui Eminescu.

31 AUGUST – ZIUA LIMBII ROMÂNE

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

„Mai mare peste inimile noastre de poeţi, Ienăchiţă Văcărescu a ştiut să rostească două postulate ale zonei estetice:

1) creşterea limbii româneşti

2) şi a patriei cinstire.”

LUI IENĂCHIŢĂ VĂCĂRESCU, DE LA UN URMAŞ
Nichita Stănescu

„Viața lui Eminescu este interesantă pentru că e viața lui Eminescu”

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoşani – d. 15 iunie 1889, Bucureşti)

Poate cea mai înfloritoare literatură despre literatură ne-a oferit-o existenţa fizică şi socială a lui Eminescu. Cele mai nemaipomenite elucubraţii, cele mai mari fantasmagorii, cele mai mari indiscreţii şi colportări – de la bârfa ordinară până la compasiunea sublimă – le-a suportat existenţa fizică a lui Mihail Eminescu. Cred că dacă poetul ar fi putut să parcurgă măcar o parte din amănunţitele şi fadele biografii pe care posteritatea i le-a dedicat, nici n-ar mai fi vrut să fie. S-a spus că era bolnav şi s-a justificat prin boală talentul său; s-a identificat geniul (ce tristeţe) cu nebunia; i s-au catalogat femeile, a  fost măsurat cu metrul (al cărui etalon se păstrează la Londra), s-au făcut consideraţii despre lungimea şi lăţimea frunţii lui; mai mult decât atât şi groaznic, după moarte, i s-a cântărit creierul, vai, Doamne!, după moarte i s-a cântărit creierul!…

„Eminescu este la fel de viu ca și atunci când trăia.”

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoşani – d. 15/27 iunie 1889, Bucureşti)

STATORNICIE DE LOC ŞI DE SPIRIT. Azi în spiritele noastre Eminescu este la fel de viu ca şi atunci când trăia. Într-un anume fel este şi mai viu pentru că trăieşte în milioane şi milioane de conştiinţe, pentru că în mod permanent şi înălţător adaugă şi rectifică sensibilitatea noastră cu sensibilitatea versurilor sale. În mod firesc spunem despre un anumit fel graţios de a fi al unei adolescente, că este eminescian; în mod natural spunem despre o anumită stare de visare, că este eminesciană;

„Ea pare o înșirare de sicrie dacice puse unele peste altele la nesfârșit”

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

 

Constantin Brâncuşi (n. 19 februarie 1876, Hobiţa, România – d. 16 martie 1957, Paris, Franţa) a fost un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. 

Constantin Brâncuşi a fost ales membru postum al Academiei Române.

Având ca viziune naşterea şi moartea lumii, pietrele genialului Brâncuşi stau neclintite ca nişte menhiri într-un spaţiu viu. Sculptorul dorea să creeze un univers mitic pe care arcul istoriei universale să-l cuprindă şi să-l asimileze în zona sa.

Artistul a sfârşit prin a contempla ceea ce visase. Unui specialist, prin vederea grupului de la Târgu-Jiu, i se pot revela izvoarele artei vechi a lumii, sensul şi amploarea sa într-o viitoare abstracţiune.

Unui om simplu suportând şocul brutal şi divin al vederii artei îi poate da iluminare asupra lucrului concret, îl poate asimila în ea însăşi, îl poate înnebuni.