Tot un fel de şezătoare

de Florentina-Loredana DALIAN

De când cu povestea apropiatului summit al NATO, Ghiţă al Gherghinii lu’ Săndel nici că mai avea pace. Se certa cu oile, cu porcii, cu toate orătăniile din bătătură, gratulându-le cu tot felul de invective, cu adresă la NATO şi la mama lor de americani: „Niaaa, boală! V-aţi sumiţit şi voi! Nici iarba nu vă mai place! Oţi fi vrând d-aia americănească. Las că vine el sumitu-ăla, să vedeţi ce-mi staţi la arest în coteţ, că doar n-o să vă las să săriţi gardu’, să-i puţiţi lu Buş ăla, buşi-l-ar să-l buşească!”

Nevastă-sa nu scăpase nici ea nefelicitată: „Ce, fă? Ţi-ai luat-o-n cap? Oi fi zicând că vine-americanii să-ţi sape porumbu’, ori să-ţi pună direct mălaiu-n ceaon. S-o crezi tu!”

„Ce-ai, mă Ghiţă, cu mine? îl întrebase femeia; şi până la coadă, de ce vine ăştia, mă, peste noi? N-or avea şi ei porumbu’ lor de săpat, care va să zică?”

Chiar aşa, de ce veneau? Uite, vezi, asta nu-i dădea pace lui Ghiţă, de-i sărea ţandăra din te miri ce; că nu prea ştia el cu ce se mănâncă sumitu-ăsta. Că ăia de la televizor vorbeau limbi străine, zici că nu-i făcuse mă-sa tot pe câmp!

Şi copiii se îndrăgostesc, nu-i aşa?

de Florentina-Loredana DALIAN

– Bună, mami! Cum a fost azi la şcoală?

Aşteptam şi eu s-aud ceva de note, de învăţături noi, de scorpia aia de doamna…

– Of, mami, astăzi săgeata lui Cupidon a durut mai tare ca oricând.

Who is speaking? Că doar nu-s beată! Copilul meu e cel care-a vorbit? Păi el, că-n afară de noi doi, nu mai e nimeni în maşină. Cine i-o fi spus de săgeată? Şi de unde ştie că doare? O fi vreo replică din desene animate? Te-ai tâmpit, madamme! Sau poate doar ai îmbătrânit. Ai uitat? N-aveai decât cinci ani când te-ai îndrăgostit de Vasile, profesorul de matematică, coleg cu mătuşa ta. Cum te scăpa cinci minute din ochi în cancelarie, cum dispăreai cu Vasile la ore. Dacă te-ndrăgosteai de toţi profii de mate aşa, te pomeneşti c-ajungeai vreo eminenţă-n materie.
Şi totuşi…
Fir-ar ea de săgeată! Smulgea-o-aş din sufleţelul ăla de doar nouă ani!

Dragă Moş Crăciun

Ai trecut, bezmeticule, pe la toţi pe-acasă, da’ la mine nu te-ai îndurat să laşi măcar o măslină, o dudă ceva…

Care va să zică, de sărbători, la toată lumea a venit „Moşul” cu prima de Crăciun, numai pe mine m-a pocnit c-o avansare. Am avansat, adică, de la depozit – unde eram şef – taman la poartă, pe post de paznic, batjocura tuturor. Că parcă ce vină am eu că ăla de mi-a făcut inventarul ultima dată nici nu vedea bine, nici nu prea ştia să numere! C-a numărat de nu ştiu câte ori, dar tot nu-i ieşea socoteala, ieşi-i-ar ochii să-i iasă! Ba electrozii de sudură, ba piesele de schimb pentru pompe, ba nuş’ ce fleacuri de uleiuri K80. C-am furat, auzi!

Salutări, Poliţie Română!

de Florentina-Loredana DALIAN

Alaltăseară, găsesc în uşa apartamentului o hârtiuţă albastră. Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Nu se poate, trebuie să fie vreo greşeală! Ei aş, las ochii puţin mai jos pe formular – numele meu, adresa mea şi onoranta invitaţie de-a mă înfiinţa a doua zi la respectiva instituţie. Mai primisem eu invitaţii, dar niciodată de genul ăsta.
Trec peste multitudinea de întrebări care mi-au alergat toată seara prin cap, mă liniştesc zicând că, dacă n-am făcut nimic rău, nu poate să fie cine ştie ce, şi adorm, visând la o lume mai bună.
A doua zi, la ora 9, mă prezint la faţa locului şi întind ofiţerului de serviciu misterioasa hârtie albastră.
– Da, zice, la maiorul Mihăescu, la penale.
Hait! Nu la circulaţie, nu la paşapoarte sau la alte hârţoage. La penale! Îmi vine să-l întreb dacă a apucat să-şi bea cafeaua de dimineaţă să se trezească, nu cumva a-ncurcat maiorii? Dar tonul sec şi profesional cu care m-a expediat la „penale” mi-a alungat gândul, făcând loc unei alte întrebări, de asemenea nerostite – „Spuneţi-mi, vă rog, domnule OS, am eu faţă de infractor?” N-am mai apucat să-l întreb, că un altul se oferise să mă conducă. Bietul om nu se uita la mine în niciun fel, dar eu eram convinsă că mă priveşte ca pe un caz penal (care-i femininul de la caz?).

Reclamaţie (1)

de Florentina-Loredana DALIAN

Subsemnata, Maricica Mintenam (da’ nici nevoie), natural blondă şi artificial creaţă, domiciliată în strada Înţelepţilor, la nr. 69 bis de trei ori, de profesie… de profesie, declar pe propria răspundere şi totalmente nesiluită dar completamente jignită în profunzime, următoarele:

În seara zilei de 16 februarie anul cursiv, mă întorceam – n-are importanţă de unde – la volanul maşinii mele – albastre precum ochii marca Chevrolet Kalos şi Marea Neagră când bate-n verde – o mândreţe de maşină pe care mi-am cumpărat-o-n linsing după îndelungi străduinţe de-a pune ban lângă centessimă – mă întorceam aşadar, indubitabil spre casă.

Miss Univers

de Florentina-Loredana DALIAN

Sunt o persoană disciplinată. Vreau doar să spun că obişnuiesc să respect legea; şi am eu una preferată – Regulamentul privind circulaţia pe drumurile publice, pe care mă străduiesc să nu-l încalc niciodată. Respect viteza legală, dau întotdeauna prioritate, semnalizez regulamentar, îmi fac asigurare la timp, revizie şi tot ce mai trebuie. Doar că, uneori, oricât te-ai strădui, o mai dai şi-n bară.

Ptiu! Bată-te să te bată! Verzitură coclită! Arătare-n dungi! Mă speriaşi. Tocmai după curbă te-ai găsit să mi te iţeşti? Şi n-ai nici păr destul, cât să-mi ajungă şi mie de-un afumat, să-mi treacă de sperietură, cum îmi făcea bunica, demult, când eram copil şi mă speriam de câte-o lighioană. Şi ce tot întinzi mâna aia? Ce, eu nu ştiu că trebuie să trag pe dreapta? Crezi că de tâmpită merg cu avariile în loc de faruri? Aş fi oprit oricum, măcar să te bag în seamă şi să te-ntreb dacă nu te pricepi să repari nişte amărâte de faruri care şi-au găsit tocmai acum să mă lase. Poate măcar ai pumnul mai puternic, că al meu – tras cu nădejde-n capotă – n-a reuşit să obţină vreun rezultat. Doar că, după aia, m-a lăsat şi claxonul. Uf, şi mi-am propus de atâtea ori să învăţ reparaţii auto! De mâine, ba nu, că mâine-i Paştele, de poimâine mă înscriu la cursuri.

Florentina Loredana Dalian

Fişă biobibliografică

Data, locul naşterii: 29 martie 1968, Bucureşti
Profesia/Ocupaţia: inginer chimist/director general
e-mail: loredana_florentina[at]yahoo.com

Premii obţinute la concursuri literare:

Menţiune – Concursul internaţional de haiku în limba engleză Klostar Ivanic, Croaţia, 2011
Premiul II – Concurs literar „Visul”, secţiunea volume publicate, pentru cartea „Scrisori netrimise”, 2011
Premiul II – Festivalul „101 Zile de Cultură”, proză scurtă, Costineşti, 2011
Premiul II – Concursul de proză scurtă „Pavel Dan”, Cluj-Napoca, 2011
Premiu special – concursul Editurii Rafet „Titel Constantinescu”, Râmnicu Sărat, 2011
Premiul I – Festivalul Naţional de Dramaturgie „Goana după fluturi”, Râmnicu Vâlcea, 2011
Menţiune – Festivalul „Romeo şi Julieta la Mizil”, poezie, 2010/2011
Premiu – Festivalul Internaţional al Haiku International Association, Tokyo, 2010

Nume de cod „mamaia”

de Florentina-Loredana DALIAN

Aşa merg eu, duminica, la Biserică. Cei care au acest bun obicei ştiu, probabil, că nu de puţine ori, acela, „nenumitul, necuratul şi alte nenimicuri” încearcă să le-ncurce paşii, doar, doar i-o împiedica. La mine, manevra nu prea-i reuşeşte, că am pasul mare şi hotărât. În schimb, roţile-s mici şi necorespunzătoare pentru iarnă. Astfel că, lăsându-mi paşii-n hotărârea lor, încearcă să-mi încurce măcar roţile.

Pfu, ce viscol! Două zile a nins întruna şi alte două înainte a fost polei. Mă înarmez cu toate forţele cunoscute, din care voi numi doar trei pe care mi le mai amintesc de la fizică – forţa centrifugă, aia centripetă şi, mai ales, a de, pardon! frecare – şi dau năvală spre maşinuţa mea parcată regulamentar, paralel cu bordura şi perpendicular cu direcţia vântului. Dau năvală, un fel de-a zice, că forţa aia de care spuneam – de frecare – îmi e cam potrivnică la contactul cu solul. Vorbind în termeni matematici, frecarea dintre tălpile cizmelor mele şi pojghiţa de pe jos tinde la zero, fapt ce mă determină să merg precum sportivii la proba de patinaj viteză sau precum o balerină pe poante, în timp ce cară un sac de cartofi în spinare. Mă rog, pe sărăcia asta, vi-l puteţi imagina şi cu pietre. De moară, nu preţioase, că alea s-au cam terminat de când au luat calea Moscovei, doar dus. Cu tot cu pui şi cu cloşcă şi cu ce alte orătănii or mai fi fost prin ogradă la vremea ‘ceea.

Luni, la prima oră

de Florentina-Loredana DALIAN

„Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă”. Şi aia nebună la fel. A mea începe magnific. Nu-i de ajuns că-i luni. Prefer oricare zi de marţi şi 13 oricărei zile de luni. Lunea ţi se bulucesc toate. Ca şi astăzi.

Nici n-apuc bine să intru în laborator, să pun halatul pe mine, că beţivanul de Vasile se prăvăleşte  pe scări:

– Doamnă, s-a spart ţeava de apă potabilă!
Lasă, nea Vasile, bine că nu s-a spart a cu ţuică.
În urma lui, Gicuţă:
– Doamnă, am pus-o! A crăpat iar filtrul!
Crăpar-ar! Mai sunteţi?

Bineînţeles. La scurtă vreme, se trezeşte şi Ana:
– Aoleu, doamnă! Cred c-am ars spectrofotometrul. L-am băgat în priză, şi-au ieşit numai scântei.
Dacă nu-ncetezi cu boceala, ai să vezi scântei toată ziua!

De la inculpaţi adunate

de Florentina-Loredana DALIAN

– Stiţi de ce aţi fost acuzat?
– De prost, sărumâna.
– Şi de mai ce?
– De tâmpit, sărumâna.
– Lăsaţi autocritica!
– Auto, da, ştiu şi eu, nu m-aş mai fi trezit în ziua când m-am hotărît să mă fac şofer, că d-aia-s acu’ incuplat.
– Inculpat. Vă întreb dacă ştiţi care este acuzaţia de infracţiune care vi s-a adus.
– Furt, sărumâna.
– N-aţi putea să-mi răspundeţi şi fără „sărut mâna“?
– Ba da, sărumâna.
– Deci?
– Deci furt, s… A furat alţii şi eu am fost şoferu’. De un’ să ştiu ce sărăcia mi-a băgat ăia acolo?
– Acolo unde?
– În maşină, ‘tu-le muma-n… sărumâna.
– Vă rog să vă exprimaţi decent!
– De ce ce?
– Am spus „decent“. Adică fără înjurături.
– Fără, da ei ce mi-a făcut mie, lovi-i-ar boala!